loader
Foto

Sinuciderea în rândul tinerilor. Emisiunea „AI idee?!” trage un semnal de alarmă şi analizează problema, pe TVR 2

RECOMANDARI  TVR2 

„Este a doua cauză de moarte după accidente”, spun specialiștii. O realitate tragică, șocantă, despre care se vorbește foarte puțin în spațiul public. Miercuri, 27 mai, de la ora 16.00, la TVR 2, un polițist negociator în situații critice dezvăluie zbaterea dusă pentru a convinge un tânăr să nu-şi ia viaţa.

 

Informare şi cunoaştere ne promit realizatorii noului program de la TVR 2, „Ai idee?!”.  De la final de aprilie, telespectatorii TVR 2 se bucură de proiectul educaţional care include emisiuni dedicate informării şi educării copiilor, adolescenţilor şi părinţilor privind protecţia minorilor şi prevenirea situaţiilor de risc, ediţii dedicate inteligenţei artificiale, cu rol important în informarea şi educarea publicului, subiecte dedicate eco-spaţiului şi tehnologiilor verzi, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate în zona de educaţie. Corina Dobre prezintă „AI idee?!” de luni până vineri, de la ora 16.00 (şi în reluare, a doua zi, de la ora 9.00), la TVR 2.

(w882) Captura em

(w882) Captura em

În ediţia de miercuri, 27 mai, de la 16.00, emisiunea „AI idee?!” îndreaptă reflectorul către un subiect delicat şi destul de mult evitat: sinuciderile în rândul tinerilor în ţara noastră.

SALVEAZĂ-MĂ! este strigătul de ajutor a aproape 50% dintre adolescenții din România care s-au gândit măcar o dată la sinucidere! „Este a doua cauză de moarte după accidente”, spun specialiștii. O realitate tragică, șocantă, despre care se vorbește foarte puțin în spațiul public. În 2021, sinuciderea a fost a treia cauză de deces în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani. Între timp, cifrele au crescut agravant. Agresiunile sexuale, violența domestică, bullying-ul, eșecurile în dragoste, certurile cu părinții sau prietenii, situația școlară... Toate acestea, asociate, de multe ori, cu consumul de alcool sau stupefiante, conduc la deznodăminte tragice.

(w882) Captura em

Pentru prima dată într-o emisiune de televiziune, un polițist negociator în situații critice vorbește despre zbaterea dusă pentru a convinge un tânăr să nu își pună capăt zilelor.

(w882) agent-șef

(w882) Cătălina

În cele mai multe dintre cazuri, copiii nu vor să moară singuri. Și sună la Telefonul Copilului (116111). Așa ajung să fie salvați. Specialiștii de la Asociație împreună cu Poliția Română intervin urgent în astfel de cazuri, iar de-a lungul timpului au salvat zeci de copii de la moarte. Despre aceste cazuri terifiante - miercuri, 27 mai, de la 16.00, pe TVR 2, la emisiunea „AI idee”, împreună cu Cătălina Surcel, director executiv al Asociației Telefonul Copilului și cu agent-șef principal Irinel Chirca de la Serviciul Acțiuni Speciale, negociator în situații critice. O emisiune realizată în colaborare cu Asociația Telefonul Copilului.

Moderator: Corina Dobre

Producător: Sînziana Miloșoiu

Realizator: Raluca Rogojină

Pentru a urmări programul miercuri, 27 mai, este nevoie de acord parental!

 

Ce vedem la „AI idee?!”?

Lunea este ediţia de actualitate, cu subiecte la ordinea zilei. Realizator: Sânziana Miloşoiu

Ediţia de marţi este dedicată eco-spaţiului şi tehnologiilor verzi, care explorează modul în care tehnologiile spațiale, cercetarea științifică și implicarea civică pot contribui la înțelegerea și protejarea planetei noastre. Realizator: Adrian Bănuţă

Ediţia de miercuri urmărește informarea și educarea copiilor, adolescenților și părinților privind protecția minorilor, prevenirea situațiilor de risc, dezbaterea problemelor din sistemul de protecție a copilului etc. Realizator: Raluca Rogojină şi invitat permanent: Cătălina Surcel, directorul executiv al Asociației Telefonul Copilului.

Joia, realizatoarea Mihaela Iamandei ne propune să urmărim o ediţie dedicată ofertei educaţionale din universităţi şi orientării în viitoarele cariere ale studenţilor.

Iar vineri, „AI idee?!” este dedicată inteligenței artificiale, cu rol important în informarea și educarea publicului. Prin prezentarea clară și accesibilă a conceptelor, tehnologiilor și aplicațiilor, o astfel de emisiune contribuie la creșterea nivelului de alfabetizare digitală a societății. Realizator: Codruţ Pânzaru

 

 

Logo

 
TVR aduce un omagiu actriței Adela Mărculescu prin programe speciale In Memoriam

Producții de teatru și film cu marea actriță vor fi difuzate la TVR 1, TVR 2, TVR Internațional și TVR Cultural, în semn de respect pentru una ...

„Adriana Tillich – când identitatea românească devine misiune”

De aproape trei decenii, departe de România, Adriana Tillich a ales să transforme dragostea pentru țara natală într-o adevărată misiune de ...

Uluitoarea scenă artistică a Parisului secolului al XIX-lea, reconstituită în documentarul „Legendele Parisului”, la TVR Cultural

Au zguduit convenţiile cu cuvintele şi penelurile lor, iar luptele duse de ei pentru a trezi societatea rezonează şi în lumea contemporană. ...

Medicina de ultimă generație

Sâmbătă, 25 iulie, de ora 12:00, la TVR Internațional, „Un doctor pentru dumneavoastră” vă propune să revedeți o ediție care aduce împreună ...

David Gimenéz Carreras dirijează nu doar muzicienii, ci și sufletul lor: Loredana Negrilă în dialog cu nepotul legendarului tenor, la „Brilliant”, pe TVR INFO

A dirijat pe cele mai mari scene din lume: Viena, Carnegie sau Royal Albert Hall, insuflând fiecărei orchestre o profunzime unică. Intrăm în ...

Recitaluri de neuitat din „Festivalul Sus la munte, la Muscel”, la TVR 1

Cântecul autentic se ascultă la TVR 1! Iuliana Tudor ne aduce ediții „best of” din cadrul Festivalului „Sus la munte, la Muscel” duminică, 26 ...

Conference League: Rezultate din turul 2 preliminar

În timp ce echipele din Cluj-Napoca au obținut remize valoroase care le păstrează șansele de calificare pentru meciurile de verificare din manșa ...

Proiectul legii salarizării unitare a bugetarilor se amână

Parteneriatul social dintre Guvern și reprezentanții angajaților din sectorul public a atins un punct critic, după ce confederațiile sindicale ...

Sydney devine capitala polo-ului mondial. Weekend decisiv la Cupa Mondială de polo, în transmisiuni directe din Australia

TVR Sport transmite în acest weekend fazele decisive ale Cupei Mondiale de polo, competiție desfășurată la Sydney, Australia, unde s-au ...

CA al TVR a aprobat participarea României la Eurovision Song Contest 2027

Ediţia din 2027 va marca cea de-a 25-a participare a României la Eurovision Song Contest  

„The Best So Far”, concert aniversar AG Weinberger, alături de Big Band-ul Radio România, în premieră la TVR Cultural

La împlinirea vârstei de 60 de ani, AG Weinberger este invitat special al Big Band-ului Radio România, dirijat de Simona Strungaru, într-un ...

„Cine mă strigă”, o melodramă moralizatoare „de (pe) şantier”, la „Duminica filmului românesc”, pe TVR 2

Regizată și scrisă de femei, în interpretarea a 3 actrițe reprezentând feminitatea la trei vârste diferite: Marioara Sterian, Tora Vasilescu și ...

Format extins și șase reprezentative deja calificate pentru ediția centenară a Cupei Mondiale din 2030

Pregătirile pentru Cupa Mondială de fotbal din anul 2030 au intrat deja într-o fază avansată, șase selecționate având asigurată prezența la ...

Decizie judecătorească: Procedura Legii salarizării, suspendată în instanță în pragul sesiunii parlamentare extraordinare

Procedurile administrative inițiate de Ministerul Muncii pentru promovarea noului proiect al Legii salarizării au fost suspendate de Curtea de ...

Achiziționarea unei locuințe reprezintă una dintre cele mai importante investiții pentru majoritatea populației. În acest proces, este foarte ...