Nostalgia se infiltrează, mai devreme sau mai târziu, în mai toate aspectele vieții sociale, în funcție de cât de complicate și alienante sunt problemele epocii.
Bunăoară, pandemia de Covid-19 a fost un teren fertil pentru nostalgie, oamenii au căutat cu îndârjire trecutul ca pe-un colac în naufragiu. Unii specialiști vorbesc acum despre o „economie a nostalgiei”, pentru a caracteriza succesul pe care produsele culturale ale anilor 1990-2000 îl au în rândul consumatorilor – de la băuturi răcoritoare și până la electrocasnice.
Însă hainele sunt de departe cel mai eficient ambasador al nostalgiei. De câțiva ani, brand-uri celebre din lumea modei au virat, în materie de streetwear, spre un adevărat maraton de reșapare a articolelor vestimentare de dinaintea erei digitale. Pantalonii de trening cu capse, jeanșii baggy, tricourile supradimensionate, chockerele sau bustierele à la „Beverly Hills 90210” sunt doar câteva exemple din acest univers de texturi vintage pe care îl vedem defilând ca pe podium în orașele Europei.
Totuși, de unde această atracție magnetică față de garderoba trecutului? Stilul nu moare niciodată cu adevărat, moda este un ciclu, un motor al revalorizării, noul devine vechi și vechiul devine nou. Și este important să înțelegem că utilizarea nostalgiei ca ingredient special în industria modei nu este ceva nou sub soare, ci un instrument „bătrân” de marketing, care datează de la începutul secolului al XIX-lea. După ce „vremuri idilice” goneau atunci consumatorii? Trecutul preindustrial, care era perceput ca un bilet spre o lume a liniștii.
„Sentimentul lipsei de control este unul dintre cei mai mari factori de stres din viață. În momente de incertitudine, apelăm la ceva ce putem controla, cum ar fi amintirile din trecut”, explică Carolyn Mair, psiholog comportamental și autoarea cărții The Psychology Fashion.
Cultura copilăriei
Tot o astfel de percepție „vrăjită” dictează și-n comportamentul de consum orientat pe anii 1990-2000, timpuri de mari schimbări sociale, un cocktail euroatlantic de libertate, feminism, rebeliuni și grunge. „Oamenii care erau tineri acum treizeci de ani au brusc lichidități, așa că companiile le vând acum o cultură a copilăriei”, spune Patrick Metzger, autorul cărții The Nostalgia Pendulum.
În același timp, atracția față de hainele vintage și retro este și un răspuns împotriva freneziei fast fashion, care a devenit un veritabil cult global al risipei, hrănindu-se din cele mai sordide aspecte ale inegalității sociale. Din acest punct de vedere, vintage este un pseudonim al modei lente în forma sa absolută, conectată la eforturile ecologiei și atentă la nevoile individualității.
Mai mult, spun unii, există ceva plăcut în a cumpăra haine vintage, este ca o vânătoare de comori. Termenul vintage face parte din vocabularul pasionaților de modă de la începutul anilor 2000 și, oricum ar fi el definit, reprezintă o combinație inconfundabilă de second-hand și originalitate, uzură și permanență.
Altfel spus, nu porți doar niște haine, ci ești îmbrăcat în istorie.
Și apropo de vintage și istorie, între 26 și 29 iunie, la Federația Română de Tir și Sport va avea loc uriașul festival NOSTALGIA/Retro/Disco/Future, unde, printre altele, și moda va fi în elementul ei. Ediția din acest an are ca deviză „NU VENI”, o abordare atipică de PR, un îndemn la ieșirea din online și la reconectarea cu partea autentică a vieții. „NU VENI doar să faci story. Vino să faci parte din story”.
