Din 2024, România nu mai poate reabilita memoria criminalilor de război, potrivit unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Cu toate acestea, doi dintre artizanii Holocaustului din România, care au stat în centrul procesului de la CEDO, sunt în continuare reabilitați, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că nu va schimba deciziile din anii '90, prin care cei doi au fost „spălați”.
Instanța Supremă a respins, în vara lui 2025 și iarna lui 2026, cele două cereri de revizuire depuse de Parchetul General, care vizau reabilitarea celor doi ofițeri - Radu Dinulescu și Gheorghe Petrescu, pe motiv că cei doi sunt decedați. Totuși, și în anii '90, în procesele prin care cei doi au fost exonerați de crimele lor, derulate cu ușile închise, fără ca supraviețuitorii Holocaustului să aibă habar, cei doi erau decedați.
„Pe scurt, avem de-a face cu ratarea asumării responsabilității statului din nou, în timp ce toată lumea bifează îndeplinirea obligațiilor - PîCCJ a vrut, îCCJ nu a putut, tot mortul e de vină. E de un cinism teribil imaginea asta”, sumarizează situația Romanița Iordache, cercetătoare de drepturile omului și colaboratoare a mai multor instituții europene, într-un dialog cu tvr.ro.
În același timp, familia lui Leonard Zăicescu, unul dintre supraviețuitorii Holocaustului care și-au căutat dreptatea la CEDO, a depus o nouă plângere la Curtea Europeană, sperând ca instanța de la Strasbourg „să pronunțe o nouă hotărâre istorică, destinată să dăinuie în timp ca un reper al jurisprudenței europene, în apărarea adevărului istoric și a demnității victimelor Holocaustului, asemenea celei pronunțate în 2024 în cauza Zăicescu și Fălticineanu v. România”, explică, pentru tvr.ro, avocatul Bogdan Ionescu, care reprezintă familia la CEDO.
Saga unor supraviețuitori în căutarea dreptății
În primăvara anului 2024, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, după un proces de opt ani, că România nu mai poate reabilita memoria persoanelor găsite vinovate pentru crime de război. Decizia a venit după un demers inițiat de doi supraviețuitori ai Holocaustului, Ana Fălticineanu și Leonard Zăicescu, care au aflat cu stupoare, în 2016, că doi artizani ai Holocaustului din România, condamnați în anii '50 pentru crime de război, au fost reabilitați post-mortem, într-un proces cu ușile închise.
Ana Fălticineanu s-a stins din viață cu doi ani înainte de decizia CEDO, neștiind cum se va încheia procesul, iar Leonard Zăicescu a mai trăit încă un an după aflarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, însă s-a stins înainte să vadă că ÎCCJ menține deciziile de „albire” a celor doi criminali de război.
Lt. col. Radu Dinulescu, șeful Secției a II-a a Marelui Stat-Major Român între 1941 și 1942, și col. Gheorghe Petrescu, aflat sub comanda lui Radu Dinulescu, au fost condamnați pentru organizarea și executarea Pogromului de la Iași și a deportărilor din Basarabia și Bucovina în Transnistria, în procesele din anii '50.
Istoricul Radu Ioanid povestește, în lucrarea „Holocaustul din România”, cum cei doi, Dinulescu și Petrescu, au fost lăudați pentru faptele lor „cele mari”. O mărturie a lt. col. Traian Borcescu, fost șef al secretariatului Serviciului Special de Informații, la procesul criminalilor de război din 1945, sună astfel: „Eugen Cristescu (șeful SSI- Serviciul Special de Informații), când s-a întors la București, mi-a spus: «Faptele mari pe care le-am făcut în Moldova le-am făcut în colaborare cu Marele Cartier General, Secția a II-a, și anume cu colonelul Dinulescu Radu și locotenent-colonelul Petrescu Gheorghe»”.
În același volum, Radu Ioanid consemnează mărturia primarului orașului Cernăuți, Traian Popovici, referitoare la modul în care guvernatorul Bucovinei luase hotărârea de a-i deporta pe evreii din oraș. Popovici se opusese acestei decizii: „În acel moment, mi se adresează lt. col. Petrescu: «Domnule primar, cine va scrie istoria? Ji***nii? Eu vin să-ți plivesc grădina de neghină și dumneata te opui? (…)».
Cei doi ofițeri au fost condamnați, în 1953, la zece ani de închisoare pentru crime de război contra umanității și confiscarea averii. Ulterior, în 1957, cei doi au fost rejudecați, Dinulescu fiind condamnat la cinci ani de închisoare, pentru crime împotriva clasei muncitoare, fiind ulterior grațiat. Petrescu a murit, iar Dinulescu a devenit informator al Securității, a explicat directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România, Alexandru Florian.
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Trenurilor Morții și unul dintre supraviețuitorii care au obținut la CEDO , s-a stins din viață înainte să afle că ÎCCJ a respins demersurile procurorilor, iar criminalii de război rămân cu memoria reabilitată. Foto: Facebook Institutul „Elie Wiesel”
În decizia pronunțată în primăvara lui 2024, Curtea Europeană a reținut că autoritățile române nu au avut dovezi pertinente pentru reabilitarea celor doi ofițeri implicați în Holocaust, că aceste achitări au fost „excesive” și că nu erau necesare într-o societate democratică. Mai mult, Curtea Europeană a mai arătat și că, prin deciziile de achitare, statul român a încercat să plaseze vina doar asupra naziștilor, încercând să se prevaleze de propria vină pentru crimele săvârșite de autoritățile române împotriva propriilor cetățeni evrei. Puteți citi aici decizia CEDO integrală în cauza Zăicescu și Fălticineanu v. România.
După o saga de aproape un an de la pronunțare, timp în care decizia CEDO a devenit definitivă, statul român a decis, în cele din urmă, să ceară traducerea ei în limba română și publicarea ei în Monitorul Oficial (condiții obligatorii pentru ca hotărârea să se poată aplica, n.r.). În martie 2025, Parchetul General a confirmat, pentru tvr.ro, că a cerut instanței supreme din România, Înalta Curte de Casație și Justiție, revizuirea celor două sentințe din anii '90 care i-au vizat pe criminalii de război „albiți”.
După două procese întinse până la începutul anului 2026, ÎCCJ a soluționat problema: a respins ambele demersuri ale Parchetului General ca inadmisibile, pe motiv că atât criminalii de război, cât și supraviețuitorii Holocaustului sunt decedați.
Acum, România se confruntă cu următorul paradox: nu mai poate fi reabilitată memoria unui criminal de război, însă memoria celor doi criminali de la care a pornit procesul CEDO este în continuare reabilitată.
Citiți mai multe despre întregul proces prin care hotărârea CEDO a devenit aplicabilă în țară aici: România nu-și mai poate reabilita criminalii de război, a decis CEDO în 2024. Cum a rămas hotărârea doar pe hârtie
Argumentele Parchetului General pentru anularea deciziilor de reabilitare a criminalilor de război: Suntem în situația absurdă a existenței concomitente a mai multor adevăruri privind aceeași situație istorică
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) au explicat, în cererile de revizuire depuse la Instanța Supremă, în anul 2025, că instanța ar trebui să anuleze reabilitarea memoriei celor doi criminali de război sunt că efectele juridice ale „albirii” celor doi ofițeri se produc în continuare, în ciuda hotărârii CEDO, ajungându-se în situația „absurdă a existenței concomitente a mai multor adevăruri privind aceeași situație contextuală istorică”, iar pentru cei doi supraviețuitori ai Holocaustului și familiile lor s-a continuat încălcarea dreptului la viață privată și nediscriminare, încălcându-se și dreptul la un proces echitabil, sub aspectul raporturilor juridice și pentru alți potențiali reclamanți, care sunt supraviețuitori ai Holocaustului.
Mai mult, Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, adoptat de Parlamentul României în 2004, recomandă expres anularea reabilitării criminalilor de război. Totodată, „cererile constatate de Curte privesc categoria mai largă a supraviețuitorilor Holocaustului și nu doar reclamanții în cauză”, au mai atras atenția procurorii, în cererile de revizuire prin care au cerut desființarea deciziilor pronunțate de Curtea Supremă în anii '90 și respingerea ca nefondat a recursului în anulare pentru cei doi criminali de război, lt. col. Radu Dinulescu și col. Gheorghe Petrescu, potrivit informațiilor comunicate de PÎCCJ la solicitarea tvr.ro.
Cele două demersuri ale Parchetului General au fost respinse de ÎCCJ în iunie 2025 și ianuarie 2026, ca inadmisibile.
Redăm pe larg argumentele Parchetului General în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, după cum au fost comunicate tvr.ro:
- „Puterea de lucru judecat a hotărârii instanței europene impune statului condamnat obligația de a executa această hotărâre. Astfel, hotărârile definitive ale Curții sunt obligatorii și dau naștere obligației statului de a le executa, scop în care sunt trimise Consiliului de Miniștri al Consiliului Europei, care supraveghează executarea lor. În cauză, procurorii apreciază că executarea respectivei hotărâri CEDO impune, în primul rând, măsura individuală a desființării hotărârilor pronunțate de Curtea Supremă de Justiție a României. (...) Mecanismul de conformare și recunoaștere a forței obligatorii a hotărârilor definitive ale Curții, instituit prin art. 465 din Codul de procedură penală, impune instanțelor obligația de a relua procesul din stadiul în care s-a aflat în momentul încălcării dreptului garantat de Convenție”.
- „Sub aspectul condiției continuării producerii consecințelor grave ale încălcării Convenției și după pronunțarea hotărârii, procurorii au hotărât că, în cauză, examinând motivarea deciziei de achitare din anul 1999, Curtea a apreciat că redeschiderea procesului penal, achitarea persoanelor anterior condamnate definitiv pentru infracțiuni legate de Holocaustul din România, în lipsa unor probe noi, prin reinterpretarea faptelor stabilite istoric și prin negarea răspunderii funcționarilor statului pentru Holocaust, în contradicție cu principiile dreptului internațional, sunt acțiuni excesive ale autorităților naționale, ce nu sunt necesare într-o societate democratică și care au încălcat dreptul la viață privată al reclamanților”.
- „Cererile constatate de Curte privesc categoria mai largă a supraviețuitorilor Holocaustului și nu doar reclamanții în cauză, întrucât, așa cum a arătat și Curtea, faptele de a contribui la înființarea de ghetouri și lagăre de concentrare, precum și plasarea evreilor în astfel de lagăre, sunt, prin natura lor, îndreptate împotriva unui grup întreg de persoane. Astfel, prejudiciul moral cauzat prin achitarea în recurs în anulare, în lipsa unor probe noi, a unui ofițer de rang înalt din armată pentru crime de război, anterior condamnat, este atât de însemnat, încât pronunțarea hotărârii de către Curte nu a stopat consecințele grave ale încălcării Convenției”.
- „Menținerea în fondul juridic intern al acestei hotărâri judecătorești, pe lângă încălcarea dreptului la viață privată și a dreptului la nediscriminare al reclamanților din cauza Zăicescu și Fălticineanu și al altor potențiali reclamanți supraviețuitori ai Holocaustului, ce pot invoca acest precedent jurisprudențial, încalcă și dreptul la un proces echitabil sub aspectul securității raporturilor juridice”.
- „Constatarea situației factuale privind implicarea autorităților române, atât în planificarea și executarea Pogromului de la Iași, cât și crearea de ghetouri și lagăre de concentrare, precum și plasarea evreilor în acestea, are un pronunțat caracter științific. (....) Holocaustul din România a fost o inițiativă proprie a regimului Antonescu, susținută de segmente semnificative ale aparatului de stat și de unele părți ale societății”.
- Principiile responsabilității penale individuale pentru crime internaționale stabilite încă de la Procesul de la Nuremberg și care stau la baza creării și funcționării unor instituții ori instrumente esențiale consacră faptul că demnitarii și militarii nu se pot ascunde în spatele statului sau al ordinelor primite pentru a evita răspunderea.
- „Anularea reabilitărilor criminalilor de război, indiferent de calea juridică prin care se realizează, constituie, de asemenea, una dintre recomandările exprese conținute în Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, întocmit la cererea Guvernului în anul 2003 și adoptat în anul 2004 de Parlamentul României, ca asumare oficială de către statul român a responsabilității pentru atrocitățile comise. Așadar, în ipoteza unor fapte istorice clar stabilite ce reprezintă contextul acuzațiilor penale, judecătorul nu le poate reinterpreta ori denatura, nu poate face abstracție de acestea, fără a vicia chiar rezultatul procedurilor. Analiza și evaluarea probelor cu ignorarea faptelor istorice constituie o eroare de judecată incompatibilă cu principiul preeminenței dreptului enunțat în Preambulul Convenției, împrejurare care determină concluzia că decizia internă este contrară pe fondul ei dispozițiilor Convenției, redeschiderea procedurii fiind în acest context absolut necesară”.
- În concluzie, au apreciat procurorii în cererea de revizuire, se impune a se ține cont de contextul socio-politic de la data comiterii faptelor, context a cărui realitate nu poate fi stabilită și nici contestată pe calea unui număr foarte restrâns de hotărâri judecătorești, în caz contrar, ajungându-se la situația absurdă a existenței concomitente a mai multor adevăruri privind aceeași situație contextuală istorică.
Gara din Iași în 30 iunie 1941, locul de unde au pornit trenurile morții(pe rutele Iași-Călărași și Iași-Podu Iloaiei), în care și-au pierdut viața circa 6.000 evrei. În total, în Pogromul de la Iași au fost uciși între 13.266 și 14.850 de evrei, potrivit datelor consemnate în „Raportul Final”, publicat de Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România. Imagine de pe site-ul www.iași1941.ro, un proiect interactiv care își propune recuperarea memoriei Holocaustului. Proiectul este realizat de Institutul „Elie Wiesel”, în colaborare cu Primăria Iași.
ÎCCJ e de părere că, dacă ofițerii albiți sunt morți, nu li se mai poate judeca vinovăția
În primul proces, prin care Parchetul General a cerut revizuirea deciziei de reabilitare a lt. col. Dinulescu, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți a respins cererea ca fiind inadmisibilă, susținând că, dacă inculpatul este decedat (dar era decedat și la momentul procesului din anii '90, prin care i-a fost reabilitată memoria, n.r.), nu îi mai poate fi judecată vinovăția.
În motivarea instanței din iunie 2025, remisă la solicitarea tvr.ro, ÎCCJ susține că „urmările încălcării drepturilor protejate de Convenție nu se mai produc la acest moment”, apreciază că „referirile pe care Curtea Europeană le-a făcut în Hotărârea pronunțată cu privire la apartenența reclamanților la grupul supraviețuitorilor Holocaustului a fost pentru a justifica calitatea de victime ale acestora în procedura din fața Curții” și că „în raport de împrejurarea că reclamanții au decedat, revizuirea deciziei ce face obiectul căii extraordinare de atac nu ar mai avea nici un efect concret”.
În aceeași motivare, ÎCCJ mai susține că nu poate rejudeca cauza (din anii '90), pentru că „vinovăția inculpatului nu ar mai putea fi constatată cu ocazia acestei rejudecări, inculpatul fiind decedat. Având în vedere că, prin hotărâre judecătorească definitivă, inculpatul a fost achitat, în urma rejudecării, în situația în care nu s-ar constata incidența unuia dintre cazurile care lipsesc acțiunea penală de temei și care ar conduce la achitare, singura soluție posibilă ar fi încetarea procesului penal pentru deces. Or, în acest din urmă caz, fapta de care inculpatul a fost acuzat și vinovăția acestuia nu mai pot fi examinate întrucât se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în acest sens fiind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, a stabilit că, dacă acuzatul a decedat înainte ca vinovăţia sa să fie stabilită de o instanţă, trebuie să fie prezumat nevinovat pe durata vieţii sale”.
Mai mult, Instanța Supremă a citat o altă speță CEDO, Lagardère c. Franței, din 2012, în care un bărbat a fost declarat vinovat post-mortem, susținând că „constituie o regulă fundamentală a dreptului penal că răspunderea penală nu supraviețuiește persoanei care a comis fapta penală”. Totuși, în această speță citată de ÎCCJ, nu este vorba despre un criminal de război a cărui memorie a fost reabilitată post-mortem.
În cel de-al doilea proces, în care Parchetul General a cerut revizuirea deciziei de reabilitare a col. Dinulescu, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți a susținut, în motivarea publicată în iarna lui 2026, că „și în cazuri grave de încălcare a drepturilor omului, și chiar în situația unor erori evidente de aplicare a legii de către instanța care a pronunțat decizia în recurs în anulare, revizuirea este condiționată de regulile prevăzute de Codul de procedură penală și nu permite pronunțarea unei soluții în echitate.
Analiza posibilității de a interveni și a rejudeca o cauză ca urmare a constatării unei încălcări grave a drepturilor omului expusă în considerentele acțiunii Ministerului Public omite examinarea condiției ca persoana în defavoarea căreia se formulează cererea de revizuire să fie în viață. Chiar în situații grave în care este adusă în discuție revizuirea anulării unor condamnări istorice pentru infracțiuni legate de Holocaust, la care s-a ajuns în lipsa unor noi probe, atât prin reinterpretarea faptelor stabilite istoric, cât și prin negarea răspunderii funcționarilor statului pentru Holocaust, admisibilitatea unei cereri de revizuire este condiționată de regulile referitoare la decesul persoanei împotriva căreia se formulează cererea”, a susținut ÎCCJ, în motivarea trimisă la solicitarea tvr.ro.
ÎCCJ a mai scris, în această motivare, că „aspectele relevante din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Zăicescu și Fălticineanu împotriva României din data de 23 aprilie 2024 (...) nu pot conduce prin ele însele la admiterea cererii de revizuire atunci când este vizată pronunțarea unei soluții în defavoarea unui inculpat decedat. Legiuitorul nu a reglementat o excepție în acest tip de cauze (...) Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal. Decesul condamnatului, anterior anului 1998, reprezintă, conform art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen. o cauză care face ca acțiunea penală să nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare să nu mai poate fi exercitată, astfel că revizuirea este inadmisibilă. Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Judiciară - Serviciul de recursuri în interesul legii”.
Romanița Iordache, cercetătoare independentă a European Equality Law Network a Comisiei Europene: Avem de-a face cu ratarea asumării responsabilității statului din nou - PÎCCJ a vrut, ÎCCJ nu a putut, tot mortul e de vină
Romanița Iordache, cercetătoare independentă de drepturile omului, în cadrul European Equality Law Network, a Comisiei Europene, și coordonatoarea echipei FRANET pentru FRA (Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE), a explicat, pentru tvr.ro, că modul în care Înalta Curte a respins demersurile Parchetului General reamintește de cazul disidentului Gheorghe Ursu, nefiind altceva decât „o dovadă a felului în care magistrații inventează impedimente de ordin procedural pentru a menține curentul de rescriere a istoriei de către instanțe, cu aplicarea intensă a filtrelor revizioniste/ naționaliste”. Romanița Iordache a arătat că, prin respingerea ca inadmisibile a celor două cereri de revizuire depuse de Parchetul General, Înalta Curte nu a făcut decât să împiedice executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului.
„Am citit răspunsurile de la PÎCCJ și cele două decizii ÎCCJ. Din punctul meu de vedere, argumentația din cererea de revizuire formulată de PÎCCJ e corectă. De data asta, și-au făcut treaba. Ce s-a întâmplat însă la ÎCCJ e o dovadă a felului în care magistrații inventează impedimente de ordin procedural pentru a menține curentul acesta de rescriere a istoriei de către instanțe cu aplicarea intensă a filtrelor revizioniste/ naționaliste. E un tertip care a apărut și în dosarul Gheorghe Ursu, nu numai aici. Nu e suficient că, în '98-'99, judecătorii Curții Supreme (CSJ) de atunci s-au substituit istoricilor și au reabilitat niște criminali de război, acum împiedică executarea hotărârii Curții Europene, cu argumentul că reabilitații și victimele sunt decedați și oferă un framing procedural abil - cale extraordinară de atac, care presupune examinarea cauzei pe fond, lucru imposibil dacă tot au murit.
Numai că răspunderea pentru reabilitare o are statul, iar victimele au totuși moștenitori și repunerea în drepturi pentru executarea loială a Convenției ar fi presupus reluarea procesului în momentul încălcării dreptului, adică în momentul de dinainte ca CSJ să acorde reabilitarea în mod greșit. Acele decizii de reabilitare ar fi trebuit să fie anulate în baza hotărârii CtEDO, fără a fi necesară examinarea pe fond a cererilor de reabilitare, indiferent dacă persoanele respective erau în viață sau nu. Asta ar însemna repunerea în situația juridică anterioară încălcării dreptului. E drept, nu există o normă expresă ce faci când reabilitatul e decedat, dar e singura modalitate de a pune în aplicare hotărîrea CtEDO și asta e soluția care rezultă și din Recomandarea Comitetului de Miniștri din 2000 privind aplicarea/ transpunerea hotărârilor CtEDO. Și, dacă această interpretare limitată și școlărească a repunerii în drepturi nu ar fi fost acceptată de ÎCCJ, totuși, în baza articolului 41 din Convenție, instanța tot ar fi trebuit să propună o reparație echitabilă, care nu e limitată însă la un prejudiciu - cum zice ÎCCJ .
Probabil că MAE va raporta ca formă de executare a hotărârii măsurile generale de tipul orelor de istorie sau strategia pe antisemitism, fără măsuri cu caracter individual și, mai ales, fără discutarea publică a rolului instanțelor în reabilitarea criminalilor de război ca formă de continuare a negării Holocaustului. Pe scurt, avem de-a face cu ratarea asumării responsabilității statului din nou, în timp ce toată lumea bifează îndeplinirea obligațiilor - PÎCCJ a vrut, ÎCCJ nu a putut, tot mortul e de vină. E de un cinism teribil imaginea asta”, a explicat Romanița Iordache, într-un dialog cu tvr.ro.
Citiți și: Judecătorii au respins revizuirea deciziei de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu
40 de ani de la moartea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu
Din nou în căutarea dreptății. Avocatul Bogdan Ionescu: Solicităm CEDO să constate că statul român nu și-a îndeplinit obligația de a se conforma
După ce ÎCCJ a respins ca inadmisibile cele două cereri depuse de Parchetul General, iar memoria celor doi criminali de război a rămas reabilitată, familia lui Leonard Zăicescu a depus o nouă plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cerând instanței europene să constate că România nu a respectat decizia CEDO.
„În esență, am solicitat Curții să constate că hotărârea ÎCCJ a încălcat drepturile reclamanților – atât în calitatea lor de moștenitori ai domnului Zăicescu, cât și în nume personal – în special dreptul la un proces echitabil, dreptul la un remediu efectiv, dreptul la respectarea vieții private, precum și interzicerea discriminării”, a declarat, pentru tvr.ro, avocatul Bogdan Ionescu, care reprezintă familia Zăicescu la CEDO.
„Clienții mei nu urmăresc obținerea unui avantaj patrimonial. Demersul lor are o semnificație mult mai profundă. Inițial, aceștia au sperat ca statul român să respecte hotărârea deja pronunțată de CEDO. Ulterior, prin formularea acestei noi plângeri, au solicitat CEDO să constate că statul român nu și-a îndeplinit obligațiile de a executa și de a se conforma unei hotărâri a Curții, continuând astfel să încalce drepturile fundamentale ale antecesorului lor, domnul Zăicescu, dar și drepturile lor.
În același timp, ei își doresc ca adevărul istoric să fie respectat, în fața unor acțiuni tot mai frecvente și agresive de revizuire și negare a realităților istorice. Este vorba despre respectul datorat memoriei celor șase milioane de victime ale Holocaustului, despre respectul față de urmașii acestor victime și față de comunitatea evreiască în ansamblul său.
În acest context, speranța lor este ca Curtea de la Strasbourg să pronunțe o nouă hotărâre istorică, destinată să dăinuie în timp ca un reper al jurisprudenței europene, în apărarea adevărului istoric și a demnității victimelor Holocaustului, asemenea celei pronunțate în 2024 în cauza Zăicescu și Falticineanu v. România”, a mai arătat avocatul Bogdan Ionescu, în dialogul cu tvr.ro.
FOTO principală: Coperta dosarelor ofițerilor Radu Dinulescu și Gheorghe Petrescu, din procesul derulat la finele anilor 1990, prin care celor doi le-a fost reabilitată memoria. Dinulescu și Petrescu au fost implicați în Pogromul de la Iași și în deportările din Basarabia și Bucovina. Sursă: CNSAS
