Jurnalismul este o chemare pentru Carmen Târnoveanu, nu e o meserie, ci un mod de a trăi. Încă din copilărie, a fost convinsă că şi ea poate face emisiuni. Şi chiar aşa a fost. Debutul în presă şi l-a făcut la radio, iar după câţiva ani a făcut pasul către televiziune, construind dialoguri care pun oamenii şi cultura în prim-plan.
A moderat producţii de divertisment, spectacole, evenimente şi gale, dar emisiunea „Dăruieşte Românie!”, de la TVR 3, de la ora , este cea mai apropiată sufletului său, pentru că e un format care pune accent pe poveşti autentice şi declaraţii de recunoştinţă şi, totodată, reflectă pasiunea sa pentru cuvânt, muzică şi oameni.
Pentru Carmen, tehnologia e un instrument util în viaţa profesională, însă în cea personală, alege să citească o carte pe hârtie, să asculte un concert fără să-l filmeze, căci preferă întâlnirea reală, conexiune între oameni, nu între dispozitive.
Cum este Carmen Târnoveanu când se sting luminele reflectoarelor, despre parcursul său profesional, marile întâlniri care au format-o, pasiuni şi ce înseamnă să rămâi autentic în media, aflăm în interviul de mai jos.
Cum ţi-ai descoperit pasiunea şi ce te-a determinat să îmbrăţişezi cariera în jurnalism şi televiziune?
Carmen Târnoveanu: Nu ştiu exact momentul în care am realizat că a comunica, a le vorbi oamenilor este, pentru mine, o parte din felul în care privesc lumea. Cred că are legătură cu ideea de împreună, care mă alimentează constant cu energie, cu bucurie, cu sens. Pur şi simplu, nu pot trece nepăsătoare pe lângă un om, pe lângă o viaţă, pe lângă o poveste. E felul meu de a exista în lume.
Când eram copil, îmi amintesc faptul că ascultam Radio Contact cu atâta atenţie, încât, chiar dacă, la momentul acela, nu cunoşteam vocabularul specific meseriei, puteam să descriu, cu exactitate, ce se întâmplă într-o oră de emisie. Adică, ştiam că emisiunea începe cu o scurtă prezentare, că anumite melodii se repetă la intervale clare de timp… Eram fascinată de radio, de cum se armonizează vocile într-un aparat pentru a-ţi spune o poveste. Am ştiut dintotdeauna că pot face şi eu asta! Nu mă întrebaţi de ce, nici acum n-am un răspuns logic. Aşa am simţit. Îmi alegeam fragmente din articolele din ziare şi le citeam cu voce tare prin casă, imaginându-mi că vorbesc la radio. Nici părinţii mei nu ştiu istoriile astea, întotdeauna mi s-a părut doar o joacă...
Eram un copil pe-atunci, deci, se înțelege că nu îmi era greu să cred că totul este posibil... Şi a fost. După admiterea la facultate, la un început de toamnă, am auzit la radio de un concurs de preselecţie. M-am înscris, m-am prezentat, am trecut prin diverse probe, a urmat o perioadă de pregătire şi, în cele din urmă, am trecut de evaluarea finală. Acum 20 de ani, la concursurile de casting, în radio şi în televiziune, participau zeci, chiar sute de oameni. Deci, faptul că am reuşit a fost, pentru mine, încă de la început, un răspuns că sunt pe drumul meu. Pentru că, la momentul acela, având în vedere concurenţa, o astfel de reuşită însemna depăşirea unui prag important şi nu putea trece fără să te impacteze. Am început cu emisii în weekend, apoi emisii de linie, adică de luni până vineri, şi, după un an, emisiuni de autor. Am rămas în radio 12 ani, cu emisii zilnice şi de weekend, patru ore, în direct. Iar după primii 5 ani, am început să lucrez, în paralel, ca moderator şi în televiziune, tot în urma unui concurs de casting pe care l-am trecut.
Astăzi ştiu că meseria aceasta este una vocaţională. Deci, foarte puţin din ce fac îmi aparţine. Simt că toate sunt de la Dumnezeu, care m-a însoţit la fiecare pas. Nu am avut şansa unui mentor, însă mi-au ieşit în cale destui oameni care m-au lăsat să încerc. Iar ca să reuşeşti, de foarte multe ori, e nevoie doar de o încercare. Apoi adaugi muncă şi perseverenţă. Şi credinţă. Şi continui să faci paşi.
Pentru mine, a fi moderator şi realizator de programe de televiziune nu e doar o profesie. E parte din ceea ce sunt ca om. E felul meu de a privi lumea: cu întrebări, cu dorința de a înţelege şi de a aprinde lumina acolo unde cred că e ceva de văzut, de descoperit, de trăit, de simţit.
Nu port meseria asta ca pe o haină pe care o dau jos când se termină programul, o port în mine, în felul în care ascult, în felul în care simt şi reacționez la tot ce mă înconjoară.
Cum te-ai prezenta în două - trei fraze, ce te defineşte?
C.T.: Pentru mine, profesia nu este doar ceea ce fac, este ceea ce sunt.
Aici se integrează şi parte din cine sunt, cum sunt ca om - în acord cu mine însămi, cu valorile mele şi, mai presus de orice, cu credinţa mea. Nu-mi trădez niciodată simţirea, nu mă amăgesc. La prima înţelegere ai spune că e un mod egoist de a acţiona. Însă, cine alege să trăiască în adevăr, pentru sine, nu pentru ochii lumii, ştie că cine nu se înşeală pe sine, nu îi trădează nici pe ceilalţi.
Cum s-a născut ideea emisiunii „Dăruieşte Românie!” şi care este misiunea esenţială pe care o serveşte acest proiect?
C.T.: „Dăruieşte Românie!” nu este doar un titlu de emisiune. Este o stare de spirit, o promisiune şi, poate cel mai important, un gest de recunoştinţă. Să dăruieşti e forma cea mai frumoasă de conversaţie, de apropiere, de întâlnire. Ideea emisiunii s-a născut într-un moment de sinceritate profundă. Mă întrebam, ca mulţi dintre noi, ce mai putem face pentru România, dincolo de cuvinte frumoase sau critici. Cum putem dărui înapoi, fiecare, câte ceva din ceea ce suntem, din ce ştim să facem, din ce simţim.
„Dăruieşte Românie!” s-a construit pe respectul pentru oameni şi pentru valorile reale – acele valori care nu strigă, nu cer atenţie, dar care ţin în picioare o societate. Am vrut să aduc în faţa publicului poveşti autentice, cele mai multe dintre ele, necunoscute în spaţiul public. Pentru că, deşi vorbim despre o emisiune de divertisment, „Dăruieşte Românie!” este, în primul rând, un spaţiu al construcţiei, unde românii dăruiesc prin ceea ce sunt: artişti, actori, oameni de cultură, oameni simpli care fac bine fără să aştepte aplauze.
În emisiunea „Dăruieşte Românie!”, declaraţiile de preţuire reprezintă un concept în premieră, prin care aflăm povestea unor oameni împreună. Nu e vorba despre un laudatio, nu e vorba despre conturarea unor portrete, ci despre o mărturisire sinceră a unui parcurs împreună. Astfel, în emisiune veţi regăsi artişti, personalităţi, oameni de cultură, oameni pe de-a-ntregul, care vor urca pe scenă spectacolul preţuirii, cu siguranţă, cel mai amplu spectacol al umanităţii.
Preţuirea - un cuvânt pe care îl adăugăm destul de rar pe lista automatismelor noastre verbale şi chiar mai mult decât atât, un cuvânt al cărui sens îl căutăm şi mai rar. Preţuirea nu e decât o altă faţă a iubirii, care se împlineşte doar atunci când este mărturisită simplu şi în adevăr. Însă, pentru asta, e nevoie să fim în armonie cu noi, cu propria capacitate de a iubi, e nevoie ca iubirea să fie în destinul nostru.
În scenariul „Dăruieşte Românie!”, declaraţiile de preţuire ne deschid drumul spre poveşti, spre oameni, ne invită să aplaudăm prietenii, să renovăm galeria afectivă a fiinţei noastre şi să revendicăm exerciţiile de admiraţie. Astfel, în această emisiune, oamenii mari pornesc în aventura trăirii în adevăr şi, cu un impuls moral sănătos, se descoperă pe sine prin mărturisirea preţuirii faţă de ceilalţi. Concret, în fiecare ediţie a emisiunii, unul dintre invitaţi semnează o declaraţie de dragoste pentru cineva. Pornim cu declaraţia de dragoste spre destinatar, surprindem momentul, punem cap la cap toată povestea şi o prezentăm în emisiune, unde cei doi se şi întâlnesc.
În emisiune veţi regăsi, de fiecare dată, un profund respect pentru valoarea artistică şi culturală, atemporală şi indiferentă la mode sau curente trecătoare.
Într-o lume confiscată parcă de zgomotul reţelelor sociale, „Dăruieşte Românie!” crede în farmecul spectacolului de televiziune realizat în platou, prin efort colectiv, după reguli scenaristice, tehnice şi de expresie artistică. Aceste elemente ce compun spectacolul de televiziune nu se vor perima niciodată, pentru că ele induc telespectatorului o intimitate inconfundabilă, dincolo de ecran, o anume disponibilitate de a asculta, de a privi cu atenţie şi curiozitate, de a trăi liber emoţia artistică, de a se recrea constructiv.
Ai adus până acum zeci, poate sute de artişti pe scena emisiunii „Dăruieşte Românie!”. Există un invitat pe care ţi l-ai dorit, dar nu ai reuşit încă să îl aduci în faţa publicului? Cine ar fi invitatul de suflet pe care te-ai bucura cel mai mult să-l ai în platou?
C.T.: Fiecare invitat care a păşit pe „scena” emisiunii a venit ca un dar, şi nu spun asta doar pentru că acesta este numele programului. A adus sens din sensul propriei vieţi, a adus energie, emoţie, timiditate sau expansiune, forţă sau sensibilitate. Am avut bucuria de a întâlni artişti mari şi oameni minunaţi, fiecare cu povestea şi lumina lui. E un privilegiu pentru care sunt recunoscătoare. Dar, dacă mă gândesc la cineva pe care mi l-aş fi dorit şi nu am reușit încă să îl aduc, gândul îmi zboară inevitabil către cei care nu mai sunt printre noi, dar care au lăsat o amprentă uriaşă în cultura română.
Mi-ar fi plăcut, de pildă, să pot avea în faţa publicului un dialog cu maestrul Iosif Sava, omul care a transformat muzica clasică într-o poveste vie pentru atâtea generaţii. Ar fi fost un schimb de emoţie care lasă amprente. Sau Zoe Dumitrescu- Buşulenga... A avea-o ca invitată pe Zoe Dumitrescu-Buşulenga ar fi însemnat mai mult decât un interviu: ar fi fost o lecție de nobleţe intelectuală. Profesor universitar, critic şi istoric literar de o erudiţie rară, academician şi spirit umanist profund, Buşulenga a fost una dintre cele mai puternice voci ale culturii române din a doua jumătate a secolului XX. Într-un platou de televiziune dedicat valorilor româneşti, ar fi adus nu doar o vastă cunoaştere a literaturii universale, de la Shakespeare şi Goethe până la Eminescu, ci şi o seninătate monastică dobândită în ultimii ani ai vieții, când a ales numele de maică Benedicta la Mănăstirea Văratec. O asemenea întâlnire ar fi fost, inevitabil, o călătorie prin istoria ideilor, o pledoarie pentru dialogul dintre credinţă, artă şi cultură.
Am fi povestit despre rostul cărţilor, despre puterea clasicilor de a lumina prezentul, despre tăcerea mănăstirii ca formă de creaţie interioară.
Dintre cei pe care îi pot invita astăzi, inima mea se bucură mereu la gândul întâlnirilor în aşteptare. Adevărul este că fiecare nou invitat, fie el foarte cunoscut sau poate abia descoperit, este o promisiune de bucurie. Pentru mine, important este ca omul din fața mea să aibă ceva autentic de împărtăşit, acela este, de fapt, invitatul pe care îl caut mereu.
Emisiunea ta aduce în fața publicului oameni care dăruiesc, care contribuie la binele societății. Care sunt cele mai inspiraționale poveşti pe care le-ai descoperit de-a lungul timpului?
C.T.: Îmi amintesc una dintre ediţiile emisiunii „Dăruieşte Românie!” în care Irina-Margareta Nistor, voce inconfundabilă a filmului românesc şi una dintre cele mai rafinate personalităţi ale culturii noastre, invitată să vorbească despre oameni care i-au marcat parcursul, a ales să îşi deschidă sufletul şi să facă o declaraţie de preţuire pentru cel care a fost nu doar un mare muzician şi realizator de televiziune, ci şi un adevărat formator de conştiinţe culturale: Iosif Sava.
Cu vocea ei caldă, Irina a evocat momentele în care l-a ascultat fascinată în celebra emisiune „Serata muzicală”, amintind cât de mult a contat modul în care Sava ştia să transforme muzica într-o poveste vie şi accesibilă pentru toţi. A spus despre el că era „un arhitect al emoţiei”, un om care a învăţat generaţii întregi să asculte, nu doar să audă, şi să caute sensul profund al culturii.
Declarația ei nu a fost doar o reverenţă, ci un adevărat gest de iubire culturală, un mod prin care Irina Margareta Nistor a dăruit publicului lecţia recunoştinţei. Atmosfera din studio s-a umplut de liniște şi de acea vibraţie rară, în care prezentul, trecutul şi memoria colectivă s-au întâlnit.
A fost un moment în care telespectatorii au simţit că „Dăruieşte Românie!” nu e doar o emisiune, ci un loc unde cuvintele sunt rostite cu sens şi adevăr, şi mai presus de orice, unde divertismentul de televiziune se impune prin eleganţă gesturilor, trăirilor autentice, rafinate de educaţie, cultură, valoare.
Care este visul tău?
C.T.: Eu trăiesc visul meu. Oamenii din viaţa mea sunt parte din visul meu. Mă bucur de soare, de cer, de lumina fiecărei zile. Cred în bine, în bunătate, în adevărul meu. Inima mea e plină de trăiri, experienţe, de emoţii, care pentru mine au sens şi construiesc, în fiecare zi, drumul meu. Fiecare zi de viaţă e un vis împlinit.
Ce alte emisiuni ai mai moderat/realizat şi care te reprezintă cel mai bine?
C.T.: Fiecare emisiune pe care am avut privilegiul să o prezint a fost o călătorie şi o întâlnire cu sens. Nu le-am privit niciodată ca pe simple programe de televiziune, ci ca pe spaţii de dialog şi de emoţie. Am simţit mereu că, atunci când se aprind luminile din platou, porţi o responsabilitate: aceea de a aduce în faţa oamenilor nu doar informaţii, ci şi bucurie, cultură, frumuseţe. „Dăruieşte Românie!” este, poate, cea mai apropiată de sufletul meu. Aici am adunat poveşti despre artişti şi oameni simpli, transformându-le în daruri pentru public. Dar şi celelalte emisiuni pe care le-am prezentat au avut acelaşi fir roşu: respectul pentru valoare şi pentru cuvânt. Mă uit înapoi şi îmi dau seama că fiecare ediţie a fost o lecţie. Am învăţat din liniştea invitaţilor, din emoţia lor, din aplauzele şi tăcerile publicului. Am ales mereu să pun conţinutul înaintea spectacolului facil, pentru că televiziunea este ea însăşi o formă de artă. Dacă ar fi să le definesc pe scurt, aş spune că emisiunile mele au fost şi rămân poduri între oameni, punţi de lumină care lasă în urmă nu doar imagini frumoase, ci şi dorinţa de a descoperi frumuseţea lumii.
Am moderat emisiuni de divertisment, spectacole, evenimente, gale. Dintre cele mai recente, proiectele ultimilor 10 ani, în afară de „Dăruieşte Românie!”, aş aminti de: „20 de ani împreună!”, emisiune de divertisment pentru românii din diaspora, „România ca tine!”, „Mai pe româneşte”, „Românii după Brexit. Irlanda de Nord”, „România mea!” sau „Înainte şi după... România”. De asemenea, am avut bucuria să fiu gazda Galelor de susţinere a României la Eurovision 2019.
Ai afirmat că nu ai alergat niciodată după titluri sau celebritate. Cum a influențat această abordare alegerile pe care le-ai făcut în cariera ta?
C.T.: Este adevărat, nu am alergat niciodată după titluri sau după strălucirea pe care o aduce celebritatea. De fapt, nici ideea în sine nu s-a integrat vreodată în mintea mea. Deşi am prezentat doar proiecte de divertisment, spectacole, festivaluri, evenimente cultural-artistice, tot timpul am simţit că, la fiecare pas profesional, e nevoie să spun o poveste cu sens, ceva ce poate atinge suflete şi poate dărui mai mult decât imagine. Mondenităţi, mode efemere, campanii de imagine construite artificial nu s-au integrat în căutările mele nici atunci când eram foarte tânără şi când televiziunea încă mai păstra ceva mister. Această abordare m-a învăţat răbdarea şi m-a ajutat să construiesc organic şi curat. Am ales emisiuni şi colaborări care au rezonat cu valorile mele, chiar dacă uneori erau mai puţin spectaculoase, deloc comerciale din punct de vedere mediatic. În felul acesta mi-am păstrat bucuria de a lucra cu oameni care cred, ca şi mine, că valoarea nu se măsoară în notorietate, ci în ceea ce rămâne în inimile celor care te ascultă şi în ceea ce e adevărat. Eu preţuiesc conţinutul, eleganţa şi mesajul şi cred că, atunci când îţi faci treaba cu onestitate, lumina te găseşte ea pe tine, exact acolo unde ai nevoie, când ai nevoie. Plus că, oricum, nimeni nu ne poate lua ceea ce suntem în structura fiinţei noastre, cu sau fără celebritate. Cum a influenţat această abordare alegerile pe care le-am făcut? Adică, dacă este un preţ? Sigur, toate deciziile cer ceva la schimb. Eu am dat timp, mult timp…
Care sunt pasiunile tale?
C.T.: Pasiunile mele sunt firele invizibile care îmi ţes fiecare zi şi dau sens atât profesiei, cât şi vieţii. Prima dintre ele rămâne, fără îndoială, cuvântul. De mică am iubit sunetul poveştilor şi felul în care o propoziţie bine rostită poate deschide uşi către lumi nebănuite. Cuvântul scris, vorbit, şoptit – toate îmi hrănesc nevoia de a comunica şi de a dărui emoţie.
La fel de adâncă este pasiunea mea pentru oameni. Îmi place să-i ascult, să descopăr istoriile din spatele privirilor, să le înţeleg bucuriile. Orice om cu care interacţionez se deschide cu uşurinţă în dialogul cu mine. Este ceea ce simt, ceea ce trăiesc, iar pentru mine, această experienţă se traduce ca un răspuns tăcut, dar clar, că sunt pe drumul meu. În emisiunea „Dăruieşte Românie!” întâlnesc personalităţi extraordinare, oameni simpli cu poveşti de aur, iar fiecare întâlnire îmi aduce ceva nou despre umanitate.
Mai este pasiunea pentru muzică şi artă pe care am explorat-o şi pe parcursul a doi ani de Şcoală Doctorală la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi. Chiar dacă nu am finalizat studiile doctorale, am rămas cu destule răspunsuri la multe dintre căutările mele. Şi, sigur, călătoria continuă. Concertele, spectacolele de teatru – toate sunt pentru mine surse de inspiraţie, locuri în care pot respira frumosul în forma lui cea mai pură. Îmi place să cred că aceste pasiuni se regăsesc în felul în care vorbesc, scriu şi construiesc fiecare proiect.
În cele din urmă, mă gândesc că viaţa în sine este o artă a descoperirii. Iar eu, prin ceea ce fac, încerc să împărtăşesc această artă cu ceilalţi.
Ce rol are şi cum îţi afectează viaţa tehnologia? Care sunt gadget-urile de care nu te poţi lipsi?
C.T.: Tehnologia este, pentru mine, un instrument minunat, dar nu un scop în sine. Îi recunosc rolul uriaş: îmi permite să comunic mai repede, să descopăr informaţii, să păstrez legătura cu oameni dragi sau să ajung la publicul emisiunii „Dăruieşte Românie!” oriunde s-ar afla. În acelaşi timp, sunt conştientă că adevărata valoare a tehnologiei depinde de felul în care alegem să o folosim.
În viaţa mea profesională, mă ajută să documentez poveşti, să arhivez interviuri, să creez legături între invitaţi şi telespectatori. Însă, tocmai pentru că îmi place să fiu prezentă în faţa oamenilor, îmi pun mereu o limită: nu las ecranele să înlocuiască întâlnirea autentică, privirea directă, dialogul viu.
Cred că frumuseţea tehnologiei stă în echilibru. O folosesc ca pe o punte, nu ca pe un zid. Îmi uşurează munca, îmi lărgeşte orizontul, dar aleg să-mi protejez spaţiul personal: citesc o carte pe hârtie, merg la teatru, ascult un concert fără să îl filmez şi ador să privesc oamenii cu atenţie, să le citesc privirea, să le văd adevărul din ochi, să le simt energia.
Tehnologia îmi afectează viaţa în măsura în care eu îi dau voie, iar lecţia pe care o port cu mine este aceasta: adevărata conexiune rămâne între oameni, nu între dispozitive. Apreciez şi celebrez progresul, dar pun sufletul şi întâlnirea directă mai presus de ecrane.
Dacă ar fi să laşi o singură moștenire prin munca ta, care ar fi aceea?
C.T.: Dacă ar fi să las o singură moştenire prin munca mea, dar şi prin structura mea ca om, aş vrea să fie credinţa şi perseverenţa. Credinţa şi perseverenţa, dublate de curăţenia din viaţa ta, îl vor ajuta pe Dumnezeu să îţi ghideze drumul spre adevărul din inima ta. „Dăruieşte Românie!” este un loc unde preţuirea, cultura, arta şi emoţia devin limbaj comun. Un limbaj afectiv. Dacă telespectatorii mei înţeleg, după ce se sting luminile, că a dărui ceva din tine, din inima ta, înseamnă a trăi cu adevărat, atunci simt că am împlinit ceva... Mult prea puţin, infim, dar, totuşi, ceva...
Pe Carmen o putem vedea la TVR 3, la „Dăruieşte Românie” - sâmbătă, de la ora 17.30.
foto: TVR, arhiva personală Carmen Târnoveanu
