Denumită „măiastra”, ia românească este unul dintre cele mai apreciate obiecte vestimentare atât la noi, cât şi în străinătate. Cum se face o ie, care sunt adevăratele ii tradiţionale româneşti – în reportajul Elenei Dinu de marţi, 23 iunie, ora 22.30.
Purtată în festivităţi, ceremonii sau îmbrăcată zi de zi, bluza românească tradiţională sau ia a fost considerată un articol de îmbrăcăminte sacru, care a însoţit femeia de-a lungul vieţii ei. Ia românească şi povestea ei reprezintă subiectul reportajului Măiastra cu arnici, pe care producătoarea TVR Elena Dinu îl propune la TVR 1 marţi, 23 iunie, de la ora 22.30.
„Pe cât de simplu este croiul ei, pe atât de adâncă este semnificaţia. Cunoscută şi sub denumirea cămaşa cu altiţă, ia reprezintă mult mai mult decât un obiect vestimentar reinventat de designerii actuali – ea a rămas un simbol, o poveste, o carte de istorie”, spune producătoarea reportajului, Elena Dinu, care ne invită să începem călătoria de la Vâlcea, unde Cristina Niculescu, una dintre invitatele emisiunii, creşte viermi de mătase pentru a extrage apoi firul de mătase.
Apoi, în reportajul de la TVR 1, creatoarea de modă Alina Mărgulescu vine şi povesteşte despre borangic şi linia ei vestimentară, în care foloseşte numai borangicul. Georgiana Onoiu, etnograf la Muzeul Satului, ne poartă prin istoria iei româneşti, iar Andreea Tănăsescu (iniţiatoarea Zilei internaţionale a iei) şi Antoaneta Mareş, de la blouseroumaine-shop.com, ne spun despre cum ia românească a devenit carte de vizită pentru România.
De ceva vreme, media (televiziuni, reviste , bloguri), dar şi creatori de modă au readus la viaţă ia românească. Dacă în cele mai vechi timpuri această cămaşă culeasă şi ţesută de mâna omenească era haina principală a omului, astăzi măiastra cu arnică (ia cusută cu firul roşu împletit) scrie o istorie a timpului trecut şi a prezentului. „Ia înseamnă nişte mâini pline de magie care brodează punct lângă punct ceea ce în final devine o operă de artă, pe o pânză aparent banală. Din mâinile ţesătoarelor, pânza albă şi borangicul au ajuns în mâinile fetelor care, azi, au descoperit echilibrul perfect, simboluri vizuale cu o mare încărcătură”, este de părere realizatoarea reportajului.
În trecut, însemnele magice, cusute cu grijă, cu fiecare împunsătură de ac, aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele, de farmece, de soarta rea. Tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular, ci şi rugăciunile potrivite, care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor.
Pentru meşteşugirea iei, proporţiile sunt alese şi verificate cu atenţie de meşteşugar, iar locurile fiecărei broderii sunt stabilite cu stricteţe pentru a realiza opera cea mai importantă, opera a numeroase generaţii de femei. În conceperea iei, româncele au investit o parte din spiritul perfecţionist feminin, aspiraţiile lor spre frumuseţe, bunătate, fericire, iubire...
Marţi seară, de la 22.30, aflăm, pe scurt, istoria iei, „zâna cămăşilor din povestea portului românesc, purtătoare a tradiţiilor, martor al evenimentelor de tot felul, potrivită şi bogatului, şi săracului, şi copiilor, şi bătrânilor, făcându-i pe toţi la fel de frumoşi şi, în orice caz, dacă ne e îngăduit să spunem aşa, de oriunde ar fi, la fel de români.” (Elena Dinu).
