loader
Foto

Legenda „Bisericii Scroafei” şi o vizită în oraşul lutierilor, în prima ediţie a sezonului 25 „Exclusiv în România”, la TVR1 | VIDEO

PROMO  TVR1 

În fiecare duminică, de la ora 17:00, la TVR1 și online la TVR+, descoperim noi locuri şi oamenii minunaţi, alături de călătorii noştri preferaţi, în sezonul 25 "Exclusiv în România".

 

Cristian Tabără
Exclusiv în România

Dacă vă doriţi o emisiune obişnuită de turism, atunci mai bine părăsiţi-ne acum. Dacă, însă, vă doriţi altceva, cum ar fi, de exemplu, o emisiune despre destinaţii unice, mondiale şi europene, ale României, ceva cu totul neobişnuit, cu poveşti extraordinare şi cu tot felul de sugestii şi alte informaţii care v-ar putea fi de folos, înseamnă că aţi ajuns unde trebuie”, îşi asigură Cristian Tabără viitorii telespectatori.

(w882) cristian tEmisiunea Exclusiv în România întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.

Alături de prezentarea locurilor, cei interesaţi vor primi numeroase „ponturi”, de recomandat să le ai în buzunar, atunci când pleci la drum, de la „ajutoarele de nădejde” ale lui Cristian Tabără: Cristina Madgearu, Cristina Şoloc, Ilinca Ciobanu, Daniel Georgescu, Marin Găbudean.

În toamna lui 2025, emisiunea lansează sezonul cu numărul 25, nu mai puţin de 281 de episoade fiind difuzate până acum de TVR 1.

În fiecare săptămână, câte unul dintre aceştia îl însoţeşte pe Cristian Tabără în regiunea în care se află unicatul european sau mondial, devenind „turist cu acte în regulă” şi testând pe propria piele atracţiile turistice ale zonei.

Cele 24 de sezoane Exclusiv în România, adică aproape 300 de episoade, ne arată, de fapt, o ţară bogată, plină de resurse, o destinaţie turistică premium, unde nimeni nu se plictiseşte, fie că vorbim de turism cultural, ecumenic, simple drumeţii, turism de aventură sau gastronomic”, punctează: Cristian Tabără...

.
Legenda „Bisericii Scroafei” şi o vizită în oraşul lutierilor, în prima ediţie a sezonului 25 „Exclusiv în România”

Cristi Tabără şi echipa lui încep călătoriile noului sezon „Exclusiv în România” în judeţul Bistriţa, mai exact la Dipsa. Ridicată de saşi în urmă cu peste 500 de ani şi, de curând, reabilitată, biserica de aici este cunoscută sub numele de „Biserica scroafei” datorită unei legende.
..
(w882) exclusiv iIar legenda spune că, scurmând pământul, o scroafă a găsit o căldare cu galbeni din care s-a ridicat actualul locaş de cult. Scroafa este înfăţişată pe unul dintre contraforţii construcţiei, în dreapta sus, lângă intrare. De asemenea, altarul lăcaşului are reproduceri după trei picturi celebre ale lui Leonardo da Vinci, „Noli me tangere", „Cina cea de taină", „Răstignirea".

(w882) exclusiv iDe la Dipsa, drumul îi duce pe călători la Reghin, oraşul lutierilor, un oraș cu suflet vechi, unde lemnul cântă și azi povești prin mâinile celor care îl iubesc.

(w882) exclusiv iReporterul Daniel Georgescu a intrat în casa unei familii în care dragostea pentru luterie și muzică s-a transmis de-a lungul a trei generații. Chiar dacă lumea aleargă după tehnologii și uită de rădăcini, Mare Vasile, Mare Aurelian și Mare Eduard ne arată că tradiția și muzica pot fi duse mai departe doar cu dragoste și răbdare.

(w882) exclusiv iŞi pentru că telespectatorii iubesc castelele și mai ales poveștile cu parfum nobiliar, jurnaliştii „Exclusiv în România ne însoţesc mai departe, spre una dintre cele mai falnice cetăți ale Ardealului, castelul Kemeny din Brâncovenești. .

(w882) exclusiv i„Vom asculta istorii și legende despre acest loc și neamurile care l-au stăpânit de-a lungul timpului, spuse chiar de Géza Nagy Kemény, urmaşul familiei şi proprietarul acestei bijuterii renascentiste din inima Transilvaniei”, ne-a spus Daniel Georgescu.

Producător: Marin Găbudean

Prezintă: Cristian Tabără

„Exclusiv în România”, duminica, de la ora 17.00, la TVR 1 și online pe TVR+
.

Logo

 
Fuego, petrecere de 50 de ani la Mamaia Folclor. Folclor, muzică lăutărească și invitați speciali, la TVR 2

Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00, TVR 2 îi invită pe telespectatori la un spectacol aniversar susținut de Paul Surugiu Fuego la ...

Vă invităm să descoperiți la "Cântec și poveste" o întâlnire memorabilă și profund simbolică, o punte peste decenii între două generații de ...

Măsura istorică privind interzicerea spațiilor de jocuri de noroc în Cluj-Napoca

Consiliul Local din Cluj-Napoca a adoptat o hotărâre ce are un caracter de premieră națională, prin care este interzisă complet funcționarea ...

„Rețeaua de idoli” revine la TVR 2. Mihail deschide noul sezon al interviurilor realizate de Irina Păcurariu

Din 14 septembrie, în fiecare luni, de la ora 20.00, Irina Păcurariu aduce la TVR 2 un nou sezon „Rețeaua de idoli”. Mihail, pictorul Ștefan ...

Premieră la TVR: documentarul „Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnezeu”

Există oameni ale căror vieți nu pot fi povestite printr-o simplă înșiruire de date. Părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei a fost ...

„De la baricadă la Adevăr”: un dialog, după 35 de ani, între părintele Valerian Pâslaru și Marian Munteanu

Un film despre faptele care scriu istoria și despre sensul lor descoperit în lumina lui Dumnezeu. TVR 1 difuzează marți, 8 septembrie, de la ora ...

Constantin Brâncuși: Anatomia Formei și Spiritului Artistic | VIDEO

La Cluj-Napoca se află o mărturie unică a geniului lui Constantin Brâncuși, singura de acest fel din Transilvania: un mulaj al celebrei sale ...

Vacanța s-a încheiat, elevii revin la cursuri

Aproape trei milioane de elevi și preșcolari reiau cursurile luni, 7 septembrie 2026, odată cu debutul noului an școlar aprobat de Ministerul ...

De la vacanță la școală, de la joacă la competiție: câtă presiune poate duce un copil?

Pentru mulți copii, începutul unui nou an școlar înseamnă emoția revederii colegilor, bucuria unui nou început și nerăbdarea de a descoperi ce ...

Valoarea răbdării în dezvoltarea psihologică a tinerilor sportivi

În sportul de performanță, calități precum ambiția, disciplina, curajul sau motivația sunt de obicei considerate esența succesului. Cu toate ...

„Lun(e)a de teatru” oferă telespectatorilor TVR 1 capodopera lui Camus, „Caligula”

TVR continuă să valorifice comorile dramaturgiei universale din Arhiva de Aur și propune telespectatorilor un eveniment cultural excepțional. ...

Emisiunea "Prim Plan Obiectiv," moderată de Ionel Lespuc, a adus în discuție, alături de invitații săi, efervescența vieții culturale românești, ...

„Tezaur folcloric” deschide un nou sezon la TVR 1: o călătorie în inima tradițiilor și a poveștilor din vatra satului românesc

Duminică, 6 septembrie, de la ora 13.00, prima ediție aduce în fața telespectatorilor TVR 1 un moment special prezentat de Ansamblul Folcloric ...

O reinterpretare magică a Hollywoodului anilor 1930, în clasicul „Ginger şi Fred”, la TVR Cultural

Nominalizat la premiile Globul de Aur şi BAFTA 1987 pentru cel mai bun film străin şi recompensat cu Premiile David di Donatello pentru cel mai ...

„Vară pentru voi”: Excelența academică și spiritul civic românesc | VIDEO

Performanța la universități de top din SUA, un subiect abordat în cadrul emisiunii „Vară pentru voi” alături de Doru Ciolacu, reprezintă o ...