loader
Foto

Galerie foto

Paula Seling: „Am ales să vedem minunile din jur și să le transformăm în muzică, lumină și bucurie.”

PROMO  TVR1   TVRI 

În a doua zi de Paşti, TVR difuzează în premieră absolută un fragment din concertul extraordinar „Colindăm prin viață”, susținut de Paula Seling la Sala Palatului din București. Îl urmărim la TVR 1 şi TVR Moldova pe 13 aprilie, de la ora 22.00, iar la TVRi, de la 23.00.

 

„Colindăm prin viață” este un spectacol construit ca o continuare a conceptului început cu „Steaua Nordului”: o poveste muzicală despre regăsirea Luminii în fiecare etapă a vieții: copilărie, adolescență, maturitate și seniorat, dar și despre felul în care fiecare dintre noi trăiește magia Sărbătorilor. Păstrăm această magie şi în a doua zi de Paşti, când, de la ora 22.00, vedem la TVR 1 unele dintre cele mai frumoase momente ale concertului Paulei Seling.

(w882) concert Pa

„Visez de mult la poveștile pe care acum pot sa le transform în realitate prin spectacolele mele. Îmi place sa cred că, pentru câteva ore, pășim împreună într-o altă lume, în care uităm de prezent și lăsăm muzica să ne poarte dincolo de Timp”, mărturisea Paula Seling.

Alături de echipa sa, artista a pornit în această călătorie inspirată de gândul lui Albert Einstein: „există două feluri de a trăi viața – ca și cum nimic nu ar fi o minune sau ca și cum totul ar fi o minune. Noi am ales să vedem minunile din jur și să le transformăm în muzică, lumină și bucurie”, mai spunea ea.

(w500) concert Pa

Regia spectacolului este semnată de Olga Cernei, iar producția muzicală îi aparţine lui Alexandru Gorgos.

Urmărim concertul „Colindăm prin viață” la TVR 1, pe 13 aprilie, de la ora 22.00 (cu reluare în 14 aprilie, ora 13.00), la TVR Internațional, tot pe 13 aprilie, ora 23.00 (cu reluare în 16 aprilie, ora 10.00), iar la TVR Moldova, pe 13 aprilie, de la 22.00.

(w500) concert Pa

foto: arhivă Paula Seling

Logo

 
70 de ani de România în UNESCO. O gală a culturii, educației și muzicii, la TVR Cultural

TVR Cultural difuzează vineri, 23 octombrie, de la ora 19:25, „Gala UNESCO 70 – România”, eveniment aniversar organizat la Opera Națională ...

Geopolitica banilor și costul alianțelor

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, revedem o ediție de colecție "Achimia Banilor", unde Narcis POPESCU îi are ca ...

Franța: Protestele elevilor și dezinformările. O nouă ediţie “Breaking Fake News!”, la TVR 1

Protestele elevilor francezi au început în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național. Apoi, în alte oraşe europene. O nouă ediţie a ...

Știința hristocentrică și tentația transumanismului (II)

Cea de-a doua parte a unui interviu mai amplu realizat de Rafael Udriște cu fizicianul Ștefan Adrian Cârstea se difuzează astăzi, 20 octombrie, ...

Căutarea nemuririi, miracolele chirurgiei și adevărul nespus despre medicina românească: Prof. Univ. Dr. Cătălin Vasilescu, invitat la „Garantat 100%”

Cătălin Ştefănescu ne invită la o ediţie „Garantat 100%” profundă, despre setea (in)corectă de nemurire, greșelile trecutului și adevărurile ...

Vulnerabilitatea digitală a tinerilor din România

România ocupă prima poziție în Uniunea Europeană în privința expunerii tinerilor la fenomenul de dezinformare și la riscurile de tip bullying în ...

Cotnari: drumul strugurilor din vie în pahar și în farfurie | VIDEO

La capătul unei toamne blânde, podgoria Cotnari își încheie recolta. Urmărim parcursul strugurilor din podgorie până la masă: culesul, vinoteca, ...

Un nou sezon al emisiunii „Prezențe românești”, din 24 octombrie, la TVR Internațional

Grila de toamnă marchează debutul unui nou sezon al emisiunii „Prezențe românești”, un proiect lansat în 2022 și finanțat de Departamentul ...

Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...

"Provocarea Regiunilor" ne poartă într-o călătorie captivantă în inima Transilvaniei, la Reghin, județul Mureș. Aici, Muzeul Etnografic "Anton ...

„Maramureș pentru Pace”. Proiect-pilot pentru copiii ucraineni afectați de război | VIDEO

Pentru 30 de copii ucraineni, proveniți din zone grav afectate de război, Maramureșul a însemnat, timp de o săptămână, liniște, siguranță și o ...

„Tainele marilor oraşe”, într-un documentar în premieră la TVR Cultural

Filmul documentar analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele unora dintre faimoasele metropole europene: ...

Cum se întâlnește piparca umplută din Bocșa cu găluștele din Japonia? | VIDEO

Cum se întâlnește piparca umplută din Bocșa cu găluștele din Japonia? O poveste de dragoste născută în pandemie, pe care o punem astăzi pe masă ...

La 8 ani, campion la înot și pasionat de fotbal: povestea lui Tudor Soţcov, la „Mâine începe azi”, pe TVR 2

Tudor Soţcov îmbină, la doar 8 ani, performanțele sportive cu rezultatele bune la școală. Stabilit împreună cu familia în Germania, micul campion ...

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 2 și TVR+