Ne pregătim să intrăm în atmosfera magică a Jocurilor Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026. Unul dintre cei care ne vor ghida prin emoțiile, victoriile și poveștile acestui mare eveniment este Emil Hossu-Longin, o figură emblematică a jurnalismului sportiv românesc, o voce iubită şi respectată a micului ecran.
Cu o experiență jurnalistică de zeci de ani și după ce a transmis în direct pentru telespectatorii TVR emoțiile a numeroase ediții ale Jocurilor Olimpice, de vară și de iarnă, Emil Hossu-Longin revine la microfon pentru a aduce în casele noastre marele eveniment desfăşurat în orașele italiene Milano și Cortina d'Ampezzo. Mai mult decât un simplu comentator, este un povestitor pasionat, un fin analist al sportului de performanță și, nu în ultimul rând, autorul impresionantei cărți „Air Majesty”, dedicată legendarului Michael Jordan.
În interviul de mai jos, Emil Hossu-Longin ne vorbeşte despre așteptările vizavi de competiția ce urmează, despre meseria pe care o practică şi acum cu atâta pasiune și despre reperele jurnalistice care l-au format.

Ce înseamnă pentru tine prezența în echipa de comentatori ai Jocurilor Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026, după atâtea mari competiții transmise la TVR?
Emil Hossu-Longin: Ca de obicei, o bucurie, mai ales că e vorba de un turneu de hochei pe gheaţă în care revin, după 12 ani, jucătorii din NHL. Va fi o competiţie senzaţională, cu elita acestui sport duelându-se pentru medalii într-un interval de 11 zile.
Ce provocări specifice aduce comentariul sporturilor de iarnă față de alte discipline pe care le-ai acoperit de-a lungul carierei?
E.H.-L.: Mă refer strict la hochei şi cred că intensitatea unui turneu cu 12 echipe şi cu sute de jucători de top prezenţi e unică. Vorbim de cele mai bune echipe ale lumii, de un nivel de joc comparabil cu cel al unei finale NHL.

Cum se pregătește un comentator pentru un eveniment olimpic: documentare, relația cu sportivii, cu federațiile?
E.H.-L.: Marele avantaj al celui care se ocupă de hochei este că ştie, cu o lună şi jumătate înainte, loturile celor 12 echipe calificate. Există o mare cantitate de informaţie, în special din America, acolo unde joacă hocheiştii de top, ceea ce simplifică misiunea unui comentator. Documentarea e amplă, dar e o mare bucurie să ai la dispoziţie tot ceea ce e necesar.
Cum defineşti rolul comentatorului sportiv astăzi: narator, analist, educator sau partener de emoție al telespectatorului?
E.H.-L.: Câte puţin din fiecare, cu diferenţe legate de sporturi şi de participarea autohtonă. Sigur că sunt diferenţe între a relata un meci sau un concurs în care sunt nu sunt implicaţi români şi unul în care eşti parte din eveniment. Contează enorm dacă eşti implicat direct şi calitatea comentariului creşte exponenţial dacă e vorba de un succes românesc. Din păcate, la sporturile de iarnă nu avem parte de aşa ceva.
Cum reușeşti să păstrezi echilibrul între entuziasm și rigoare jurnalistică în transmisiunile live?
E.H.-L.: Nu e foarte greu, e o disciplină a comentariului pe care ţi-o asumi de la început, dar o dezvolţi pe parcurs. Contează foarte mult aici exerciţiul, experienţa, e o calitate pe care o dobândeşti în timp. Sigur că există şi momente în care mai depăşeşti limita, dar sunt explicabile, sunt fireşti, pentru că e vorba de români sau de prestaţii sportive extraordinare.
Există un moment din cariera ta de comentator care ţi-a rămas cel mai aproape de suflet?
E.H.-L.: Sunt câteva, evident. În primul rând, seara de 29 iulie 2024, magnificul triumf olimpic al lui David Popovici la Paris, apoi toate celelalte victorii ale lui, care mă motivează uriaş. Finala olimpică de hochei din 2010 e un reper al carierei mele, Canada-Statele Unite 3-2, cu golul de aur al lui Crosby. Tot acolo e meciul România-Anglia, de la Campionatul European de Tineret din 2019.

Ai crescut într-o familie profund legată de jurnalism. Ai simţit mai degrabă presiunea de a te ridica la nivelul reperelor tale sau sprijinul lor?
E.H.-L.: Nu am fost împins către meseria asta, s-a întâmplat, pur şi simplu. Tata a fost jurnalist sportiv la început, mama a devenit un titan în televiziune. Evident că s-au bucurat când am decis că vreau să fiu jurnalist. Şi m-au învăţat. N-am avut nicio presiune, pentru că drumul meu a fost separat. Le datorez enorm, pentru că e o oportunitate colosală să ai astfel de profesori.
Doamna Lucia Hossu-Longin, mama ta, este creatoarea „Memorialului durerii”, un reper al jurnalismului românesc. Ce ai învățat din rigoarea și curajul ei profesional? Dar tatăl tău, cât de mult te-a influențat în felul de a privi meseria de jurnalist?
E.H.-L.: Tata m-a îndreptat către sport, m-a format, mi-a deschis perspectivele. Am înţeles ce presupune meseria asta, dar şi cât de acaparatoare poate fi. În 1991, anul în care am abandonat facultatea de construcţii hidrotehnice pentru cea de jurnalism, mama a început Memorialul. Am stat alături de ea, am făcut parte din cercul restrâns de colaboratori, am descoperit oameni fabuloşi, am realizat ce icoană este mama. Nimic nu poate egala ceea ce am trăit eu şi fratele meu, Tudor, în cea mai bravă, importantă, profesionistă şi revelatoare experienţă jurnalistică dezvoltată în această ţară.

Crezi că sportul poate fi și o formă de memorie colectivă, asemenea reportajului sau documentarului?
E.H.-L.: Da, poate fi, pentru că promovează calitate, oameni deosebiţi, performanţe reale.
Ce te mai poate surprinde, astăzi, într-o competiție sportivă de cel mai înalt nivel?
E.H.-L.: Oamenii mă surprind, sportivii de top. Iubesc campionii, îi respect, sunt mândru că fac parte din lumea lor.

În perioada 6 – 22 februarie 2026, Televiziunea Română transmite, pe posturile TVR 1 şi TVR Sport, cea mai importantă competiţie a iernii pentru întreaga planetă: Jocurile Olimpice de Iarnă Milano Cortina 2026.












































