loader
Foto

Galerie foto

Vlad Ungar: „Mă gândesc ce vor să vadă cei de acasă. Profesia asta se face pentru oameni!”

PROMO  TVR1   TVRINFO 

Jurnalistul Vlad Ungar lucrează în televiziune din 2014. A transmis pentru TVR de la evenimente globale, în timp ce istoria se scrie sub ochii noştri. E reporter al Ştirilor TVR, dar şi realizator al emisiunii „Lumea diplomatică”, de la TVR INFO. Am stat de vorbă cu el despre cele două laturi ale muncii lui în televiziune: reporter de teren şi realizator de emisiune, dar şi despre drumul lui jurnalistic de până acum. Ce urmează? Ne spune chiar el

 

Vlad Ungar

1. Funeraliile Reginei, Încoronarea Regelui Charles, Înmormântarea Papei Francisc ... evenimente majore, de la care ai transmis pentru TVR... Cum îţi aminteşti acele zile? Cum au fost pentru tine, în calitate de trimis special al TVR pentru a relata evenimentele?

Vlad Ungar: Deplasările externe implică o mare responsabilitate pentru că ești în mijlocul unor evenimente globale pe care le relatează jurnaliști din toată lumea, iar tu transmiți pentru publicul tău și cauți cele mai interesante unghiuri de abordare, cele mai impresionante imagini, asta în timp ce istoria se scrie sub ochii tăi. Am mereu în minte, în suflet și în gând, publicul. Mă gândesc ce vor să vadă cei de acasă, profesia asta se face pentru oameni.

La funeraliile Reginei Elisabeta a II-a am atins un record personal, 13 live-uri într-o zi, a fost un moment când cortegiul și familia regală au trecut pe lângă noi în care am simțit așa că parcă și timpul se dilată. La Încoronarea regelui Charles am avut șansa unică să realizez un interviu în exclusivitate cu Arhiepiscopul de Canterbury, omul care i-a pus regelui coroana pe cap în Abația Westminster. Uite, la funeraliile Papei Francisc, am fost în direct când cortegiul a ajuns la Biserica Santa Maria Maggiore și povesteam în timp ce înțelegeam ca se încheie un capitol de istorie. Am avut de-a lungul timpului ocazia să le adresez întrebări în conferințe de presă fostului secretarar-general al NATO, cancelarului Germaniei și prim-ministrului Suediei.

(w882) Vlad Ungar

2. Ce a presupus documentarea și pregătirea acelor transmisiuni directe maraton pentru un jurnalist acreditat la faţa locului?

Vlad Ungar: Citesc cât pot de mult pe subiect, am fişe de documentare în telefon cu informații pe care le pregătesc înainte și o agendă cu numere de telefon. Apoi, încep să vorbesc, îmi rulez povestea în minte, o rostesc cu voce tare, reglez accentele principale ale poveștii, vorbesc cu cameramanul ca să găsim armonie și echilibru între text și imagine. E important să stau de vorbă cu oamenii de acolo, ca să simt atmosfera, clar asta ajută.

3. Cum te-ai defini în câteva cuvinte, Vlad? Cum ai scrie o ştire de impact despre tine?

Vlad Ungar: Îmi plac informațiile, poveștile, oamenii, iar în ultimii ani, subiectele externe, pădurile și plimbările la munte.

4. Când ţi-ai dat seama că vrei să fii jurnalist? A fost un vis al tău sau o întâmplare fericită?

Vlad Ungar: La finalul clasei a XII-a am luat această decizie. În primul semestru de facultate mi-a plăcut atât de mult, încât am zis ca eu doar asta pot să fac, că, dacă aș alege o altă profesie, nu aș fi eu, m-aș gândi cum ar fi fost dacă…

5. Sunt importante studiile de jurnalism pentru un jurnalist sau poate face oricine meseria asta?

Vlad Ungar: Eu cred că e important să existe o bază solidă, iar studiile de jurnalism sunt importante mai ales în acest context în care paradigma s-a schimbat. Nu doar îi informăm pe oameni la fel cum o făceam în urmă cu 10 ani, ci luptăm pe un front al dezinformării în care fiecare știre corectă te ajută să înțelegi mai bine lumea în care trăiești.

(w882) Vlad Ungar

6. Văd că ai început un nou proiect tv la TVR INFO. Despre ce este vorba? Cui se adresează noua ta emisiune?

Vlad Ungar: „Lumea diplomatică” e o scrisoare de mulțumire și apreciere pentru toți acei oameni nevăzuți sau despre care se vorbește prea puțin şi care apără interesele externe ale României. Doamnele și domnii cu costume elegante sau cu ținute casual care au grijă, în fiecare moment, să protejeze locul României în lume. Fără ei, nu am fi astăzi aici, nu am circula liber în Europa, nu am trăi într-o țară sigură, nu am avea sute de investiții străine, nu am avea parteneriate strategice, nu am avea militari NATO dispuși să apere fiecare centimetru din teritoriul României. Sunt diplomații noștri pe care prea puțini îi cunosc, oameni care lucrează departe de cei dragi, din Africa, la Londra, Paris și Washington, până în țările arabe. „Lumea diplomatică” poartă telespectatorii în culisele negocierilor diplomatice, iar ambasadorii acreditați la București, dar și ambasadorii români ne arată care sunt mizele relațiilor și parteneriatelor externe stabilite de România și de ce e important ca în acest context global să ai prieteni peste tot și să construiești punți de dialog chiar și atunci când pare imposibil. :)

(w882) Vlad Ungar

7. Care este secretul unei bune pregătiri pentru un interviu cu o personalitate diplomatică sau politică de rang înalt, astfel încât să obții informații cu adevărat relevante pentru publicul larg?

Vlad Ungar: În primul rând citesc pe subiect cât pot de mult pentru a mă familiariza, caut date legat de schimburile comerciale dintre România și țara pe al cărei ambasador urmează să îl intervievez, temele comune de interes, principalele proiecte.

8. Ce preferi – relatările în direct, adrenalina directului (mai eşti reporter acreditat la Guvern?) sau vrei să ai propria emisiune?

Vlad Ungar: Îmi place să transmit informațiile de la Guvern, sunt relevante pentru oameni. Uneori știrea e la finalul unei ordonanțe de urgență de 50 de pagini și trebuie citești totul, să găsești informația esențială cât mai repede și să anunți redacția. Uite, asta e: În câteva minute ești în direct în fața camerei de filmat și explici oamenilor o decizie luată de Executiv. Îmi place, însă, foarte mult şi proiectul „Lumea diplomatică” - e o responsabilitate și o mare onoare să stau de vorbă cu ambasadorii acreditați la București și cu ambasadorii români care reprezintă interesele României în afara granițelor țării.

(w882) Vlad Ungar

9. Îți mai amintești primul live la TV? Cât de mult simți că s-a schimbat Vlad Ungar de atunci și până azi?

Vlad Ungar: Prima transmisiune in direct a fost prin telefon pe un subiect extern. În timpul crizei refugiaților din 2015, eram in Ungaria lângă o tabăra de refugiati. Ei bine, s-au luat la bătaie cu forțele de ordine. Țin minte că erau autocare cu polițiști și jandarmi și se arunca cu pietre. Colegii din redacție m-au sunat și mi-au spus - intri prin telefon. Senzația aceea când auzi vocea prezentatorului care îți face legătura e extraordinară... Prezentatoarea a spus: „colegul meu Vlad Ungar are mai multe detalii”, se lasă apoi o liniște absolută, pe care trebuie să o umpli. Am vorbit şi le-am spus povestea.

Primul live la TVR a fost de la o eclipsă, eram în faţa Observatorului Astronomic, am simțit că sunt doar eu și camera de filmat și că în acele secunde trebuie să controlez totul: dicție, respirație, discurs. A fost bine, mă declar mulţumit.

10. Care sunt lecțiile profesionale pe care le-ai învăţat din teren și pe care crezi că ar trebui să le știe și alții care vor să-ți calce pe urme?

Vlad Ungar: Cea mai importantă lecție e că nimic nu e imposibil, dar și că nimeni nu îți va oferi nimic pe tavă, trebuie să îți dorești și să lupți pentru asta. Profesia asta îți oferă o viaţă ca în filme, dacă muncești. Știu că sună ca un clișeu, dar așa e, știi că ai un drum pe care mergi înainte și nu faci pași greșiți, cu disciplină și rigoare şi atunci îți vei atinge obiectivele. Uneori te oprești, tragi aer în piept, te oprește cineva la metrou și îți spune că se uită la TVR și ți se umple inima de bucurie.

Să fiu calm orice s-ar întâmpla, să stau de vorbă cu oamenii, atunci când sunt la filmare şi să aflu cât mai multe informații, să adresez orice întrebare, pentru că nu există întrebări greșite. Şi să nu mă dau bătut! Niciodată. Cred că ăsta e secretul. Se prăbușesc lumi, cad imperii și se ridică altele, vin furtuni și se schimbă lumea sub ochii noștri, jurnalistii merg înainte și le spun oamenilor povești.

11. Cum percepi evoluția jurnalismului de știri în era rețelelor sociale și a inteligenței artificiale? Ce sfat le-ai da tinerilor care vor să devină reporteri de teren și trimiși speciali?

Vlad Ungar: Să nu se teamă să folosească inteligența artificială, pentru ca acesta e viitorul. Sfatul meu pentru tineri e să folosească tehnologiile moderne pentru a le transmite oamenilor povești frumoase și pentru a putea prezenta într-o manieră accesibilă situațiile complicate. E important, însă, să învețe, să citească, să aibă o pregătire temeinică, pentru ca ei să poată controla tehnologia și nu ea pe ei.

12. Ce urmează pentru tine, Vlad, din punct de vedere profesional? Ce planuri ai, ca să nu te întreb ce vei face peste 5 ani...

Vlad Ungar: Îmi doresc să transmit poveştile care scriu istoria în fiecare zi.

(w882) Vlad Ungar

foto: TVR, Arhiva personală Vlad Ungar

Logo

 
„Ecouri”, concert de jazz dedicat compozitorului și pianistului Romeo Cozma, la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural vor descoperi teme reprezentative din creația lui Romeo Cozma, reinterpretate într-o manieră orchestrală modernă, ...

Serialul pentru copii „Cireşarii

Vara aceasta este plină de peripeţii pentru copii şi adolescenţi. Începând cu 13 iulie, de luni până vineri, de la ora 10.00 (şi în reluare, de ...

Dincolo de politică, comunitățile au nevoie de soluții - nouă dezbatere la INFO ETNIC

La TVR INFO, Boris Velimirovici și echipa emisiunii propun o dezbatere despre responsabilitatea reprezentanților minorităților naționale, dincolo ...

CM 2026: Franța, calificată în semifinale după 2-0 cu Maroc

Franța își asigură calificarea în semifinale după un duel categoric în fața Marocului.

Adaptarea românilor la presiunea economică

Românii înregistrează o creștere a stresului financiar, dar reiau planurile pentru achiziții majore.

Final spectaculos pentru „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț”: TVR Cultural și TVR 3 transmit în direct concertul extraordinar „Opera Crossover”

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” se încheie sâmbătă, 11 iulie, cu unul dintre cele mai ...

PORTRET DE ARTIST | In memoriam Răzvan Ionescu: Teatrul ca drum al devenirii întru Hristos. Arta ca vocație, credința ca rost

TVR Cultural vă invită, joi, 9 iulie 2026, ora 20.30, să urmăriți emisiunea „Portret de artist” dedicată actorului Răzvan Ionescu. Veți putea ...

Cântec, joc şi poveste cu Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, la TVR 1

Au participat la evenimente importante în mari oraşe ale ţării, alături de alte grupuri folclorice profesioniste de la noi. De fiecare dată, s-au ...

Deciziile Summitului NATO de la Ankara și evaluarea strategică a României privind Flancul Estic

Reuniunea la vârf a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), desfășurată în capitala Turciei, s-a încheiat cu adoptarea unei ...

Cătălin Preda și Constantin Popovici luptă pentru trofeul Cupei Mondiale la sărituri în apă de la mare înălțime, în direct la TVR Sport

Finala spectaculoasă de la Porto Flavia îi aduce la start pe cei mai valoroși săritori în apă de la mare înălțime, între care și românii ...

Iașul celebrează 30 de ani ai Festivalului Internațional de Folclor „Cătălina”. Gala Laureaților, în direct la TVR

Peste 700 de copii și tineri din România și din străinătate participă la ediția aniversară a Festivalului Internațional de Folclor pentru Copii ...

Călătoriile îi fac pe oameni, nu oamenii fac călătorii: istoria concediului

Abordăm în articolul pe care vi-l propunem astăzi în rubrica „Reportaj și analiză" evoluția conceptelor de vacanță și concediu în secolul XX, cu ...

CM 2026: Elveția se impune la penalty-uri, în timp ce Argentina reușește o revenire istorică

Faza optimilor de finală ale Cupei Mondiale de fotbal s-a încheiat cu meciuri de o intensitate dramatică deosebită pe arenele din America de ...

Filmul ce i-a pus faţă în faţă prima oară pe Johnny Depp şi Amber Heard se vede la TVR 2

„Filmul de artă” ne aduce comedia „Jurnalul unui iubitor de rom”. Îl urmărim pe 12 iulie, de la ora 22.00, a TVR 2.

Summitul NATO de la Ankara, sub semnul lui Trump. Relatări şi corespondenţe live în emisiunile informative ale posturilor TVR

„E primul summit la care i-am avut colegi de stand-up positions pe lunetişti!”, spune Ramona Avramescu, subliniind măsurile de securitate ...