Jocurile video sunt poate cea mai mare formă de divertisment din lume, dar uneori ele pătrund în viețile offline ale oamenilor în moduri surprinzătoare și tulburătoare.
Mâinile lui Christian Dines tremurau. Ca și cum încă ar fi ținut în mână joystick-ul, pe cale de-a aplica o lovitură mortală. Dar jocul era oprit, iar în mâini nu avea niciun joystick. Consilierul pentru dezvoltare durabilă din SUA observase, de asemenea, cum, atunci când se uita la obiectele din camera sa, simțea nevoia să le absoarbă sau să le „colecționeze”, precum armele sau power-up-urile din jocul său.
A înghițit în sec. „M-am gândit: «Ce naiba este asta?» Era ceva ce nu mai experimentasem niciodată ca jucător”, spune el. După o săptămână în care a jucat același joc, poate două sau trei ore pe zi, experiența virtuală a lui Dines s-a revărsat, tulburător, în realitate.
„Totul a durat doar câteva zile, dar efectul a fost perturbator”, își amintește el. „Este enervant să fii distras de un ecran când nu mai ești în fața lui”.
Se pare că Dines a experimentat ceea ce se numește Fenomenul de Transfer al Jocurilor, o afecțiune în care lumea fizică și jocurile video se contopesc. Deși s-ar putea să nu fie larg răspândit, pentru jucătorii care îl experimentează, starea poate fi extrem de tulburătoare. Și uneori chiar periculoasă, scrie BBC.
Termenul de Fenomen de Transfer al Jocului, sau FTJ, a fost patentat de Angelica Ortiz de Gortari, psiholog la Universitatea Bergen din Norvegia. Ea a propus conceptul pentru prima dată în urmă cu un deceniu, în timp ce lucra la teza sa de doctorat sub supravegherea lui Mark Griffiths, șeful Unității internaționale de cercetare a jocurilor de noroc din cadrul Universității Nottingham Trent. Ortiz de Gortari a fost motivată de propria sa experiență cu FTJ. Într-o zi, se plimba prin supermarketul și și-a dat seama că își imagina că privește produsele de pe rafturi prin luneta unei puști.
„M-am gândit: «Uau! Este interesant»”, își amintește ea. „Un fenomen care îți schimbă percepția, încurajându-te să vezi obiectele prin lentilele jocului pe care-l joci”, spune ea.
Ce este FTJ?
Dar ce este mai exact FTJ? Ortiz de Gortari sugerează că ar putea fi comparată cu experiențe mai obișnuite, cum ar fi „viermele din ureche”, adică acel fenomen în care îți petreci zile întregi încercând să-ți scoți din cap o melodie. Sau atunci când imagini dintr-o emisiune de televiziune pe care ai urmărit-o îți apar continuu în minte. Cu FTJ, însă, intensitatea este, fără îndoială, crescută, spune Ortiz de Gortari. Nu în ultimul rând pentru că jocurile activează zonele creierului asociate cu inhibarea controlului - capacitatea sau incapacitatea de a-ți controla gândurile și comportamentul.
Studiile lui Ortiz de Gortari sugerează că FTJ induce suferință și disfuncții, printre simptome numărându-se confuzia, hipervigilența și lipsa de rațiune.
Un participant la studiu a declarat că a văzut burtiere cu nivelul de viață precum cele din World of Warcraft plutind deasupra capetelor oamenilor. Alții au spus că culorile din lumea reală păreau preschimbate și că imitau cromatica unei lumi dintr-un joc în care îl se jucaseră recent. În timp ce astfel de efecte sunt de obicei trecătoare, FTJ poate provoca o gamă uimitoare de efecte spontane sau involuntare, conform cercetării lui Ortiz de Gortari.
Deși rare, aceste efecte pot lua chiar forma unor acțiuni involuntare. Un joc ar putea ajunge să modeleze modul în care o persoană interacționează cu obiectele sau oamenii din lumea reală.
Cea mai mare cercetare pe această temă de până acum, publicată în 2024, a implicat participarea a 623 de jucători chinezi, bărbați și femei. Rezultatele sugerează că între 82% și 96% dintre acești jucători au experimentat o anumită formă de FTJ.
Este posibil ca unii jucători să fi trecut prin episoade de FTJ, dar să nu fi recunoscut niciodată acest lucru nimănui, de teamă să nu fie considerați „nebuni”, spune Ortiz de Gortari. „Misiunea mea este să informez oamenii despre acest fenomen, să îi sensibilizez, pentru că [jucătorii] cu care am vorbit despre el au fost foarte îngrijorați”, spune ea. „Adesea, oamenii nu vor să vorbească despre experiența asta, de, să zicem, a vedea lucruri care nu sunt acolo cu ochii deschiși, fiindcă asta înseamnă să vorbești despre halucinații, iar acestea sunt asociate cu boli mintale [potențial grave].”
Ortiz de Gortari susține că FTJ a devenit o experiență mai frecventă pe măsură ce jocurile, în special jocurile de rol, de simulare, de aventură și jocurile de tip first-person shooter, au devenit din ce în ce mai realiste și mai imersive. Acestea oferă medii extinse, pline de detalii și interacțiune. În esență, jucătorii ajung să trăiască vieți virtuale.
„Cu cât lumea jocurilor video este mai realistă, cu atât este mai probabil ca jucătorii să o confunde cu lumea reală”, spune Ortiz de Gortari, care adaugă că acest lucru ar putea însemna că FTJ devine din ce în ce mai frecventă și mai puternică.
Lumea reală și lumea virtuală
Ali Farha, comentator al industriei jocurilor și producător principal de jocuri la Star Stable Entertainment, cu sediul la Stockholm, a experimentat el însuși FTJ. El descrie cazul său ca fiind „un sentiment destul de inofensiv de repetare a jocului offline”. Spune că pauzele regulate în timpul perioadelor lungi de joc și o perioadă de decompresie conștientă după o sesiune lungă de joc - citirea unei cărți sau vizionarea unui film - ar putea ajuta la contracararea probabilității ca FTJ să-și facă apariția.
Timpul de joc - în special peste patru ore - pare să fie un factor-cheie în apariția FTJ. Acesta este unul dintre motivele pentru care Scott Jennings, purtător de cuvânt al organizației americane Gaming Addicts Anonymous (GAA) spune că grupul de sprijin este din ce în ce mai atent la acest potențial efect secundar al jocurilor.
Farha mai spune că puțini oameni înțeleg în prezent că puntea dintre real și virtual este de fapt o stradă cu două sensuri.
„Trecem cu vederea faptul că preluăm experiențele și așteptările din lumea reală și în lumea jocurilor - și asta poate dezorienta”, spune el. „Cred că este destul de comun să intri într-un joc în rețea și să te simți singur, de exemplu, chiar dacă știi că ești acasă. Experiențele pe care le avem online devin parte din personalitatea noastră. Ne construim amintiri și în spațiul virtual al jocurilor pe care le jucăm, în același mod în care ne construim amintiri în lumea reală.” De fapt, studiile sugerează că jocurile pot fi mai propice pentru formarea memoriei decât viața reală.
„Cred că pentru o mulțime de jucători granița dintre lumea virtuală și cea reală începe să se estompeze”, adaugă Farha.
Sursă foto: EKKAPHAN CHIMPALEE/ Shutterstock.com
