loader
Foto

Galerie foto

Comunităţi româneşti în lume. Istora relaţiilor diplomatice România-Italia, România-Canada, la „Ora Regelui”, pe TVR 1

RECOMANDARI  TVR1 

Dramă, romantism şi suspans în reportajul Cameliei Csiki filmat la Trieste, unde românii reprezintă a doua comunitate din oraș, prima din întreaga regiune și din Italia. Istoria legăturilor diplomatice țesute între România și Italia, precum și dintre România și Canada – sâmbătă, 13 iunie, de la ora 13.00, la „Ora Regelui”.

 

Ora Regelui

Trăiesc pe continente diferite, dar cele două comunități de români au descoperit istoria legăturilor diplomatice dintre România și Italia, precum și între România și Canada. O vom înţelege şi mai bine urmărind o nouă ediţie „Ora Regelui”, la TVR 1.

(w882) Castel Mir

Friuli Venezia Giulia este regiunea italiană de la frontiera cu Austria și Slovenia. Nesfârșitele întinderi de viță de vie coboară de sub munți spre Marea Adriatică, unde Trieste dezvăluie vechea influență habsburgică. Orașul care i-a găzduit pe Johann Strauss, Franz Liszt, Paul Valéry, Rainer Maria Rilke și pe mulți alți scriitori, muzicieni ori savanți, este nu doar locul în care marea întâlnește continentul, ci și acela în care se îmbină istoria dinastiilor europene.

(w882) Canal Trie

„Marea, o chemare fără sfârșit către zările pe care nu le cunoaștem încă”, scria visătoare Principesa Maria a României, în 1900, vizitând pentru prima oara Castelul Miramare.  Peisajul stâncos, reflectat în valuri, i-a rămas atât de adânc întipărit în suflet, încât i-a inspirat crearea celebrului său refugiu de la Balcic.

(w882)

Castelul care privește spre mare, din Trieste, a fost construit la cererea arhiducelui Ferdinand Maximilian de Habsburg, căsătorit cu prințesa Charlotte a Belgiei. Parcul de 22 de hectare a luat naștere prin aducerea unei mari varietăți de specii botanice și copaci monumentali, unii selectați chiar de arhiduce, în timpul călătoriilor sale, ca amiral al marinei militare austriece.  Aceste grădini i-au dat, probabil, multe sugestii reginei noastre, pentru „casele sale de vis”.

(w882) Castel Dui

Fascinația pentru Trieste a Principesei de Coroană a României s-a reaprins când Maria a revenit pe coasta adriatică alături de sora sa, Prințesa Beatrice de Edinburgh. Cu o panoramă extraordinară a golfului, cufundat în natură, istorie și cultură, Castelul din Duino, care le-a găzduit, își completa farmecul prin grădinile sale ce interpretau împrejurimile naturale. Conceptul avea să apară și în amenajarea reședințelor regale din România.

(w882) Ora Regelu

Importantul port adriatic și nod comercial al Europei, Trieste s-a dovedit peste timp și o poartă către libertate. Reportajul special pe care îl aduce Camelia Csiki, realizatoarea emisiunii „Ora Regelui”, de sâmbătă, 13 iunie, are dramă, romantism și suspans. Este povestea legăturilor complexe care s-au creat aici, cele din vremurile trecute și cele din prezent, când românii reprezintă a doua comunitate din orașul Trieste, prima din întreaga regiune și din Italia.

(w882) Carte Asoc

Pasionați de istorie, soții Elena Pantazescu și Ervino Curtis au adunat din toată Europa, timp de 40 de ani, hărți și documente vechi, legate de relațiile diplomatice dintre cele două spații, român și italian. Soții Curtis, creatori, cu 35 de ani în urmă, ai Asociației Culturale Italo-Române „Decebal”, au selectat din impresionanta lor colecție, 30 de hărți, fotografii și documente originale valoroase, pe care le-au prezentat în expoziția „România la Trieste. O istorie în hărți și documente”, la Arhivele de Stat ale regiunii.

(w882) Camelia Cs

Au fost prezenți exponenți ai autorităților locale, precum și doamna Gabriela Dancău, ambasadorul României în Republica Italiană și doamna Adina Lovin, consulul general la Trieste. Inclusă în Anul Cultural România-Italia, expoziția evidențiază continuitatea și relevanța istorică a comunității românești, contribuind la promovarea patrimoniului național și la consolidarea dialogului intercultural.

(w882) Toronto

Se împlinesc o sută de ani de la vizita Reginei României Mari pe continentul nord-american, în Statele Unite și Canada. Drumul său a trecut prin Toronto, Montreal, Ottawa, Winnipeg și prin alte orașe, fiind cea mai lungă călătorie efectuată până atunci de un tren cu cincisprezece vagoane.

(w882) de la Toro

„Regina Maria a României, un tur regal” s-a numit cronologia alcătuită din știrile publicate de reviste prestigioase canadiene. Evenimentul organizat de Consulatul României la Toronto a stârnit mult interes, din partea istoricilor, a autorităților, și, bineînțeles, din partea comunității românești.

(w882) Expozitie

Turneul transatlantic al reginei, însoțită de doi dintre copiii săi, Principele Nicolae și Principesa Ileana, s-a desfășurat la doi ani după cel european, prin Franța, Belgia, Elveția și Marea Britanie, din care România câștigase enorm în prestigiu.

Regina Maria însăși devenise una dintre cele mai faimoase femei ale timpului său. Așadar, în toamna anului 1926, oficialitățile, presa și locuitorii din orașele canadiene au fost încântați să primească un oaspete atât de important.

(w882) eveniment

Celebrul turneu regal a fost rememorat și la Arhivele orașului Toronto. O echipă de televiziune de la emisiunea „Noi, Românii”, cel mai longeviv program TV în limba română, difuzat în toată din Canada, a transmis imaginile pe care le vom vedea la „Ora Regelui”, sâmbătă, 13 iunie, de la ora 13.00.

(w882) Arhivele d

În Woodstock, oficialitățile canadiene și membrii ”Oxford Historical Society” au adus elogii Reginei Maria și remarcabilului său turneu nord-american, onorând totodată memoria ofiterului Joseph Joe Boyle, eroul canadian ale cărui fapte au fost salvatoare în istoria României. Între el și Regina Maria a existat o profundă legătură de admirație și devotament.

(w882) Ingersoll

„Povestea lui Joe Boyle este una de curaj, determinare și serviciu mai presus de sine”, spunea Jerry Acchione, primarul orașului Woodstock, la ceremonia desfășurată de Ziua Eroilor. Expoziția care prezintă vizita Reginei Maria în Canada reunește destinele lor și, după un secol, transmite contemporanilor emoția acelor momente mărețe.

(w500) Regina Mar

Ca de obicei, „Ora Regelui” se vede la TVR 1 – sâmbătă,  13 iunie, ora 13.00, iar la TVR Internațional - sâmbătă, 13 iunie, ora 16.30. TVR Moldova difuzează ediţia joi, 18 iunie 2026, ora 16.00.

Editor de imagine: Nicolaie Cernat

Producător: Lidia Voicu

Realizator: Camelia Csiki

foto: Ora Regelui, mae.ro

Logo

 
Documentarul „China: soţia mea are credit”, portretul unei societăți în care libertatea se măsoară în puncte

Filmul urmărește un cuplu într-o lume orwelliană, unde nimic nu scapă ochiului atent al Beijingului și pedepsei sale imediate. Cum le afectează ...

Un omagiu muzical dedicat lui Garbis Dedeian, la TVR Cultural

Sâmbătă, 13 iunie, de la ora 21.00, vedem la TVR Cultural concertul „Ode to a Master – The Spirit of Garbis Dedeian”, un emoționant omagiu adus ...

Comunităţi româneşti în lume. Istora relaţiilor diplomatice România-Italia, România-Canada, la „Ora Regelui”, pe TVR 1

Dramă, romantism şi suspans în reportajul Cameliei Csiki filmat la Trieste, unde românii reprezintă a doua comunitate din oraș, prima din ...

Legea salarizării: Noi proteste față de proiectul propus

Sistemul public de sănătate și asistența socială din România traversează un moment de maximă tensiune, pe fondul nemulțumirilor profunde generate ...

Turismul, generator de imagine şi accelerator de business

Obiectivele de patrimoniu bine conservate datorită investiţiilor şi puse în valoare prin manifestări care le dau viaţă sunt generatoare de ...

Best of sezonul 26 „Exclusiv în România”. Duminică, la TVR 1

Sunt inspiraţie pentru vacanţa de vară! Cele mai bune şi interesante reportaje ale sezonului, la final de sezon „Exclusiv în România” - ...

Cu Marina, în China! Fabuloasa călătorie prin Beijing, în ultimele două episoade „Hai-hui cu Marina!”, la TVR 2

Zgârie-nori păziți de roboți, tradiții imperiale și un apus de poveste de pe Marele Zid Chinezesc. Marina Almășan și cameramanul Cătălin Soci ...

Istoria fascinantă a Serenissimei, în documentarul „Misterele Veneţiei”, în premieră la TVR 1

În spatele zidurilor unor clădiri emblematice ale Veneţiei s-au scris cele mai întunecate pagini ale istoriei orașului. Totul despre o Veneție ...

Drama istorică „Prinţesa Ja-Myung”, serialul coreean de la TVR 1

Intrigi, confruntări, identităţi ascunse... Din 10 iunie, urmărim povestea captivantă a două surori vitrege care au marcat existenţa Regatului ...

Volumul de antrenament la fiecare ramură de sport s-a dublat faţă de anii '60

De-a lungul deceniilor, oamenii și tehnologia au contribuit la trecerea de la sportul de tip amator sau semi-profesional din anii '60 la sportul ...

Eugen Tomac, negocieri luni cu liderii PNL, USR și PSD

Premierul desemnat, Eugen Tomac, începe de luni o serie de negocieri intense cu formațiunile politice parlamentare, scopul principal fiind ...

Bilet de ieșire din comunism”. Interviu cu jurnalistul Petre Mihai Băcanu, duminică, 7 iunie, ora 17:00, la TVR Cultural

Duminică, 7 iunie, de la ora 17:00, la TVR Cultural, la Omul și timpul, jurnalistul Rafael Udriște îl are invitat pe cunoscutul om de presă Petre ...

Între etichete și dialog: Dan Dungaciu, invitat la „Info Etnic”, într-o ediție dedicată reconcilierii sociale

Duminică, de la ora 11:00, la TVR INFO, Boris Velimirovici propune o dezbatere despre diviziunile din societatea românească, prejudecăți, ...

TVR Cultural aduce Bucharest Design Festival pe micile ecrane: patru ediții speciale dedicate creativității contemporane

Din 7 iunie, în fiecare duminică, de la ora 18:30, TVR Cultural difuzează o serie de emisiuni prezentate de Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel, ...

„Sunt singurul copil din lume care face artă din piese LEGO”. Albert Oprea, „Brilliantul” săptămânii, la TVR INFO

Micul artist care a uimit România, copilul care creează emoţii din mii de piese este invitatul realizatoarei Loredana Negrilă la o nouă ediţie a ...