Poziția României în cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește costul mediu brut al forței de muncă rămâne una periferică, țara ocupând penultimul loc cu o valoare de 12,9 euro pe oră înregistrată în anul 2025.
Deși în ultimul deceniu s-a observat o creștere anuală constantă de aproximativ 13%, nivelul de plecare extrem de scăzut menține un decalaj considerabil față de media europeană de 30 euro pe oră și chiar față de alte economii regionale precum Polonia sau Croația. Această situație reflectă o piață a muncii dominată de sectoare cu valoare adăugată redusă și o pondere ridicată a angajaților cu venituri mici, mult peste media comunitară.
Perspectivele de convergență rapidă cu standardele europene sunt limitate de slăbirea recentă a activității economice în domenii cheie care absorb un volum mare de personal, precum construcțiile, comerțul și serviciile, care au înregistrat scăderi semnificative la începutul anului 2026. În timp ce costul unitar al producției a crescut accelerat, exercitând presiuni asupra prețurilor de consum, scăderea costului unitar real al muncii sugerează că beneficiile economice tind să fie direcționate mai degrabă către taxe și profituri corporative decât către remunerarea personalului.
Spre deosebire de alte state din regiune, unde productivitatea crescută și reducerea marjelor de profit au permis majorări salariale fără scumpiri majore, modelul economic actual din România se confruntă cu dificultăți în gestionarea presiunii inflaționiste. Recuperarea decalajelor salariale față de restul continentului rămâne astfel un proces lent, condiționat de capacitatea economiei naționale de a migra către sectoare mai productive și de a stabiliza activitatea în ramurile afectate de recesiune.
Aflați mai multe detalii pe TVR INFO.
