loader
Foto

Galerie foto

Cosmin Băleanu

„Sunt un om absolut normal, pasionat de sport și televiziune. Am avut norocul să transform această pasiune într-o meserie și fac asta cu aceeași bucurie și astăzi”, astfel se prezintă în câteva cuvinte jurnalistul TVR Cosmin Băleanu.

 

Spune că se simte confortabil în toate ipostazele – fie că moderează o emisiune, prezintă un jurnal sau comentează un meci. Cosmin Băleanu este una dintre vocile inconfundabile ale sportului românesc şi prezentator al emisiunii „Ora de sport”, de la TVR SPORT. De mai bine de trei decenii, a comentat meciuri memorabile, a moderat emisiuni şi a prezentat știri sportive, totul cu aceeaşi pasiune pe care o avea în ziua când a intrat pentru prima dată într-un studio TV.

Admite că, în pregătirea lui, Facultatea de Jurnalism, pe care a urmat-o ceva mai târziu decât a început să lucreze, l-a ajutat enorm. „Acolo chiar se învaţă meserie, chiar dacă astăzi nu se mai lucrează mereu ca la carte”, afirmă el. Şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport i-a fost extrem de utilă. Cosmin a practicat sport în adolescenţă (baschet şi handbal), dar facultatea l-a ajutat să înțeleagă mai bine performanța, regulile, regulamentele. „Iar când ești comentator, realizator sau prezentator, e vital să știi câte puțin din toate pentru a putea face față oricărui subiect”, mai spune el.

6 ani la TVR, apoi 9 ani la Antena 1, aproape 2 ani la Kanal D și vreo 14 ani la Dolce Sport, Telekom Sport și Prima Sport. Şi din septembrie 2024, din nou la TVR. Mai exact, la TVR SPORT, unde prezintă jurnalele de ştiri ale zilei, dar şi emisiunea „Ora de sport”, alături de Marian Olaianos. „Sunt mândru că reușesc să fac această meserie de atâția ani și că oamenii încă îmi apreciază munca. Mă simt măgulit când văd online imagini cu meciuri comentate de mine care sunt apreciate”, concluzionează Cosmin Băleanu, conştient fiind însă că, „desigur, nu poți mulțumi pe toată lumea în această meserie, iar uneori se mai fac şi greşeli. Iar încărcătura emoțională stârnește pasiuni nebănuite! Cel mai important este însă, ca la final  să ai satisfacția lucrului bine făcut”.

Revenirea la TVR a fost emoționantă pentru Cosmin. Iar așteptările sale sunt legate în primul rând de TVR SPORT, fiind convins că este un post care are mare potențial. „Multă lume ar fi surprinsă să afle cât de multe competiţii sunt transmise de TVR SPORT. Se pot construi lucruri deosebite pe o piață în care concurența este fantastică. TVR rămâne o televiziune cu potențial, cu o imagine aparte în peisajul televiziunilor: serioasă, sobră, onestă, așa cum trebuie să fie o televiziune publică”, este de părere jurnalistul sportiv.

Logo