De câte ori nu ai auzit expresia: „În meci joacă altfel decât la antrenament”? E mai rapid, mai precis, mai motivat. Sau dimpotrivă – se blochează, devine tensionat, nu-și mai regăsește ritmul. Diferența? Prezența celorlalți. Emoția momentului. Presiunea. Sau, cum a numit-o primul psiholog care a studiat acest fenomen, „factorul dinamogenic” – acel impuls psihologic declanșat de competiție.
În 1898, Norman Triplett, un tânăr psiholog american pasionat de ciclism, a observat un detaliu esențial: cicliștii păreau să pedaleze mai repede atunci când erau în întrecere directă cu alți concurenți, față de atunci când alergau singuri, cronometrați. Era o diferență vizibilă, dar neexplicată științific până în acel moment. Triplett a fost primul care a avut curiozitatea și disciplina de a testa această ipoteză în mod empiric.
Triplett a conceput un experiment simplu: a rugat un grup de copii să rotească o mulinetă cât de repede pot. Unii au făcut-o singuri, alții în prezența altor copii, simțind că „se întrec”. Rezultatul a fost clar: cei care credeau că sunt în competiție cu altcineva au avut performanțe mai bune.
Aceasta a fost prima dovadă științifică a ceea ce astăzi numim facilitare socială – ideea că simpla prezență a altor persoane poate influența pozitiv (sau negativ) performanța.
Studiul lui Triplett, vechi de peste un secol, rămâne surprinzător de actual. De la atletul de elită până la juniorul care își face debutul în competiții, fiecare sportiv resimte într-un fel sau altul impactul mediului social asupra felului în care evoluează. Unii joacă mai bine în fața publicului – prezența celorlalți devine motivațională, stimulează concentrarea și energia, în timp ce alții se inhibă – presiunea devine paralizantă, mai ales în sarcini complexe sau atunci când sportivul nu are încă suficientă încredere în sine.
Această dualitate a fost confirmată ulterior de cercetători precum Robert Zajonc, care a detaliat ideea că prezența altora îmbunătățește performanțele pe sarcini bine învățate, dar poate afecta negativ sarcinile noi sau complexe, mai ales în cazul sportivilor începători. Antrenorii care lucrează cu sportivi de performanță știu că nu este suficient să „fii bun la antrenament”, ci trebuie să înveți să performezi sub ochii celorlalți, în condiții de presiune. Iar acest lucru se antrenează.
Inspirându-se din concluziile lui Triplett, un antrenor modern poate introduce simulări de competiție în antrenamente, poate observa cum reacționează fiecare sportiv în fața presiunii, poate cultiva rutine mentale care ajută sportivii să rămână calmi și conectați la joc. În felul acesta, sportivii învață că emoția competiției nu este dușmanul lor, ci o forță care poate fi canalizată.
Surse: https://www.researchgate.net/; https://psycnet.apa.org/
Sursa foto: shutterstock
