Realitatea virtuală ar putea deveni mai puternică decât realitatea reală, avertiza cândva filosoful tehno-pesimist Paul Virilio, anticipând complicațiile cognitive ale revoluției social media. Predicția lui Virilio avea la bază o idee a marelui teoretician al mass-media, Marshall McLuhan, care spunea că produsele de informare în masă își exercită „magia” direct asupra sistemului nostru nervos.
Lumea de până la apariția tiparului aparținea tradițiilor orale și era nestructurată și multisenzorială. Cuvântul tipărit a mutat accentul spre o lume mai individualistă, disciplinată și hipervizuală. Apoi sms-urile, internetul, scrolling-ul și feedback-ul social ne-au transportat într-o lume dependentă de stimuli, valuri de informații și de afirmarea obsesivă a identității.
Unul dintre gânditorii care au dedicat o acribie de entomolog modului în care cultura digitală ne-a modificat creierul este Nicholas Carr. În opinia sa, după anul 2010 a venit un moment de sinergie existențială în relația noastră cu tehnologia informației, odată cu boom-ul smartphone-urilor, care ne-au cuplat „ombilical” la rețelele de socializare, aflate atunci încă într-o perioadă timidă de pionierat.
„Ceea ce a devenit din ce în ce mai clar în ultimii zece ani este că acum există un mare efect social al tehnologiei. Pe de-o parte, toate distragerile pe care le aveam în urmă cu zece ani au proliferat, dar, de asemenea, modul în care înțelegem lucrurile din punct de vedere social s-a schimbat dramatic, deoarece social media a preluat în esență mass-media”, sublinia Carr într-un interviu oferit în 2020 publicației Vox.
O metaforă
La începutul lui 2019, o abundență neobișnuită de maci portocalii a apărut pe pantele din Walker Canyon, în Munții Temescal, la sud-est de Los Angeles. Influencerii au dat năvală pentru a se fotografia printre flori, determinându-și urmăritorii să facă la fel. Superflora a produs o superfloră de oameni, care au călcat în picioare macii, au blocat traficul, s-au luat la ceartă și, per total, au creat un pericol pentru siguranța publică.
Pentru Nicholas Carr, toate acestea sunt o metaforă a lumii noastre sufocate de social media. Ca și macii portocalii, rețelele de socializare arată frumos, dar conțin o formă de narcotice. „Trăim astăzi într-o superfloră perpetuă, una a mesajelor”, scrie el în cea mai recentă carte a sa, Superbloom.
Ca și în criticile sale anterioare la adresa excesului de entuziasm tehnologic, Carr apelează la tot soiul de analogii istorice. În 2004, în prima sa carte, Does IT Matter?, Nicholas Carr susținea că tehnologia informației, la fel ca inovațiile anterioare, cum ar fi motorul cu aburi și telegrafia, va fi rapid comercializată și că adoptarea ei ar putea oferi companiilor doar un avantaj competitiv pe termen scurt. Cărțile ulterioare au analizat creșterea cloud computing-ului ca utilitate publică, impactul internetului asupra cogniției (Google îi face pe oameni proști - este unul dintre avertismentele sale) și capcanele automatizării.
Superbloom începe printr-o odă adusă valorilor comunicării, pe care le consideră strâns legate de progresul educației și al păcii. Această idee datează cel puțin din epoca telegrafului, iar Carr îl citează pe larg pe Charles Horton Cooley, un academician din secolul al XIX-lea care a folosit pentru prima dată termenul „social media” și ale cărui vorbe saturate de optimism sună foarte familiar astăzi. Într-adevăr, Cooley i-a anticipat pe apologeții social media din 2010-2011, care au salutat Primăvara Arabă ca fiind un exemplu al puterii eliberatoare a tehnologiei.
Numai că, în goana lor după o idealizare fără riscuri, acești optimiști au rămas orbi în fața dezavantajelor unei comunicări accelerate și facile, cum ar fi autoritarismul și radicalizarea, notează The Economist. Nu trebuie să cotrobăim prea adânc în cufărul istoriei după exemple. Iată-l pe Guglielmo Marconi, un inventator italian, care credea cu tărie că radioul va „face războiul imposibil”, numai că naziștii l-au folosit pentru îndoctrinare.
Legat de radicalizare, o scurtă paranteză: instinctul profetic al lui Paul Virilio ne mai lămurește în privința unui detaliu din prezent. Un concept esențial al filosofiei sale este „logistica percepției”. Bomba atomică a produs în mintea umană o nouă logistică a percepției în relația cu moartea și realitatea. La fel s-a întâmplat și cu cealaltă bombă uriașă a secolului XX: bomba informațională. Epidemiile de frică generate de tehnologia informației, spunea Virilio, au produs o mutație a democrației, de la „democrația opiniei” la „democrația emoției”, pe care o vedem acum, într-un show paroxistic, pe rețelele de socializare și mai ales în tacticile electorale ale politicienilor populiști.
Natura umană
Revenind la Nicholas Carr, el explică modul în care rețelele digitale au reunit formate media separate anterior și au erodat distincția dintre conversații și difuzare - un proces care a culminat cu introducerea fluxului continuu, inițiat de Facebook și adoptat ulterior de alte platforme social media. Carr detaliază în carte modul în care comunicarea compulsivă pe rețelele de socializare produce invidie și dușmănie, afectează modul în care oamenii se percep pe ei înșiși și pe ceilalți, devenind un factor de însingurare și depresie.
Sunt de vină pentru toate acestea giganții BigTech, mereu însetați de profit? La o primă vedere, da. Dar doar la o primă vedere, crede Nicholas Carr.
Problemele asociate cu social media și, într-o măsură mai mică, cu formele anterioare de comunicare, sunt rezultatul interacțiunii dintre caracteristicile fundamentale ale rețelelor digitale, pe de o parte, și natura umană, pe de altă parte, susține el. Dând vina pe marile corporații de social media, „lăsăm rețeaua în sine să scape basma curată, absolvindu-ne și pe noi înșine în același timp de complicitate”.
Carr spune că rețelele sociale pot exacerba „tendințe adânc înrădăcinate în natura umană”, care sunt anterioare internetului. De exemplu, un studiu efectuat în 1976 asupra locuitorilor unui complex de apartamente a arătat că apropierea de alte persoane era mai susceptibilă de-a genera animozitate decât afecțiune: inamicii erau mai numeroși decât prietenii în rândul vecinilor apropiați. Iar pe rețelele de socializare, toți suntem vecini. Social media nu schimbă natura umană, scrie Nicholas Carr, „dar accentuează anumite aspecte ale acesteia și le atenuează pe altele”. În consecință, notează el, este puțin probabil ca destrămarea marilor companii de tehnologie să schimbe funcționarea social media. Alte companii, care oferă produse similare, le vor lua locul, e un ciclu nesfârșit.
Dacă destrămarea nu este soluția, atunci care este? Nicholas Carr respinge noțiunea de „design fricțional”, care urmărește să încetinească schimbul de informații și să facă platformele sociale mai puțin atractive, spunând că aceasta este o soluție inutilă. Este „prea târziu pentru a regândi sistemul”. Utilizatorii se vor trezi în situația în care vor trebuie să se schimbe pe ei înșiși în încercarea de-a trăi „o existență mai puțin virtuală” prin „acte personale și intenționate de excomunicare”.
Între timp, Eldorado-ul inteligenței artificiale atinge noi cote de exaltare distopică. În cadrul unui summit desfășurat la Paris între 10 și 11 februarie, șefii din domeniul tehnologiei s-au întrecut în a emite cea mai grandioasă afirmație despre inteligența artificială. „Inteligența artificială va fi cea mai profundă schimbare din viața noastră”, a spus Sundar Pichai, șeful Alphabet. Dario Amodei, director executiv al Anthropic, a apăsat și mai adânc pedala, zicând că IA va duce la „cea mai mare schimbare a pieței globale a muncii din istoria omenirii”.
Astfel de declarații fac parte deja dintr-o școală de gândire. Atunci când modelele mari de limbaj au devenit populare la începutul lui 2020, economiștii și patronii sperau că acestea, precum și alte instrumente de inteligență artificială, vor uniformiza condițiile de concurență și că muncitorii slab calificați beneficia cel mai mult. Software-urile capabile să gestioneze sarcini precum plierea proteinelor și scrierea de poezii ar democratiza cu siguranță oportunitățile. În această logică, Jensen Huang, directorul executiv al Nvidia, un proiectant de cipuri, a bifat poate cea mai fantezistă imagine a viitorului muncitoresc, un viitor în care „vom fi toți directori executivi ai agenților IA”.
Sursă foto: Robert Way / Shutterstock.com
