De vreo 20 de ani se tot anunță cu durere în glas dispariția cărților, a editurilor, chiar și a cititului. Un sâmbure de adevăr există în contabilitatea unor librării, asta nu se poate nega. Pe de altă parte, nu se pot nega nici noblețea și popularitatea cluburilor de carte din toată lumea, cele mai fermecătoare dintre ele păstrând obiceiul lecturii pe exemplare de hârtie, ca pe vremuri.
Până prin secolul XX, cărțile erau un lux. Piața globală și tehnologia digitală le-au făcut și mai ieftine, și mai accesibile. Accesibile în ambele sensuri, pentru cititor și pentru autor. Editarea s-a schimbat și ea - moda autoeditării și autopublicării (Eu o scriu, eu o public, eu o vând.) a zdruncinat tectonica accesului la stadiul de a-ți vedea gândurile și numele imprimate, fără coșmarul deciziei de ghilotină care vine, dacă vine, de la redactorii unei edituri.
Pe măsură ce vânzarea de carte scoasă de o editură devenea o adevărată afacere, autorii care se ocupau pe cont propriu de publicarea cărților lor erau văzuți ca marginali, egoiști, nerăbdători, înfumurați chiar, nevalidați de Bunul de Tipar al unei edituri. Dar autopublicarea a continuat și continuă. Internetul le permite scriitorilor să-și vândă cărțile electronice și să imprime cărți fără să-și mai bată capul cu editurile, librăriile și restul rețelei care îl vizează, la modul ideal, pe cititor.
Autopublicarea de către autor nu exclude minima externalizare a etapelor precum design de copertă, formatare etc. Dar costurile sunt cu mult mai mici decât prin bugetare de amploare, implicată de o editură, mai ales când este vorba despre un nume mare pe piața de carte.
Cu șansa de a avea prieteni și colegi pricepuți pe care să îi roage să îl ajute, autorul poate ieși chiar ieftin. Iar câștigurile din vânzarea online îi revin scriitorului într-un procent simțitor mai are decât ar primi de la contabilul unei edituri - de exemplu, 75% față de 25%.
În numere absolute sau procentaje exacte pentru fiecare țară sau limbă ar fi o statistică sisifică de stabilit pentru cărțile în regim propriu, autopublicate de autorii lor, dar estimările din presa economică și informațiile publice ale site-urilor de distribuire a cărților relevă pentru 2013, 2023 și 2024 că aproximativ un sfert dintre titlurile care au primit ISBN în SUA au fost în acest mod publicate și cca 20% în Marea Britanie. Numărul lor - numai pentru autorii din SUA - ar ajunge de la 500.000 la 4 milioane de cărți anual.
Bob Stein de la Institutul pentru Viitorul Cărții prezicea, în 2014, la zece ani după ce îl fondase, că unele cărți electronice vor începe să fie vândute cu adnotări ale autorilor sau ale criticilor, un fel de director's cut - versiunea preferată a unui film, așa cum a dorit-o regizorul.
Viitorul va aduce noi experimente în felul de a scrie, noi genuri literare născute din era electronică și specifică ei, noi autori care nu ar fi fost niciodată descoperiți într-o lume „tipărită”. Dar vor continua să apară și cărți tipărite - cu cât vor fi mai puține, cu atât vor fi mai prețioase și mai plăcute la atins, la răsfoit și la așezat cu grijă pe raft, ca pe vremuri.
E-book, trecut și viitor
Pe mulți îi poate îngrijora efectul tehnologiei asupra cărții, în sensul că se pot închide bibliotecile și librăriile odată cu impactul cumpărării online de cărți în format digital. Tehnofobia și anxietatea bibliotecarilor, deopotrivă cu ale cititorilor nu e drept să fie ignorate sau ridiculizate - este evident că nu toată lumea este avantajată de schimbarea modului în care literatura este publicată, citită, arhivată.
Dar intrarea noilor tehnologii în lumea cărții nu este doar o amenințare și în mod cert nu este un punct terminus. De-a lungul istoriei, instrumentele și tehnicile au oglindit ori chiar au schimbat societatea în care s-au manifestat. S-a transformat modul nostru de a gândi și tehnologia face parte - să ne pregătim, e aici pentru o perioadă lungă - din lumea mereu în schimbare. Până la urmă, și adaptarea e o alegere. Cărțile au călătorit în timp și în lume, dar au și modelat lumea. Fără cărți și fără răspândirea lor, fără alfabetizarea împinsă ori măcar direct corelată cu evoluțiile tehnologice, nu ar fi existat în istorie Reforma, Iluminismul, invențiile și toate descoperirile, nici teatrul și cinematograful, așa cum le știm astăzi, pentru că au ajuns, cum altfel decât prin tehnologie, până la noi.
La rândul lor, cărțile citite în format electronic vor avea aceeași putere și vor căpăta unele noi. Pe lângă bucuria rămasă în sfera privată, de a citi câteva pagini în fiecare seară - digitalul nu a reușit încă să omoare cuvântul „pagină” - noi bucurii acum nebănuite se pot adăuga.
Inamicul public al cărții tipărite
În destinul și supraviețuirea lecturii de carte, cea mai mare amenințare vine nu de la e-book, nu de la biblioteca digitală. Cea mai mare concurență vine de la Timp, timpul cititorului; cea mai aprigă negociere se va duce între dispozitive - provocarea va fi care dintre ele va câștiga timpul și atenția omului. Nu paginile de pe internet ucid lectura cărții, ci multiplele aproape infinitele surse, resurse, ecrane, tentații, invitații, oferte. Cât timp aloci cui este doar decizia ta, cititorule!
Știți ce ne poate ajuta să nu ne sufoce presiunea timpului? Selecția. O prioritizare riguroasă. Aș recomanda exemplul unor erudiți despre care am scris și în partea I a articolului. Dacă luăm de bună ideea că mai puțin snobism, mai puține ifose, mai multă sinceritate față de noi înșine ne salvează, să luăm aminte la aceste întâmplări de cititor, cu Umberto Eco și Jean-Claude Carrière. (pag. 200 - 205, Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi, Ed Humanitas, 2010):
Când era întrebat dacă a citit o carte anume, Umberto Eco răspundea: „Știți, eu scriu, nu citesc”. Și toată lumea tăcea. Uneori întrebările erau insistente: „Cum, nu ați citit Bâlciul Deșertăciunilor?”
Eco mărturisește că a încercat de trei ori să citească romanul lui W. Thackeray și de fiecare dată s-a lăsat. Jean-Claude Carrière îi răspunde lui Umberto Eco: „Mi-ați făcut un mare serviciu, tocmai îmi propuneam să-l citesc, mulțumesc.”
Se spune că a scrie o carte nu costă decât timp. Tot el a devenit și cel mai mare inamic al lecturii.
***
Credit foto: Arhiva personală - Mădălina Ionescu, Biblioteca Reale, Torino 2023
