loader
Foto

Ana Maria Bărbosu: ”Am fost foarte mândră de mine, sunt în continuare”

TVRSPORT  TVRSPORT 

”Călătoria mea în gimnastică a început în sala de la Focșani, unde, într-o zi, mama m-a dus să mă uit la fetele care erau deja acolo. Eram un copil energic, mereu mă zbenguiam acasă și au decis să mă ducă să îmi consum acea energie în sala de gimnastică. Mi-aduc aminte și acum momentul în care a deschis ușa de la sala de gimnastică și am văzut fetele, toate pe aparate..și în momentul ăla am zis: da, vreau și eu !”

 

În 2020, la Campionatele Europene de Juniori de la Mersin, Turcia, Ana Maria Bărbosu a câștigat locul 1 la toate probele.*

În iunie 2024, sportiva din Focșani obținea medalia de argint la individual compus, în cadrul celei de-a patra ediţii a RomGym Trophy la gimnastică artistică.

(w882)

La finalul primei subdiviziuni din concursul de calificare la gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice de la Paris, Ana Maria era optimistă și se bucura de prezența la această prestigioasă competiție: „Nu cred că trebuie să le promitem nimic românilor, trebuie să se bucure de noi pentru că nu am mai fost calificaţi de 12 ani. Eu cred că am reprezentat România foarte frumos, cu zâmbetul pe buze, am fost o echipă unită, ne-am încurajat între noi şi cred că trebuie să fie mândri de noi. Azi am avut fanii în tribună pe care i-am auzit şi a fost foarte frumos.”

La finalul competițiilor, inițial Ana Maria Bărbosu a câștigat locul 4 la sol*, locul 15 la sărituri, a fost pe locul 57 la paralele inegale, pe 17 la individual compus, pe locul 7 la echipe și pe 17 la bârnă.* După momentul de ratare a podiumului, cu exercițiul de la sol, Ana Maria afirma: ”Am fost pentru două minute pe podium și mi-am câștigat locul respectiv, am făcut cel mai bun sol din această competiție. Am fost foarte mândră de mine, sunt în continuare. A fost decizia arbitrilor. Nu știu să spun din ce cauză au făcut decizia.”

În urma memoriilor făcute la TAS de FRG și COSR, Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis ca medalia de bronz să revină Anei Maria Bărbosu.

https://www.cosr.ro/sportiv/ana-maria-brbosu

 

Logo

 
Destinații ale credinței: pelerinaje europene, într-un nou episod al seriei „Mânăstiri din Europa

Unde se adună pelerinii din întreaga Europă pentru rugăciune aflăm în prima zi de Paști, duminică, 12 aprilie, de la ora 15:00, la TVR INFO. ...

„Îngheţate” în timp sau complet adaptate epocii contemporane – Mânăstirile Europei ni se dezvăluie la TVR INFO

Continuăm să descoperim „Mănăstiri din Europa” la postul de ştiri al Televiziunii Române. În Sâmbăta Mare, pe 11 aprilie, de la ora 15.00, ...

Sărbătoarea Învierii, la TVR: ediții speciale, transmisiuni în direct, concerte și programe de tradiție pe toate posturile

De la reflecție și trăire duhovnicească la folclor, film, documentare și mari concerte - între 9 și 13 aprilie, TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Info, ...

Paștele ca pe Târnave, cu „Exclusiv în România”

Duminică, de la 18.00, pe TVR 1, echipa „Exclusiv în România” ne invită să petrecem „Paştele ca pe Târnave”, într-un loc special: la Castelul ...

„«Hristos a Înviat!» este cea mai de folos călăuză a sufletului meu!” Maria Dragomiroiu, de Paşti, la „Brilliant”

Despre copilărie şi locurile natale, despre speranţa ce i-o aduce Învierea Domnului în fiecare an şi despre influenţa Mariei Tănase sa asupra ...

Viaţa în mânăstirile ortodoxe şi catolice ale Europei, într-o serie documentară la TVR INFO

O aventură cinematografică ce ne va face să descoperim un trecut uneori uitat şi un prezent neașteptat. Documentarul în 5 episoade „ Mânăstiri ...

Joia Mare, zi a smereniei, iubirii și jertfei lui Hristos

Sfânta și Marea Joi este o zi plină de profunzime, în care se împlinesc evenimente fundamentale pentru mântuirea lumii. Aceasta este ziua ...

„Tezaur folcloric” – de Paşti, în Bucovina

Cântecul, portul, tradiţiile bucovinene şi, mai cu seamă, oameni plini de bucurie şi ospitalitate ne aşteaptă duminică, pe 12 aprilie, de la ora ...

Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision 2026, la „Rețeaua de Idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan parcursul unei artiste care va reprezenta România pe scena celei mai longevive competiţii muzicale anuale de ...

„Bucurie în dar de la Sfântul Munte” – o întâlnire cu liniștea Athosului, la TVR Cultural

Chipul viu al ortodoxiei, așa cum este el trăit de monahii athoniți, într-un documentar profund și emoționant care ne poartă în lumea tainică a ...

Mircea Lucescu: „Bucuria aceasta de a trăi a reușit să mă țină la acest nivel de tinerețe și optimism”

Televiziunea Română deplânge plecarea dintre noi a celui mai de succes antrenor român, Mircea Lucescu. Urmărim la TVR programe „in memoriam” ce ...

Petrecere de Paște la TVR 2, cu Fuego și prietenii săi

Sărbătorile Pascale vin cu programe speciale la TVR 2.

Va veni Lumina Sfântă de la Ierusalim? Ne întrebăm sâmbătă, la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie, despre „divorţul” Stetelor Unite de NATO şi alegerile parlamentare din Ungaria. Pe 11 aprilie, de la ora 17.00, Marian Voicu ...

România rămâne mult sub alte economii din regiune

Poziția României în cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește costul mediu brut al forței de muncă rămâne una periferică, țara ocupând ...

Mircea Lucescu va fi înmormântat cu onoruri militare, vineri

Decesul reputatului tehnician Mircea Lucescu a generat un val de solidaritate la nivel internațional, marile cluburi europene pe care acesta le-a ...