„Anul acesta, «Ora de ştiri» împlineşte fix zece ani de când este difuzată la ora 18.00 zilnic, pe TVR 2, în acelaşi format. Sunt mândră că am contribuit la această realizare”, ne spune distinsa prezentatoare a jurnalelor informative de la TVR 2. Despre primii paşi în jurnalism, familie, valori şi proiecte ne vorbeşte Stela Popa într-un interviu.
Elegantă, frumoasă, caldă, Stela Popa ne întâmpină cu zâmbet de la pupitrul „Orei de ştiri”. Cu un parcurs profesional construit prin rigoare, perseverență și asumarea responsabilității față de public, cu o experiență acumulată de-a lungul anilor, atât în presa din Republica Moldova, cât și în România, jurnalista îşi trăieşte visul de a fi parte din echipa ştirilor Televiziunii naţionale din România. Drumul său profesional reflectă nu doar evoluția unui jurnalist, ci și capacitatea de adaptare la standarde editoriale exigente și la un spațiu media aflat într-o continuă schimbare.
Vocea și prezența sa sunt asociate cu informarea corectă, echilibrată și clară, valori esențiale pentru misiunea Televiziunii Române. Dincolo de pupitrul știrilor, Stela Popa este un profesionist preocupat de sensul profund al meseriei, de impactul informației asupra societății și de nevoia de a păstra dimensiunea umană a jurnalismului. Parcursul său este marcat și de deschiderea către zona culturală, prin activitatea de scriitoare, o extensie firească a dorinței de a spune povești și de a comunica autentic.
În acest interviu, Stela ne vorbește despre începuturile sale în jurnalism, despre provocările și reușitele profesionale, despre valorile care o ghidează și despre proiectele sale în Televiziunea Română.
Cum a început drumul tău în jurnalism și ce te-a determinat să alegi această profesie?
Stela Popa: A început la Chişinău, încă din timpul liceului. Ascultam Radioul public când îmi făceam lecţiile, se anunţase un concurs, am participat, am câştigat şi aşa am ajuns într-o echipă de tineri liceeni entuziasmaţi care făceau ceea ce era o noutate la acea vreme – o emisiune. Pentru unii, printre care şi eu, ulterior, asta a devenit pasiunea vieţii – jurnalismul. A urmat apoi televiziunea, încă de pe băncile facultăţii. Şi, uite aşa, de-a lungul anilor am combinat radioul cu televiziunea. Am avut o emisiune radio cu impact major, în vremuri deloc uşoare, când la Chişinău erau comuniştii la putere. Emisiunea se numea „Mai aproape de Europa” şi se transmitea de la Bucureşti, pe frecvenţa postului de radio Vocea Basarabiei. Erau ani în care glasul României peste Prut practic lipsea. Apoi, m-am mutat la Radio Chişinău, care retransmite şi astăzi RRA în Basarabia, cu aceeaşi emisiune, şi am întâlnit mulţi oameni frumoşi în acea perioadă. Totuşi, marea febleţe a rămas televiziunea. Am fost în lumina reflectoarelor aproape continuu încă din facultate, după cum spuneam. Ştirile au fost şi au rămas pasiunea mea. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu mai mult decât o prezentatoare. Să „trec sticla”, cum se spune în domeniul nostru. Şi, sper eu, am reuşit. Faptul că am fost de mai multe ori nominalizată ca fiind cea mai bună prezentatoare de ştiri din Republica Moldova reflectă ani la rând de muncă, perseverenţă şi determinare. Şi, când părea că am atins apogeul carierei mele peste Prut, a venit oferta de la Bucureşti, de la TVR 2, să fiu prima prezentatoare basarabeancă la un pupitru de ştiri din România. Şi, uite aşa, mi s-a mai împlinit un vis, unul din copilărie, cel de a fi la TVR. Am crescut în casă cu Televiziunea Română. Iubesc TVR şi mă regăsesc pe deplin în această echipă.
Ce rol au avut studiile și formarea profesională în evoluția ta ca jurnalist?
S.P.: Părinţii mei şi-au dorit dintotdeauna să fac carte românească. Provin dintr-o familie de intelectuali de la ţară. În casa noastră s-a citit mult. Şi, când apăreau inevitabilele întrebări identitare, părinţii nu se fereau să ne explice cine suntem şi să ne vorbească despre originile noastre româneşti. Am ştiut de mic copil că sunt româncă-basarabeancă şi am crescut cu asta. Motiv pentru care, în jurul vârstei de doisprezece, treisprezece ani, ai mei au decis să mă mute la o şcoală românească recent deschisă la Chişinău – Liceul de Creativitate şi Inventică Prometeu. Era după Marea Adunare Naţională. Era vremea Podului de Flori. Cele două maluri ale Prutului se reîntâlniseră. Venise schimbarea. Republica Moldova îşi căpătase libertatea. După un examen riguros, am reuşit să fiu printre primele generaţii ale liceului Prometeu. Era o şcoală unde au fost aduşi pentru prima oară în Republica Moldova profesori din România. Acolo mi-au fost puse bazele cunoştinţelor acumulate. Am avut nişte profesori excepţionali. Acolo am făcut carte românească, aşa cum şi-au dorit ai mei. Peste ani şi ani am înţeles cât bine mi-au făcut părinţii atunci, pentru că, trebuie să vă mărturisesc, au depus eforturi mari ca să pot să rezist în Chişinăul anilor '90. Eu eram o copilă venită de la ţară. Cu o bază bună, dar care avea nevoie să-şi desfacă aripile şi să-şi ia avânt. Nu a fost uşor. Dar, atât ambiţia şi determinarea mea, cât şi a dragilor mei părinţi, au fost cruciale. Din păcate, mama nu se mai poate bucura de reuşitele mele, am pierdut-o de curând, sper însă că tata va citi aceste rânduri... Revenind. Am urmat apoi facultatea. Am mers acolo unde ştiam dintotdeauna că îmi doresc să fiu – Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Am urmat apoi un master în Ştiinţe Politice. La Facultatea de Jurnalism am fost şef de promoţie şi asta mi-a dat multă încredere. De acolo, până în lumea mare a jurnalismului, nu a fost decât un pas. Mulţumesc pe această cale tuturor profesorilor şi oamenilor care au crezut în mine de-a lungul vieţii. Şi rămân pe veci recunoscătoare părinţilor mei.
Cum ai trăit tranziția de la presa din Republica Moldova la Televiziunea Română?
S.P.: A fost uşor. Am avut, la un moment dat, înainte de a veni la TVR, un scurt stagiu la un post de televiziune cunoscut din România. A fost o experienţă plăcută şi utilă. Am învăţat multe şi acolo. Şi, să nu uităm că am locuit în Bucureşti câţiva ani buni, la un moment dat. Atunci am avut o colaborare intensă cu Radio România Internaţional, pe ale cărui frecvenţe difuzam emisiunea „Mai aproape de Europa”, despre care ţi-am povestit. Era difuzată concomitent pe frecvenţa Radio Vocea Basarabiei în Basarabia, dar şi Radio România Internaţional. În acea perioadă, la Bucureşti fiind, dar urmărind atent tot ce se întâmplă pe ambele maluri ale Prutului, am reuşit să-mi creez un blog care, ulterior, a fost apreciat de către publicul din R. Moldova ca fiind cel mai bun blog al anului. M-am bucurat când oamenii mi-au apreciat articolele, interviurile şi reportajele pe care le realizam. Aşadar, nu mi-a fost greu deloc să mă reacomodez la viaţa bucureşteană şi la mediul jurnalistic, atunci când am venit la TVR. Mi-am dorit dintotdeauna să locuiesc în România şi uite că Dumnezeu m-a ascultat. Vorba ceea: ai grijă ce-ţi doreşti, că ar putea să se împlinească. Şi bine că s-a materializat acest vis. Şi încă ceva. Fie că eram în R. Moldova, fie că eram la Bucureşti, urmăream constant ce se întâmplă în România. Chiar dacă la Chişinău era mai greu să recepţionezi posturile din România, în perioada regimului Voronin, am făcut tot posibilul să le am în casă. A implicat nişte eforturi, dar nu am renunţat.
Ești prima basarabeancă prezentatoare de știri la un pupitru din România. Ce înseamnă aceasta pentru tine?
S.P.: Înseamnă, în primul rând, responsabilitate. Sunt şi am vrut să fiu dovada vie că se poate. Mulţi basarabeni au complexul accentului, când intră în contact cu cei de peste Prut, din România. Nu ştiu de unde vine asta. Dimpotrivă, pentru cei de la Bucureşti e chiar simpatic accentul nostru. Mai fac uneori glumiţe cu ai mei în redacţie sau din regie şi vorbesc cu accent, iar lor le place la nebunie cum sună. Şi copilul meu imită uneori accentul moldovenesc al bunicului, adică al tatălui meu. Îi pare simpatic. Nimeni nu te va condamna la Bucureşti pentru asta. Dimpotrivă, românii au o deschidere aparte pentru basarabeni. Sigur, când sunt pe post, nimeni nu-şi dă seama că sunt basarabeancă. Chiar mă întreabă unii cum de reuşesc să prezint fără pic de accent... Or, eu vorbesc acasă cu soţul şi copilul sau în societate exact cum vorbesc la tv. Deci, nu e greu. Legat de întrebarea ta, vreau să-ţi spun că sunt mândră că sunt prima basarabeancă la un pupitru de ştiri de aici, pentru că iubesc enorm România şi mi-aş dori ca, în viitorul cât mai apropiat, Basarabia să fie România. Să fim împreună. Să nu mai existe hotar pe Prut. Să dăm mână cu mână cei cu inima română. Basarabia să revină acolo unde îi este locul, acasă. Eu am făcut primul pas în domeniul meu, la fel şi alte mii de basarabeni. Aşadar, un pas mic făcut de fiecare e un pas mare pentru naţiunea română. Să nu renunţăm la acest vis şi să contribuim fiecare cît de mult poate ca cele două maluri ale Prutului să se unească.
Care au fost cele mai mari provocări întâmpinate la începutul activității tale în televiziunea publică?
S.P.: La Chişinău nu prea aveam breaking news-uri. Lucram la Jurnal TV, o televiziune generalistă. Un post TV despre care trebuie să menţionez că a fost un nou început şi o gură de aer pentru basarabeni după revolta din 7 aprilie 2009 împotriva regimului comunist de la Chişinău. Aşadar, revenind, de îndată ce am intrat „în pâine” la ştirile TVR 2, au început să curgă breaking news-urile şi live-urile. Era şi este totul foarte dinamic aici. Trebuie să fii pregătit să faci faţă oricărui subiect apărut pe agendă. La fel şi invitaţilor. Aşadar, trebuie să ai o pregătire riguroasă. După prima emisie, când am venit în redacţie, colegii au aplaudat. A fost un moment pe care nu-l pot uita. Să ştii că am o echipă extraordinară alături. Sunt oameni deosebiţi la Ştirile TVR.
Ce responsabilitate simți atunci când prezinți știrile în fața publicului TVR?
S.P.: Publicul TVR este unul elevat, educat. Primesc multe mesaje de la cei care ne urmăresc. Accept cu drag orice laudă sau recomandare. Mă străduiesc să fiu pe măsura aşteptărilor. Să fiu în ton cu formatul pe care îl prezint. Am un singur regret, că ştirile TVR 2 şi TVR INFO, la care prezint mai nou, nu sunt difuzate peste Prut. Încă mai e nevoie de timp ca posturile româneşti să ajungă masiv la Chişinău, aşa cum e firesc. Să nu uităm că şi TVR a fost scos din reţeaua din R. Moldova, la un moment dat. Slavă Domnului că vremurile s-au schimbat şi avem acum o întreagă redacţie acolo! E foarte important pentru apropierea basarabenilor de România. Deşi am plecat de zece ani de la Chişinău, să ştii că încă îmi mai scriu telespectatorii din R. Moldova şi îşi doresc să mă vadă prin intermediul TVR 2 acolo… Ce repede trece timpul! Anul acesta, „Ora de ştiri” împlineşte fix zece ani de când este difuzată la ora 18.00 zilnic, pe TVR 2, în acelaşi format. Sunt mândră că am contribuit la această realizare.
Pe lângă jurnalism, ești și autoare de cărți pentru copii. Cum a apărut această latură creativă și ce te inspiră să scrii?
S.P.: Pasiunea aceasta a venit odată cu naşterea băieţelului meu. Îi povesteam în fiecare seară câte o poveste. De fapt, le inventam. Şi el era încântat. Atunci mi-a venit ideea să le transpun pe hârtie pentru când va fi mai măricel. Soacra mea, însă, a avut o idee şi mai bună – să fac cărţi cu poveşti. Aşa a apărut colecţia „Poveşti pentru Dănuţ”. Sunt poveşti care vin cu nişte învăţăminte pentru cei mici şi care au fost scrise cu multă pasiune. Fiecare poveste are în spatele ei o… poveste. De exemplu, „Semincioara fermecată” a apărut atunci când cele patru fete ale unui prieten m-au întrebat cum vin copilaşii pe lume? Nu am stat mult pe gânduri şi am dat frâu liber imaginaţiei. Aşa a apărut un împărat, o regină, un înger cu o semincioară fermecată din ceruri... Cărţile au fost apreciate şi premiate la Chişinău, la Târgul de carte pentru copii şi tineret. A fost o bucurie imensă pentru mine. A urmat apoi proiectul legat de varianta audio a poveştilor. Împreună cu personalităţi cunoscute de peste Prut, actori, jurnalişti sau pur şi simplu prieteni, am dat viaţă personajelor. Varianta audio a poveştilor a fost primită cu mult entuziasm de către micii cititori din Basarabia şi nu numai. Acum am luat o pauză. Dar sper că voi reveni la această pasiune frumoasă.
Cum reușești să îmbini viața profesională intensă cu viața personală?
S.P.: Am ajuns la un echilibru, care a venit treptat. Cu timpul. Lucrurile nu trebuie forţate niciodată. Să-i mai dăm şi lui Dumnezeu o şansă. Am făcut şi sacrificii de multe ori. Familia m-a sprijinit însă de fiecare dată. Unde este înţelegere, unitate şi respect, se pot face toate.
Ce valori te ghidează în activitatea ta jurnalistică de zi cu zi?
S.P.: Un prezentator are o enormă responsabilitate faţă de publicul său. Este foarte important cum transmite informaţia. De-a lungul carierei mele am ţinut mult la integritate. La Chişinău am avut respectul publicului în primul rând pentru felul în care m-am poziţionat şi mi-am enunţat ideile. Am încercat mereu să aduc mai aproape malurile de Prut, să contribui cât pot de mult ca limba română să fie la ea acasă în Basarabia şi, nu în ultimul rând, să fac vocile de la Bucureşti prezente în spaţiul mediatic basarabean, aşa cum am mai spus. Am contribuit cum am putut şi am sufletul împăcat. Voi fi mereu cu inima alături de Basarabia şi voi face tot ce pot pentru a o aduce cât mai aproape de Ţara mamă.
Ce îți dorești să dezvolți pe viitor, atât profesional, cât și personal?
S.P.: Am renunţat de mult timp să-mi mai fac planuri. Ştii vorba ceea: dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale de viitor. Las viaţa să meargă de la sine. Iau lucrurile aşa cum sunt.
foto: arhivă personală Stela Popa
