Analiza practicii sportive de performanță evidențiază trei limite structurale majore care necesită intervenții corective riguroase pentru a preveni riscurile pe termen lung asociate evoluției atleților.
Prima barieră identificată vizează deficiențele procesului de selecție, care continuă să se desfășoare adesea într-o manieră empirică, în ciuda complexității criteriilor științifice necesare. O soluție propusă pentru creșterea predictibilității în sport constă în aplicarea unei selecții care să includă obligatoriu dimensiunea psiho-pedagogică, element frecvent omis în prezent, deși este esențial pentru pregătirea sportivă sustenabilă.
O a doua limită fundamentală este reprezentată de contradicția dintre necesitatea selecției timpurii și maturizarea relativ târzie a personalității umane. Aplicarea filtrelor de selecție înaintea orientării sportive propriu-zise generează dificultăți în identificarea calităților cognitive de bază și a trăsăturilor atitudinale, ambele fiind supuse unor fluctuații motivaționale specifice vârstei. Depășirea acestui obstacol presupune reorientarea activităților de inițiere către dezvoltarea unei personalități creatoare și recunoașterea inteligenței ca o componentă a dotării superioare. În acest sens, se impune o reconsiderare a sistemului competițional destinat copiilor, prin evitarea competiției ca scop în sine și orientarea motivației către dobândirea competenței, mai degrabă decât spre obținerea performanței imediate.
Cea de-a treia limită vizează transformarea progresivă a adeziunii voluntare a copilului la sport într-o activitate obligatorie, caracterizată printr-o responsabilitate ridicată pe care puțini tineri o pot gestiona. Din cauza labilității echilibrului emotiv și a unui sistem de valori încă neformat la vârste fragede, această presiune poate compromite parcursul sportiv. Mai mult, dificultățile de reinserție socială întâmpinate de un procent ridicat de foști atleți readuc în prim-plan necesitatea gestionării riscurilor educative.
Deși sportul de performanță este recunoscut internațional ca unul dintre domeniile supradotării, cariera sportivă are o durată considerabil mai scurtă față de alte sfere vocaționale, încheindu-se de regulă în jurul vârstei de 30 de ani, ceea ce impune o pregătire psihologică și profesională care să faciliteze tranziția către viața post-competițională.
sursa articol: Limite şi riscuri în practica sportivă de performanţă, Traian Bocu, în Palestrica Mileniului III ‒ Civilizaţie şi Sport, Vol. 11, no. 3, Iulie-Septembrie 2010, 195‒197.
sursa foto: shutterstock/Cherdchai101
TVR SPORT este un mijloc de promovare a valorilor sportive românești, a sportului în general și a sportului ca mod de viață sănătos.
