În plină perioadă pascală, faptul că o femeie a ajuns în fruntea Bisericii Anglicane a căpătat o rezonanță specială. Într-o ceremonie desfășurată de Sărbătoarea Bunei Vestiri, „Devenirea” lui Dame Sarah Mullally poartă în ea semnificația unei „maternități spirituale”. Pentru că acolo unde istoria s-a scris cu cerneala puterii masculine, acum se simte o mângâiere, o mână de mamă care vindecă. În Săptămâna Mare, să ne amintim să credem în iubire chiar și atunci când totul pare pierdut și să nu părăsim pe nimeni în Vinerea Mare.
Prima femeie numită arhiepiscop de Canterbury și lidera spirituală a anglicanilor din întreaga lume (peste 80 de milioane în peste 160 de țări) a fost întronizată pe 25 martie, într-o ceremonie desfășurată de Sărbătoarea Bunei Vestiri și cu doar o zi înainte ca Sarah Mullally să împlinească vârsta de 64 de ani (s-a născut pe 26 martie 1962). Buna Vestire este sărbătorită de către anglicani la aceeași dată ca în tradiția catolică și ortodoxă, marcând momentul în care Arhanghelul Gavriil a vestit Fecioarei Maria că îl va naște pe Iisus Hristos. Dame Sarah Mullally este și membră a Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului britanic. Pentru că vine după demisia forțată a lui Justin Welby, Mullally preia o instituție zdruncinată de scandaluri, iar alegerea unei femei cu un trecut solid în asistența medicală transmite un mesaj de siguranță, integritate și vindecare. În același timp, prin Sarah Mullally, Biserica Anglicană confirmă că genul unei persoane nu este o barieră în calea autorității apostolice, iar acest lucru poate reverbera în întreaga lume creștină, printr-o presiune simbolică și asupra altor confesiuni.
Dezacordul dintre Regele Henric al VIII-lea și Papa Clement al VII-lea
Pentru a înțelege pe deplin importanța momentului istoric reprezentat de funcția lui Dame Sarah Mullally în 2026, să privim în urmă cu aproape 500 de ani. Apariția Bisericii Anglicane (Ecclesia Anglicana) a marcat o transformare politică și juridică radicală care a redesenat harta puterii în Europa. Biserica Anglicană a luat naștere în secolul al XVI-lea în urma unei rupturi de Biserica Catolică, din cauza dezacordului dintre regele Henric al VIII-lea și papă. Ideile Reformei lui Martin Luther circulau deja în Europa, dar scânteia în Anglia a fost, așadar, una dinastică. Regele Henric al VIII-lea avea nevoie de un moștenitor masculin pentru a asigura stabilitatea tronului Tudorilor. Când Papa Clement al VII-lea a refuzat să anuleze căsătoria lui Henric cu Catherine de Aragon (care nu adusese pe lume niciun fiu), regele a decis că autoritatea spirituală a Romei asupra Angliei trebuie să înceteze. Actul de Supremație din 1534 (Act of Supremacy) este documentul juridic fundamental prin care Parlamentul l-a declarat pe Henric Supreme Head on earth of the Church of England. Astfel, s-a produs ruptura oficială de Papalitate. Henric al VIII-lea fusese catolic fervent, scriind chiar împotriva lui Luther Assertio Septem Sacramentorum (Apărarea celor Șapte Sacramente), fapt pentru care Papa i-a acordat titlul de Fidei Defensor (Apărător al Credinței). După ruptură, Biserica Anglicană a încetat să mai plătească taxe Romei, iar regele a fost excomunicat de papă.
Spre deosebire de alte biserici reformate, cea Anglicană a păstrat succesiunea apostolică (linia neîntreruptă a episcopilor), lucru care îi conferă o legitimitate istorică specială. Acesta este motivul pentru care, în 2026, ocuparea scaunului de la Canterbury de către o femeie este un eveniment atât de cutremurător pentru tradiționaliști: este o funcție care pretinde o continuitate directă de la Sfântul Augustin (trimisul Romei în anul 597). Ironia - sau revanșa - istoriei face ca o biserică născută dintr-o criză de succesiune masculină (dorința lui Henric de a avea un fiu) să ajungă, după 500 de ani, să fie condusă spiritual de o femeie. Henric a repudiat-o pe Catherine de Aragon invocând incapacitatea ei de a-i oferi un moștenitor al tronului. Astăzi, Sarah Mullally ocupă scaunul de la Canterbury nu prin drept de sânge, ci prin merit și vocație.
Scaunul Sfântului Augustin a supraviețuit invaziilor, războaielor civile și revoluțiilor industriale rămânând o fortăreață a tradiției masculine. Instalarea primei femei Arhiepiscop în 2026 este, desigur, o schimbare administrativă, dar este momentul în care și poate reprezenta instrumentul prin care Biserica Anglicană „se vindecă” de păcat originar, acela de a fi fost creată parțial ca un instrument de excludere a femininului din sferele înalte ale deciziei.
Este modul simplu și ferm prin care istoria ne arată că instituțiile care supraviețuiesc sunt cele care au curajul să se contrazică pe sine pentru a evolua ori, mai direct spus, care au curajul să se schimbe. În cele din urmă, putem vedea cum Spiritul este mai maleabil și mai înțelept decât biologia sau politica.
Catedrala din Liverpool - cea mai mare catedrală din Regatul Unit și cea mai mare catedrală anglicană.
Credit foto: Mădălina Ionescu, arhiva personală
Implicare socială: Un pansament pus la timp este o formă de rugăciune
Implicarea socială este, pentru Biserica Anglicană, însăși ei coloana vertebrală. Anglicanismul a fost mereu „o biserică a cetății”. Tradiția anglicană încorporează o responsabilitate civică unică, sistemul parohial și misiunea socială victoriană. Fiecare bucată de pământ aparține unei parohii, iar preotul anglican este liderul celor care vin la biserică, dar este, teoretic, și pastorul tuturor celor care locuiesc în acel cartier, indiferent de religie. În ce privește activismul social, în secolul al XIX-lea, în plină Revoluție Industrială, Biserica Anglicană a fost pioniera alfabetizarii enoriașilor, prin „Sunday Schools”, și o militantă pentru protecția muncitorilor.
Amintim, în prezent, de rețeaua „Foodbank”. Biserica Anglicană gestionează sau găzduiește majoritatea băncilor de alimente din Regatul Unit, oferind o infrastructură substanțială care suplinește adesea carențele statului. Există apoi așa-numitul proiect „Sanctuar”, Biserica devenind un centru de prim-ajutor emoțional, de eliminare a stigmatului asociat bolilor mintale, un spațiu sigur pentru cei în pericol (de exemplu bolnavi cu traume psihice, în căutare de recuperare și vindecare), gazdă pentru grupurile de sprijin ale dependenților de alcool, de alte substanțe nocive, de jocuri de noroc etc. Biserica era, de regulă, cea mai cunoscută clădire din comunitate, deci era un loc ușor de găsit, în care adicția este văzută ca o boală care necesită compasiune. Dependentul intră în biserică fără să se simtă judecat și primește mai mult decât un simplu adăpost fizic, primește demnitate (food and shelter, sanctuary and welcome). Un pansament pus la timp este, uneori, cea mai înaltă formă de rugăciune.
Bisericile anglicane mai oferă spațiu și pentru grupuri de tipul „toddlers & tea”, sprijin pentru tinerele mame, cafenele comunitare, locuri unde bătrânii singuri găsesc companie, sau cursuri de limbă și asistență juridică pentru refugiați. Și nu o face doar ca simplă „închiriere de sală”, pentru că totul se transformă într-o acțiune concretă de integrare terapeutică și spirituală.
Mesajul Papei Leon al XIV-lea
Papa Leon al XIV-lea i-a trimis un mesaj lui Dame Sarah Mullally, invocând pacea, adevărul și iubirea, adresându-i apelul de a fi inspirată de Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Puntea teologică este una clară și luminoasă: Sfânta Fecioară Maria este figura feminină centrală în ambele tradiții și un model spiritual. Relația dintre Papa Leon al XIV-lea și Arhiepiscopul Sarah Mullally se află, astfel, sub auspiciile „Ecumenismului Drumului”: cele două personalități ale lumii creștine pot merge pe același drum în slujirea umanității.
Mesajul Papei este o mână întinsă care spune „Nu suntem de acord în toate, dar suntem frați în rugăciune”, o transformare uriașă de la anatema secolului al XVI-lea la mesajul de „pace, adevăr și iubire” din zilele noastre.
Mila de Mamă: A fi prezent este un act de curaj și de iubire
În plină perioadă pascală, alegerea unei femei în scaunul Sfântului Augustin capătă o rezonanță esențială și cutremurătoare. Acolo unde istoria a fost scrisă cu cerneala puterii masculine, astăzi se așterne o mângâiere, o mână de mamă care vindecă. Sarah Mullally aduce cu sine „maternitatea spirituală”, grija pentru păstrarea vieții în cele mai fragile locuri ale comunității. Această instalare a lui Sarah Mullally, petrecută sub lumina Bunei Vestiri, ne amintește că zorii Mântuirii au fost încredințați, mai întâi, curajului unei femei. Așa cum Maria a purtat Cuvântul, iar mironosițele au fost primele voci ale Învierii, noul Arhiepiscop devine un simbol al Bisericii care se întoarce la esență, Iubirea ca serviciu, nu ca privilegiu.
Paștele Ortodox care se apropie ne vorbește despre victoria vieții asupra suferinței și morții. În acest context, comunitatea anglicană a primit un adevărat „sanctuar” viu, o mână maternă care vindecă dependențe, mângâie suflete afectate de traume și hrănește flămânzii. Căci, în lumina Învierii, adevărata autoritate stă în ștergarul cu care ne curățăm unii altora picioarele.
Să facem sau să rememorăm o hartă a fidelității feminine care sfidează frica. Când ucenicii se leapădă sau se ascund, femeile rămân. Ele însoțesc viața până la ultima suflare. Femeile de pe Via Dolorosa au curajul de a plânge. Iisus se oprește să le vorbească „fiicelor Ierusalimului” și, pe drumul celei mai negre singurătăți, aceste femei au oferit empatie - prezența totală cu celălalt, în sufletul celuilalt. Ele nu pot opri crucea, dar pot refuza să privească în altă parte. La mormânt și pe cruce, prezența feminină este constantă. Maica Domnului, Maria Magdalena și celelalte femei rămân. Ele ne învață că, atunci când nu mai poți face nimic, „a fi acolo” este un act de un curaj infinit. Duminica Învierii începe cu ele. Femeile sunt primele care primesc vestea care a schimbat istoria, nu pentru că ar fi fost mai „vrednice” în sens ierarhic, ci pentru că au fost cele mai aproape de rană. Ele devin primii mesageri ai bucuriei.
Astfel, rolul femeii în Săptămâna Mare este de a ne aminti Să Credem în Iubire chiar și atunci când totul pare pierdut. Să nu părăsim pe nimeni când își trăiește Vinerea Mare și să credem în Lumină chiar și atunci când piatra pare de neclintit!
***
Foto principală: Maria Salus Populi Romani - Bazilica Santa Maria Maggiore, Roma
