loader
Foto

Mircea Lucescu: „Bucuria aceasta de a trăi a reușit să mă țină la acest nivel de tinerețe și optimism”

TVRSPORT  TVR1   TVRSPORT 

Televiziunea Română deplânge plecarea dintre noi a celui mai de succes antrenor român, Mircea Lucescu. Urmărim la TVR programe „in memoriam” ce îi sunt dedicate.

 

În semn de recunoştinţă pentru toată activitatea celui cunoscut ca „Il Luce” de o lume întreagă şi regretând dispariţia sa dintre noi, Televiziunea Română a programat ediţii şi emisiuni speciale ce îl aduc în memoria telespectatorilor pe iubitul antrenor român.

Pe 8 aprilie, de la ora 10.30, TVR 1 ne propune un Remember – „Tudor Vornicu in dialog cu Mircea Lucescu”, un interviu acordat de Mircea Lucescu omului de televiziune Tudor Vornicu, pe banca antrenorilor de pe fostul Stadion 23 August din Bucureşti, în 1983, cu un an înainte de Europeanul din Franța. Interviul poate fi văzut şi la TVR Sport, de la ora 18.00.

Tot miercuri, de la ora 16.00, la TVR Sport, respectiv 16.45, la TVR 1 urmărim o Ediţie specială In memoriam Mircea Lucescu, o transmisiune directă din studio şi de la Arena Naţională, acolo unde sicriul cu trupul lui Mircea Lucescu va fi depus şi unde ei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o vor putea face până joi, la ora 20.00.

La ora 19.00, la TVR Sport, ne amintim de Mircea Lucescu, într-o altă ediţie in memoriam, Minutul 91.

Joi, 9 aprilie, de la ora 9.10, TVR 1 transmite simultan cu TVR Sport emisiunea Ora de sport, prezentată de Marian Olaianos şi Cosmin Băleanu. Iar de la ora 11.00, la TVR 1, Totul despre fotbal îi e dedicată, de asemenea, lui Mircea Lucescu.

Marţi seară, telespectatorii TVR 1 au urmărit o ediţie Breaking-News - Doliu în fotbalul românesc, având ca temă decesul lui Mircea Lucescu, în care moderatorul TVR Ştefan Onica i-a avut ca invitaţi pe jurnaliştii sportivi Dan Vasile, Cristian Mîndru, iar prin telefon au intervenit, printre lacrimi, Gheorghe Hagi, Cornel Dinu sau Marian Olaianos. Ediţia a fost difuzată simultan şi la TVR Sport şi TVR INFO.

De la 22.15, am putut urmări interviul acordat de Mircea Lucescu omului de televiziune Tudor Vornicu, în 1983.

Mircea Lucescu a murit. Legenda Il Luce va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.

***

Cu o carieră impresionantă, Mircea Lucescu este cel mai de succes antrenor român, al doilea cel mai titrat din istorie și plasat în top 50 antrenori ai lumii. A condus spre reuşită echipe în ţară şi străinătate şi a cucerit numeroase trofee, atât ca antrenor, cât şi ca jucător.

Mircea Lucescu s-a născut pe 29 iulie 1945, la Bucureşti. Şi-a început cariera de jucător la 16 ani, iar la vârsta majoratului a debutat cu Dinamo în prima divizie de fotbal. Între 1965 și 1967 a evoluat în eşalonul secund, la Ştiinţa Bucureşti. Jucător de atac, a avut 360 de prezenţe în prima divizie și a marcat 78 de goluri.

În 1966, Lucescu a debutat în echipa naţională. Selecţionat de 70 de ori în prima reprezentativă a ţării, a fost unul dintre componenții de bază. Pe Wembley, în calitate de căpitan al României, a schimbat fanioanele cu Bobby Charlton, liderul din teren al campioanei mondiale en titre, cu care România a terminat la egalitate, 1-1.

În istoria fotbalului românesc, Mircea Lucescu rămâne „căpitanul de la Guadalajara”, cel care a condus echipa din teren în memorabilele înfruntări din așa numita grupă a morții, la Mondialul din Mexic 1970. A fost căpitanul naționalei și la Campionatul European din 1972, când fotbaliştii tricolori s-au calificat în sferturile de finală.

În toamna anului 1981, s-a retras din activitatea competiţională și a devenit antrenor la Corvinul Hunedoara. Încă din primul an a promovat echipa în Divizia A, ulterior reușind clasarea pe locul 3, ceea ce i-a permis participarea în cupele europene.

„În general, am mers pe spectaculozitate. Pe spectaculozitate, pentru că mi-am dat seama că, jucând bine, poţi pierde o dată sau de două ori, dar cu timpul vei câştiga. Jucând prost, câştigi o dată sau de două ori întâmplător, dar cu timpul pierzi”, spunea Lucescu.

În perioada 1981-1986, Mircea Lucescu a antrenat Naţionala României, cu care a reuşit calificarea la Campionatul European din Franţa. A condus prima reprezentativă în 59 de partide.

„De la ei am învățat să rămân mereu tânăr… lucrând cu atâția jucători de la 31, ani când am devenit antrenor, am menținut acest spirit tineresc în tot comprtamentul meu. Ei mi-au dat foarte mult. Mi-au dat mult mai mult decât le am dat eu. Bucuria aceasta de a trăi a reușit să mă țină la acest nivel de tinerețe și optimism”, mai mărturisea el.

Mircea Lucescu a mai antrenat Dinamo București, AC Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid București, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit, Naționala Turciei și Dinamo Kiev. Cele mai mari succese le-a înregistrat la Șahtior Donețk, pe care a antrenat-o 12 ani. În această perioadă a fost de 8 ori campion al Ucrainei, de 6 ori a câștigat Cupa, iar de 7 ori Super Cupa. În 2009 a câștigat Cupa UEFA cu Șahtior, iar în 2002 și 2003 a câștigat campionatul în Turcia cu Galatasaray, apoi cu rivala Beșiktaș.

Mircea Lucescu este al doilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 35 de trofee, la egalitate cu Pep Guardiola, după Sir Alex Ferguson, cu 49 de cupe. În 2019, a fost inclus de revista France Football pe lista celor mai buni 50 de antrenori din istorie. Din 2024, a condus din nou echipa națională a României, cu obiectivul de a califica țara noastră la Mondialul din acest an.

 

Logo

 
Ediții speciale TVR INFO - Negocieri pentru formarea noului Guvern

TVR INFO difuzează luni, de la 13.00 și 15.00, ediții speciale care urmăresc negocierile pentru formarea noului Guvern.

“Stare de bine”: Cine suntem când nu mai avem nimic de demonstrat? | VIDEO

De ce ne comparăm cu ceilalți și ce se întâmplă când succesul lor începe să devină o măsură a propriei noastre valori? Psihologul Leon Festinger ...

TVR Cultural, 11 octombrie, de la ora 20:00. Doru Ionescu vă propune "Remix" 519: Josef Kappl (Phoenix), de la „Meșterul Manole” la „Cantafabule” ...

„România noastră cea de toate zilele”, în dezbatere la „Omul și timpul”

Scriitorul și teologul Mihail Neamțu este invitatul jurnalistului Rafael Udriște într-o nouă ediție a emisiunii „Omul și timpul”, la TVR ...

Hai cu noi la „Poarta Pangrati”! Călătorie prin Tunelul Timpului, alături de Marina Almăşan, pe TVR 2

O doză zilnică de emoție, nostalgie, muzică bună și povești de viață inspiraționale găsim de luni până joi, la „Poarta Pangrati”. Neobosită și ...

85 de ani de la deportarea primilor evrei în Transnistria: Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România

În 9 octombrie, în România este comemorată memoria victimelor Holocaustului: acum 85 de ani, în 9 octombrie 1941, regimul mareșalului Antonescu ...

“Reporter special”: Trei biserici craiovene, trei povești de restaurare | VIDEO

Păstrarea și restaurarea clădirilor de patrimoniu, în special a bisericilor istorice, este un pilon al conservării identității culturale și ...

Din nou în Banat, cu „Exclusiv în România”

Rețete tradiționale din Caraș, o cunoscută pianistă japoneză devenită bănățeancă sau cea mai veche comunitate croată din diaspora. Despre toate ...

Comunicarea dintre antrenor și sportiv – cheia unei echipe unite și performante

O echipă poate avea jucători foarte valoroși, dar dacă aceștia nu se înțeleg cu antrenorul sau nu reușesc să comunice eficient între ei, ...

După 30 de ani: Simbolism, memorie și continuitate la Palatul Elisabeta. O nouă ediție „Ora Regelui”, la TVR 1

Parcurgem file de istorie contemporană la aniversarea a 30 de ani de căsătorie a Majestății Sale Margareta cu Alteța Sa Regală Principele Radu, ...

Meryl Streep, la rame. Filmul „Râul ucigaș”, în premieră la TVR 1

Pregătiți-vă pentru ape repezi, un Kevin Bacon amenințător și o Meryl Streep care schimbă registrul: trece de la dramă la o cursă pe care n-o vom ...

„Șah-Mat”, la TVR Sport: 64 de pătrate, o mie de strategii și o singură mutare decisivă

Mari maeștri, antrenori de renume și tineri campioni ai șahului românesc se întâlnesc în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 9:00, la TVR ...

TVR aduce teatrul de ieri în întâmpinarea teatrului de azi. Spectacole de colecție în luna Festivalului Național de Teatru

În luna Festivalului Național de Teatru (16–25 octombrie), TVR 1 și TVR Cultural readuc pe ecran spectacole de colecție și producții prezentate ...

“Provocarea regiunilor”: Biblioteca, între trecut și prezent | VIDEO

Vă invităm să descoperim împreună prima bibliotecă publică din țară și printre primele din estul Europei, deschisă de contele Teleki, fost ...

Maratonul Internaţional Bucureşti - a XIX-a ediţie

Devenit un punct de referință în calendarul sportiv din Europa de Est, Maratonul Internaţional Bucureşti atrage peste  12.500 de alergători ...