loader
Foto

Haideţi la joacă! De ce şi de când sărbătorim Ziua Copilului

RECOMANDARI

1 Iunie nu este doar o zi liberă în calendar sau pretextul perfect pentru a cumpăra mai multe dulciuri. Este, probabil, singura sărbătoare din an care reușește să șteargă, preț de 24 de ore, granițele rigide dintre lumea adulților și cea a copiilor.

 

Voi cum plănuiţi să petreceţi ziua de 1 Iunie anul acesta? Avem o idee pentru voi:

Ziua Copilului va fi marcată prin evenimente speciale și de Televiziunea Română, care își deschide porțile pentru cei mici. Copiii și părinții sunt invitați să participe la momente artistice, spectacole de teatru, ateliere creative și numeroase activități interactive pregătite special pentru 1 Iunie.

(w500) 1 Iunie_Po

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva în interiorul nostru încă mai știm să ne bucurăm pur și simplu pentru că existăm şi de copilul din noi.

Dincolo de baloane colorate și vată de zahăr, iată cum am ajuns să avem şi să sărbătorim o zi dedicată copilăriei:

Deși pare o sărbătoare modernă, Ziua Internațională a Copilului are rădăcini destul de vechi. Primele informații despre o zi dedicată copiilor sunt din secolul al XIX-lea, mai precis din anul 1856. În statul Massachusetts, SUA, conform tradiției, Ziua Copilului a fost la început sărbătorită în a doua duminică a lunii iunie, începând cu anul 1857. Pastorul Dr. Charles Leonard din Chelsea, Massachusetts, este cel care a susținut o predică specială dedicată copiilor, numind această zi „Rose Day”. Ulterior, a primit numele de „Flower Sunday”, iar mai târziu, „Children Day”. Prima mențiune oficială a Zilei Copilului la nivel internațional a avut loc la Conferința Mondială pentru Protecția și Bunăstarea Copiilor, desfășurată la Geneva în august 1925. La această conferință, la care au participat 54 de delegați din diverse țări, a fost adoptată Declarația pentru Protecția Copilului. Ca urmare, numeroase guverne au instituit oficial sărbătorirea Zilei Copilului. Apoi, în 1954, Organizaţia Naţiunilor Unite a recomandat ca fiecare țară să instituie o „Zi Universală a Copilului”.

De ce sărbătorim noi, românii (alături de alte peste 40 de țări), tocmai pe 1 iunie? Această dată a fost stabilită oficial în 1949 de către Federația Democratică Internațională a Femeilor, fiind adoptată rapid în fostul bloc est-european și nu numai.

De ce avem nevoie de 1 Iunie? (chiar și adulți fiind)

Trăim într-o lume care ne cere constant să fim serioși, eficienți, activi, dar şi stresaţi. Ziua de 1 Iunie vine ca o „supapă” de siguranță psihologică. Ea ne amintește câteva lucruri esențiale, pe care adesea le uităm:

În primul rând, curiozitatea nativă: Copiii nu se tem să întrebe „De ce?”. Adulții se tem adesea să nu pară neștiutori. Iar 1 Iunie ne dă voie să fim din nou curioși.

Apoi, bucuria lucrurilor mărunte: Pentru un copil, o cutie de carton poate deveni o navă spațială. Pentru un adult, e doar maculatură. Ziua aceasta ne provoacă să redevenim creativi.

Şi nu în ultimul rând, trăitul în prezent: Copiii nu se îngrijorează pentru rata de luna viitoare și nu regretă trecutul; ei trăiesc acum. Putem reînvăţa de la ei să trăim acum, împreună cu ei.

 

Logo

 
Iubire interzisă la curtea regală: povestea care a schimbat Danemarca, la TVR 2

„O afacere regală”, un film premiat și multiplu nominalizat, este difuzat duminică, 20 septembrie, de la ora 22.05, la TVR 2. Drama istorică, cu ...

Un dialog al sunetelor: concertul Stradivarius „Muzele”, în premieră la TVR Cultural

Turneul Internațional Stradivarius, proiect inițiat și susținut de violonistul Alexandru Tomescu, la cea de-a XIX-a ediție. În 2026, artistul ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

Violonistul Nemanja Radulović în recital și Finala Secțiunii Vioară a Concursului Enescu, în direct și în exclusivitate la TVR Cultural

TVR Cultural își continuă misiunea de a aduce marea muzică mai aproape de public și de a susține noua generație de artiști. Urmărim recitalul ...

Dimensiuni fundamentale ale performanței în sportul contemporan

Atingerea potențialului maxim în sportul de performanță reprezintă rezultatul unui proces complex și integrat, în care pregătirea fizică, ...

Parlamentul a aprobat noile conduceri interimare la TVR și la Radio România

Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au aprobat numirea unor noi conduceri interimare la Societatea Română de Televiziune și Societatea ...

Fuego, petrecere de 50 de ani la Mamaia Folclor. Folclor, muzică lăutărească și invitați speciali, la TVR 2

Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00, TVR 2 îi invită pe telespectatori la un spectacol aniversar susținut de Paul Surugiu Fuego la ...

„Columbo”, un serial atemporal, popular şi în prezent. Din 14 septembrie, la TVR 1

Lunea, la TVR 1, avem întâlnire cu celebrul detectiv Columbo. Cu o inteligenţă sclipitoare, mascată de aerul său de habarnist desăvârşit, ...

Vă invităm să descoperiți la "Cântec și poveste" o întâlnire memorabilă și profund simbolică, o punte peste decenii între două generații de ...

Măsura istorică privind interzicerea spațiilor de jocuri de noroc în Cluj-Napoca

Consiliul Local din Cluj-Napoca a adoptat o hotărâre ce are un caracter de premieră națională, prin care este interzisă complet funcționarea ...

„Rețeaua de idoli” revine la TVR 2. Mihail deschide noul sezon al interviurilor realizate de Irina Păcurariu

Din 14 septembrie, în fiecare luni, de la ora 20.00, Irina Păcurariu aduce la TVR 2 un nou sezon „Rețeaua de idoli”. Mihail, pictorul Ștefan ...

Premieră la TVR: documentarul „Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu”

Există oameni ale căror vieți nu pot fi povestite printr-o simplă înșiruire de date. Părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei a fost ...

„De la baricadă la Adevăr”: un dialog, după 35 de ani, între părintele Valerian Pâslaru și Marian Munteanu

Un film despre faptele care scriu istoria și despre sensul lor descoperit în lumina lui Dumnezeu. TVR 1 difuzează marți, 8 septembrie, de la ora ...

Constantin Brâncuși: Anatomia Formei și Spiritului Artistic | VIDEO

La Cluj-Napoca se află o mărturie unică a geniului lui Constantin Brâncuși, singura de acest fel din Transilvania: un mulaj al celebrei sale ...

Vacanța s-a încheiat, elevii revin la cursuri

Aproape trei milioane de elevi și preșcolari reiau cursurile luni, 7 septembrie 2026, odată cu debutul noului an școlar aprobat de Ministerul ...