loader
Foto

Elias Charalambous a demisionat din funcția de antrenor al echipei FCSB

TVRSPORT  TVRSPORT 

FCSB rămâne fără antrenor. Elias Charalambous și-a anunțat demisia imediat după înfrângerea suferită pe teren propriu, scor 1-3, în fața Universității Cluj, rezultat care pune capăt oficial unei perioade de glorie pentru tehnicianul cipriot.

 

Decizia vine într-un context dezastruos pentru campioana en-titre, care, pentru prima dată de la introducerea actualului sistem competițional, a ratat calificarea în play-off și se vede obligată să lupte pentru evitarea retrogradării. Deși a condus echipa spre două titluri consecutive și două Supercupe, ajungând până în optimile Europa League, Charalambous a considerat că mandatul său a ajuns la final.

„Această echipă are ca obiectiv să joace în Europa și are nevoie de un șoc. A fost ultima mea zi aici, ultimul meci. Cineva trebuie să-și asume responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă”, a declarat tehnicianul în vârstă de 45 de ani.

Cipriotul, care a sosit pe banca roș-albaștrilor în 2023, a dezvăluit că hotărârea de a pleca nu a fost una impulsivă, fiind luată încă înaintea partidei de sâmbătă. Fostul fundaș al Vasluiului părăsește clubul după doi ani marcați de performanțe interne remarcabile, însă lasă în urmă o echipă aflată în derivă, care are nevoie urgentă de o reconstrucție pentru a supraviețui în Superligă.

 

 

Logo

 
„România noastră cea de toate zilele”, în dezbatere la „Omul și timpul”

Scriitorul și teologul Mihail Neamțu este invitatul jurnalistului Rafael Udriște într-o nouă ediție a emisiunii „Omul și timpul”, la TVR ...

Hai cu noi la „Poarta Pangrati”! Călătorie prin Tunelul Timpului, alături de Marina Almăşan, pe TVR 2

O doză zilnică de emoție, nostalgie, muzică bună și povești de viață inspiraționale găsim de luni până joi, la „Poarta Pangrati”. Neobosită și ...

85 de ani de la deportarea primilor evrei în Transnistria: Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România

În 9 octombrie, în România este comemorată memoria victimelor Holocaustului: acum 85 de ani, în 9 octombrie 1941, regimul mareșalului Antonescu ...

“Reporter special”: Trei biserici craiovene, trei povești de restaurare | VIDEO

Păstrarea și restaurarea clădirilor de patrimoniu, în special a bisericilor istorice, este un pilon al conservării identității culturale și ...

Din nou în Banat, cu „Exclusiv în România”

Rețete tradiționale din Caraș, o cunoscută pianistă japoneză devenită bănățeancă sau cea mai veche comunitate croată din diaspora. Despre toate ...

Comunicarea dintre antrenor și sportiv – cheia unei echipe unite și performante

O echipă poate avea jucători foarte valoroși, dar dacă aceștia nu se înțeleg cu antrenorul sau nu reușesc să comunice eficient între ei, ...

După 30 de ani: Simbolism, memorie și continuitate la Palatul Elisabeta. O nouă ediție „Ora Regelui”, la TVR 1

Parcurgem file de istorie contemporană la aniversarea a 30 de ani de căsătorie a Majestății Sale Margareta cu Alteța Sa Regală Principele Radu, ...

Meryl Streep, la rame. Filmul „Râul ucigaș”, în premieră la TVR 1

Pregătiți-vă pentru ape repezi, un Kevin Bacon amenințător și o Meryl Streep care schimbă registrul: trece de la dramă la o cursă pe care n-o vom ...

„Șah-Mat”, la TVR Sport: 64 de pătrate, o mie de strategii și o singură mutare decisivă

Mari maeștri, antrenori de renume și tineri campioni ai șahului românesc se întâlnesc în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 9:00, la TVR ...

TVR aduce teatrul de ieri în întâmpinarea teatrului de azi. Spectacole de colecție în luna Festivalului Național de Teatru

În luna Festivalului Național de Teatru (16–25 octombrie), TVR 1 și TVR Cultural readuc pe ecran spectacole de colecție și producții prezentate ...

“Provocarea regiunilor”: Biblioteca, între trecut și prezent | VIDEO

Vă invităm să descoperim împreună prima bibliotecă publică din țară și printre primele din estul Europei, deschisă de contele Teleki, fost ...

Maratonul Internaţional Bucureşti - a XIX-a ediţie

Devenit un punct de referință în calendarul sportiv din Europa de Est, Maratonul Internaţional Bucureşti atrage peste  12.500 de alergători ...

Dificultățile sistemului sanitar și povara financiară a pacienților din România

Tratarea bolilor și menținerea sănătății au devenit provocări majore pentru populația din România, un sistem sanitar subfinanțat împingând ...

“Doza de IT”: AI și piața muncii | VIDEO

“Viitorul nu este ceva ce ni se întâmplă, este rezultatul alegerilor pe care le facem astăzi”, spune realizatorul Cătălin Olaru, într-o nouă ...

 „Religia la tablă”, la TVR 1. Cum mai vorbim despre credință generației crescute cu internetul și inteligența artificială?

La 35 de ani de la revenirea religiei în școala românească, documentarul „Religia la tablă” propune o incursiune în trecutul, prezentul și ...