„Dumnezeu e ancora mea!”, mărturiseşte vedeta TVR, care alege o conştiinţă limpede în defavoarea succesului facil. Pariul ei: să transmită reperele identitare către generaţiile de copii şi tineri de astăzi. Pentru că „tinerii au şi în aceste vremuri o aplecare deosebită pentru lumea tradiţiilor şi a folclorului muzical”.
De peste 25 de ani, intră în casele noastre ca o prezență caldă, sinceră, ca un om pe care l-ai invita la masă, în tihna unei duminici. Vorbeşte cu aceeași emoție despre valorile satului românesc, despre folclor și identitate, dar și despre lucruri delicate, umane, esențiale. Iuliana Tudor, un nume sinonim cu eleganța, cu respectul pentru tradiție, cu demnitatea de a fi român.
Dincolo de carieră, însă, dincolo de platourile de televiziune și de succesul profesional, rămâne o femeie. Una care simte, care crede, care speră, care visează, care iubește profund ceea ce face, precum și pe cei din viața ei.
Cine este Iuliana Tudor, dincolo de cea pe care o cunoaştem de pe micul ecran – într-o conversație despre vocație și echilibru, despre fragilitate și forță, despre rădăcini și viitor.

Ai crescut odată cu emisiunea „O dată-n viață”, apoi ai ajutat să crească tineri iubitori de folclor la „Vedeta populară”. Ce ai învățat tu din acești ani de promovare a tradițiilor românești?
Iuliana Tudor: Că trebuie să ne continuăm drumul la postul public promovând valorile tradiţionale româneşti, că această ţară are multe de arătat şi de spus din punct de vedere cultural, că tinerii au şi în aceste vremuri o aplecare deosebită pentru lumea tradiţiilor şi a folclorului muzical. Şi am mai învăţat ceva: că maniera în care oferim folclorul e bine să fie cât mai aproape de ritmul modern al vieţii generaţiilor care vin.
Care este cel mai emoționant moment pe care l-ai trăit în direct?
I.T.: Au fost atâtea!... greu de ales... împăcarea Mariei Ciobanu cu Ion Dolănescu, întâlnirea în aceeaşi emisiune a Irinei Loghin cu Maria Ciobanu, interviul cu maestrul Gheorghe Zamfir la aniversarea celor 80 de ani, „Gala 25”, clipele în care l-am avut pe Tudor aproape, în platou... multe, foarte multe... cât pentru 10 vieţi!

Într-o lume care pune accent pe imagine, dar uită adesea de profunzime, cum ai reușit să rămâi fidelă valorilor tale?
I.T.: Consecvenţa e un principiu învăţat acasă, în familie, de la părinţii mei. Odată ce ai ales să fii într-un fel, e bine să păstrezi această conduită indiferent de provocările vieţii. Nu este uşor, dar am reuşit, alegându-mi principiile în locul unui câştig de moment care m-ar fi compromis, să câştig mult mai mult pe termen lung. E o alegere pe care o facem fiecare. Eu am ales să mă pot privi în oglindă cu conştiinţa limpede. Dar, repet, nu e uşor întotdeauna!
Ce lecții ți-au oferit oamenii simpli din satele României, cei pe care i-ai ascultat dincolo de camerele de filmat?
I.T.: Smerenia, simplitatea, tihna, dragostea de Om, credinţa, răbdarea, armonia cu natura şi animalele... şi multe altele.
Care sunt rădăcinile care te țin ancorată când totul în jur pare să se miște prea repede?
I.T.: În ultimul timp stau mai mult pe teritoriul acesta. Dumnezeu e ancora mea! Casa părinţilor mei de la Băicoi îmi ţine rădăcinile, apoi familia mea în întregul său şi cei câţiva prieteni, puţini, dar foarte buni!

Care este cea mai importantă lecție pe care ai primit-o în copilărie și care te ghidează și azi?
I.T.: Supravieţuirea. Am învăţat asta de foarte mică şi această lecţie m-a maturizat destul de devreme.
Ai un moment doar al tău, în care simți că lumea se oprește? Cum arată acea liniște pentru tine?
I.T.: Este câştigul ultimilor ani. Timp pentru liniştea mea. Ascult muzică, dansez în voie sau, pur şi simplu, îmi ascult respiraţia. E minunat!
Când nu ești în lumina reflectoarelor, ce-ți place să faci?
I.T.: Să mă plimb fără direcţie, să mănânc bomboane de ciocolată, să mă răsfăţ cu un masaj, să mă bucur de miracolul devenirii fiului meu, adolescent acum, să iubesc fără măsură, să mă rog şi să acţionez în tot cu credinţa că va fi bine!

Folclorul nu e doar artă, e o formă de memorie vie. Cum vezi tu rolul tău în păstrarea acestei memorii colective?
I.T.: Este pasiune, dar şi responsabilitate. Odată ce vezi că oamenii te urmează, odată ce simţi că vocea ta face diferenţa şi eşti credibil în ani de muncă, drumul devine şi mai interesant, pentru că te provoacă la nou pentru viitor. Acesta e pariul meu acum: să duc aceste valori şi către generaţiile de copii şi tineri de astăzi. Cu „Vedeta Populară” reuşim din plin acest lucru! Tocmai pentru ca memoria colectivă să nu piardă aceste repere identitare.
Cum faci diferența, în munca ta, între respect pentru tradiție și tentația de a o „moderniza” prea mult?
I.T.: Aici intervine educaţia culturală, şcoala, experienţa profesională acumulată şi discernământul care se modelează, ţinând cont de faptul că produc emisiuni pentru postul public de televiziune. Asta face diferenţa, în primul rând. Pe banii românilor, nu putem face orice, doar de dragul „modernizării”! Există limite!

Care este speranța care nu te-a părăsit niciodată, oricât de greu ți-a fost?
I.T.: Că Dumnezeu este cu mine! Cu noi! Nimic fără Dumnezeu!
Cum ai vrea să fii ținută minte, peste ani, de către publicul tău?
I.T.: Fata noastră. Atât! Pentru că eu sunt a lor. Şi ei, neamul meu.






































































