loader
Foto

Galerie foto

Visul începe la „Vedeta Familiei”! Au început înscrierile pentru sezonul 9

PROMO  TVR1   TVR2   TVR3 

Emisiunea „Vedeta Familiei” deschide oficial înscrierile pentru sezonul al 9-lea și caută copiii talentați care iubesc muzica și visează să urce pe scenă. De-a lungul anilor, formatul a devenit unul dintre cele mai îndrăgite proiecte TV dedicate micilor artiști, oferind copiilor un spațiu în care pot fi văzuți, apreciați și sprijiniți în drumul lor artistic.

 

Castingul are loc în perioada 1–15 august, iar părinții sunt invitați să trimită o filmare demo în care copilul cântă a cappella, fără negativ și fără efecte, astfel încât vocea să fie redată cât mai natural și mai clar. Organizatorii subliniază că nu este nevoie de o filmare profesională, ci doar de o înregistrare în care se poate observa autenticitatea interpretării, expresivitatea și bucuria reală de a cânta.

(w882)

La casting pot participa copii cu vârsta maximă de 10 ani împliniți în acest an, criteriu care asigură continuitatea conceptului și menține specificul emisiunii, dedicată celor mai mici talente. Împreună cu materialul video trebuie trimise și datele de contact ale părinților – nume, număr de telefon și adresă de e-mail –, precum și datele profesorului de canto, pentru a facilita comunicarea și eventualele etape ulterioare ale selecției.

De-a lungul celor opt sezoane precedente, „Vedeta Familiei” a reușit să aducă în fața publicului copii care au impresionat prin sensibilitate, tehnică vocală și carismă, iar noul sezon își propune să continue această tradiție, descoperind noi voci care pot emoționa și inspira.

(w882) Vedeta fa

Înscrierile se fac prin trimiterea materialelor pe WhatsApp, la nr. de telefon 0735 390 968, în perioada 1–15 august 2026.

Sezonul 9 promite momente memorabile, povești emoționante și apariții care vor cuceri publicul, iar castingul reprezintă primul pas pentru micii artiști care vor să devină parte din această aventură muzicală.

Mult succes tuturor vedetelor familiei!

Logo

 
Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Aventură în largul Mării Negre, alături de „Omul cu Branhii”, la „Pescar hoinar”, pe TVR 2

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 10:00, „Pescar hoinar” îi invită pe telespectatorii TVR 2 într-o aventură spectaculoasă în largul Mării Negre. ...

Megastructurile subterane ale Londrei, în episodul 3 al documentarului „Tainele marilor oraşe”, la TVR Cultural

Episodul final al documentarului „Tainele marilor oraşe” ne poartă în adâncurile metropolei britanice, acolo unde, de-a lungul secolelor, ...

Drepturile minorităților naționale, între pragul electoral și reforma administrativă. Dezbatere la „Info Etnic”, pe TVR INFO

Ce se întâmplă cu reprezentarea politică a minorităților naționale și cum ar putea influența reorganizarea administrativ-teritorială drepturile ...

Spiritul olimpic din nou la Televiziunea Română: Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, timp de două săptămâni, la TVR Sport

În perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, TVR Sport aduce emoția celei de-a IV-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice de Tineret, prima competiție ...

Tradiții românești în Bucovina de Nord. Casa de Folclor din Buda Mică și povestea lui moș Ionică

Pe TVR Internațional, în ediţia de duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:30, aflăm două dintre poveștile descoperite de echipa Televiziunii Române ...

Prezențe românești în Germania - pianistul Cătălin Șerban

Sâmbătă, 31 octombrie, la 18:30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Anca Berlogea-Boariu ne face cunoștinţă cu Cătălin Șerban, un pianist ...

Însemnări intime din jurnalul Reginei Maria despre primirea de vedetă din America, sâmbătă, la „Ora Regelui”

O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 ...

„America decide. Bătălia pentru Congres” – Ediţii Speciale la TVR

Între 1 şi 4 noiembrie, Televiziunea Română acoperă evenimentul electoral din America în Telejurnale, ediţii speciale şi programe speciale ale ...

Neamț:  tropote, arome şi aripi. Pe 1 noiembrie, la „Exclusiv în România”

Un zbor deasupra Neamțului, oameni care țin tradițiile vii, cai de poveste şi gusturi moldovenești. În prima ediție de noiembrie „Exclusiv în ...

“PLAY”: Bruno Mars, Back to Black la 20 de ani și o viață dedicată teatrului și folclorului | VIDEO

Ultima emisiune “PLAY”, moderată de Anca Medelanu, a adus laolaltă povestea unui star mondial, o aniversare muzicală importantă și doi invitați ...

“Stare de bine”: Singurătatea într-o lume hiperconectată | VIDEO

Singurătatea poate ucide. Nu este o metaforă, ci o problemă de sănătate publică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ ...

Piața imobiliară și creditarea în 2026: Intenția masivă de rambursare anticipată și provocările accesibilității în România

Piața ipotecară și sectorul rezidențial din România anului 2026 sunt marcate de o puternică prudență financiară, scăderea dobânzilor fixe și ...

Detoxul energetic: de ce nu este suficient să curățăm doar corpul fizic | VIDEO

Un detox complet nu se oprește la alimentație sănătoasă și la cure de sucuri verzi. Potrivit medicului Mihaela Adina Roșianu, expert în wellness ...