Despre fenomenul Piaţa Universităţii, mineriade, tranziţia României la democraţie şi preţul plătit pentru aceasta vorbeşte Emil Constantinescu, fostul preşedinte al ţării, cu Răzvan Butaru, producătorul „Dosar România”. Urmărim episodul marți, 19 mai, de la ora 21.00, la TVR 1.
La fix 36 de ani de la primele alegeri de după căderea regimului Ceaușescu, Răzvan Butaru ne prezintă, la „Dosar România”, filmul „Ultimul idealist”, ce îl are ca protagonist pe fostul președinte Emil Constantinescu. Președintele României de acum fix 30 de ani vine cu dezvăluiri în premieră despre grupul conspiraționist, susținut de Moscova, care a luat puterea în România după înlăturarea lui Ceaușescu, despre loviturile de stat mascate în mineriade, dar și despre evenimentele de la Târgu Mureș, din martie 1990. Un episod „Dosar România” de urmărit la TVR 1 marți, 19 mai, de la ora 21.00.
În dialogul său cu Răzvan Butaru, Emil Constantinescu dezvăluie inclusiv faptul că occidentul, prin organismele sale internaționale la care România a aderat, NATO și UE, a condiționat clasei politice intrarea în cele două structuri europene și euroatlantice de o „reconciliere națională” prin care în România să se accepte istoria imediată, așa cum a fost, cu crimele comuniste, iar poporul român să meargă mai departe, iertându-și călăii, iertând abuzurile și suferințele la care a fost supus.
Emil Constantinescu a fost una dintre figurile centrale ale tranziției democratice românești de după 1989. Profesor universitar și rector al Universității din București, el a devenit candidatul Convenția Democratică Română, o coaliție politică și civică formată în jurul opoziției anticomuniste, al partidelor istorice și al unei părți importante a societății civile. Alegerea sa ca președinte, în 1996, a reprezentat un moment simbolic major: pentru prima dată după Revoluția din decembrie 1989, puterea era transferată pașnic, prin alegeri, de la tabăra politică dominată de Ion Iliescu și moștenitorii Frontului Salvării Naționale către opoziția democratică. Potrivit unei sinteze Europuls, Constantinescu a fost președinte între 1996 și 2000 și a câștigat turul al doilea al alegerilor din 1996 cu 54,41% în fața lui Ion Iliescu.
Victoria lui Constantinescu și a CDR a fost privită de mulți români ca o confirmare a faptului că România putea ieși din logica postcomunistă a puterii controlate de aceleași rețele politice și administrative. CDR a venit la guvernare cu promisiunea reformei, a decomunizării, a apropierii de NATO și Uniunea Europeană și a consolidării statului de drept. În realitate, mandatul lui Constantinescu a fost dificil, marcat de conflicte în interiorul coaliției, reforme economice dureroase, nemulțumiri sociale și rezistență din partea unor structuri vechi ale statului și economiei.
Unul dintre cele mai tensionate episoade ale președinției sale a fost reprezentat de mineriadele din 1999. În ianuarie 1999, minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, au pornit spre București, nemulțumiți de salarii, de restructurarea mineritului și de închiderea unor mine nerentabile. Conflictul a degenerat într-o confruntare gravă cu forțele de ordine, culminând cu violențele de la Costești și cu negocierile de la Mănăstirea Cozia dintre premierul Radu Vasile și liderul minerilor. Evenimentul este cunoscut ca Mineriada din ianuarie 1999, iar o a doua tentativă de mobilizare a minerilor a avut loc în februarie 1999, când aceștia au fost opriți la Stoenești, iar Miron Cozma a fost arestat.
Întrebarea dacă mineriadele din timpul președinției lui Constantinescu au fost sau nu lovituri de stat trebuie tratată nuanțat. Din punct de vedere juridic, ele nu au fost consacrate definitiv în memoria publică drept lovituri de stat, în sensul clasic al termenului, adică o preluare efectivă a puterii prin forță. Totuși, în presa vremii și în interpretările ulterioare, Mineriada din ianuarie 1999 a fost adesea descrisă ca o tentativă de lovitură de stat sau ca o încercare de destabilizare a guvernului și a direcției pro-occidentale a României. Minerii nu cereau doar revendicări salariale, ci deveniseră un instrument de presiune politică, susținut sau încurajat de forțe radicale și anti-reformiste. Surse istorice și jurnalistice menționează că presa românească a descris mineriada din ianuarie 1999 drept o tentativă de lovitură de stat, mai ales prin scopul ei de a forța căderea guvernului și de a bloca reformele.
Pentru Constantinescu, aceste mineriade au fost un test major al autorității statului. Spre deosebire de mineriadele din 1990 și 1991, când minerii au fost percepuți ca instrumente folosite împotriva opoziției democratice, în 1999 statul condus de Constantinescu a încercat să oprească marșul minerilor și să apere ordinea constituțională. Arestarea lui Miron Cozma după episodul Stoenești a marcat sfârșitul simbolic al capacității minerilor de a interveni violent în viața politică națională. Din acest punct de vedere, mandatul lui Constantinescu a închis un ciclu al tranziției românești: ciclul în care violența de stradă, organizată în jurul minerilor, putea decide sau influența raporturile de putere de la București.
Pentru a înțelege, însă, relația lui Emil Constantinescu cu democrația românească, trebuie revenit la anul 1990 și la Fenomenul Piața Universității. Între aprilie și iunie 1990, Piața Universității din București a devenit centrul celui mai important protest civic anticomunist de după Revoluție. Participanții cereau separarea reală de comunism, aplicarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, pluralism politic autentic, libertatea presei și împiedicarea monopolizării puterii de către FSN. Revista 22 a descris Fenomenul Piața Universității drept „cel mai radical și moral discurs anticomunist al societății civile” după căderea dictaturii ceaușiste.
Emil Constantinescu a avut un rol important în acest fenomen prin poziția sa de profesor și prorector al Universității din București. Balconul Facultății de Geologie, deschis la solicitarea Ligii Studenților, a devenit una dintre tribunele simbolice ale protestului. De acolo au vorbit intelectuali, studenți, lideri civici și reprezentanți ai opoziției democratice. Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului notează că balconul Facultății de Geologie, deschis de prorectorul Emil Constantinescu, a devenit în zilele următoare „o veritabilă tribună a democrației”.
Fenomenul Piața Universității a avut o semnificație profundă pentru democrația din România. El a reprezentat primul mare exercițiu de libertate civică după comunism, dar și prima confruntare deschisă dintre societatea civilă democratică și puterea postrevoluționară dominată de FSN. Piața Universității a fost numită „zonă liberă de neocomunism”, expresie care sintetiza dorința unei părți a societății de a rupe continuitatea cu vechiul regim. În același timp, fenomenul a arătat că democrația nu înseamnă doar alegeri, ci și libertate de exprimare, memorie, responsabilitate morală și dreptul cetățenilor de a contesta puterea.
Reprimarea violentă a protestului în 13-15 iunie 1990, prin intervenția forțelor de ordine și venirea minerilor la București, a rămas una dintre cele mai grave traume ale democrației românești. Mineriada din iunie 1990 a fost declanșată după intervenția în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și este considerată cea mai brutală dintre acțiunile minerilor din perioada postdecembristă. Constantinescu însuși a afirmat, la 35 de ani de la evenimente, că ceea ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990 nu ar trebui numit simplu „mineriadă”, ci „terorism de stat”, susținând că statul și-a folosit forța pentru a lichida opoziția democratică și pentru a reinstaura frica dispărută în timpul Revoluției.
Prin urmare, legătura dintre Emil Constantinescu, Piața Universității și mineriade este una esențială pentru înțelegerea tranziției românești. În 1990, Constantinescu s-a aflat de partea universității, a studenților și a societății civile care cereau o democrație reală, nu doar o schimbare de fațadă. În 1996, el a devenit expresia politică a acelei speranțe democratice, ajungând președinte ca reprezentant al CDR. În 1999, ca șef al statului, s-a confruntat cu o ultimă mare încercare de folosire a minerilor ca instrument de presiune politică și destabilizare.
Fenomenul Piața Universității a fost, în fond, actul de naștere al societății civile postcomuniste din România. Chiar dacă a fost înfrânt violent în iunie 1990, el a produs o memorie democratică, o cultură a protestului și o generație de oameni care au continuat să creadă că România trebuie să se desprindă de comunism nu doar instituțional, ci și moral. Alegerea lui Emil Constantinescu în 1996 nu poate fi separată de această memorie: ea a fost, într-un anumit sens, revanșa simbolică a Pieței Universității. Iar oprirea mineriadelor din 1999 a însemnat, la rândul ei, sfârșitul unei metode violente prin care vechile reflexe autoritare încercaseră să controleze destinul democratic al României.
***
„Dosar România” este o emisiune de reportaje, documentare şi anchete despre istoria pe care o trăim astăzi, cu poveşti care au rămas în umbra evenimentelor zilnice şi a ştirilor de moment. Se regăseşte în grila TVR 1 din anul 2013, devenind o emisiune de referinţă a principalului post al Televiziunii Române. În cei 13 ani de existenţă, au fost difuzate anchete despre mediu, poluare şi tăierea pădurilor, dispariţia şi traficul de copii, încălcarea libertăţilor oamenilor şi abuzurile autorităţilor asupra cetăţenilor, despre mari dosare rămase nerezolvate sau grave acte de corupţie, dar şi documentare, reportaje de culoare, cu personaje cu o istorie ieşită din comun, interviuri cu personalităţi diverse. Produs premium realizat de jurnalişti premiaţi, cu experienţă, ai Televiziunii Române, „Dosar România” se vede la TVR 1 în fiecare marţi seară, de la ora 21.00.
Producător şi realizator: Răzvan Butaru
