loader
Foto

CM de Juniori, în premieră în România – un spectacol al tenisului de masă, în direct la TVR SPORT

RECOMANDARI  TVRSPORT 

Pentru prima dată în istorie, România găzduiește Campionatul Mondial de Juniori la tenis de masă, competiție care va putea fi urmărită la TVR SPORT. Timp de o săptămână, până pe 30 noiembrie 2025, Cluj-Napoca devine centrul mondial al acestui sport, cu zile pline de emoție și dueluri de nivel mondial tinerele talente ale generației U19 și U15.

 

După 72 ani, România organizează un nou Campionat Mondial de tenis de masa, de această dată, unul de juniori. Pentru o săptămână, BT Arena din Cluj-Napoca se transformă într-o scenă a performanței pentru cei mai promițători sportivi din categoria U19 și U15.

La startul competiției se aliniază 12 echipe la fiecare categorie de vârstă, atât la masculin, cât și la feminin, în probe pe echipe și individuale. În total, 32 de jucători vor concura în fiecare probă de simplu, iar 32 de perechi vor evolua în întrecerile de dublu mixt şi câte 16 perechi pe gen în probele de dublu. România va fi reprezentată de 16 sportivi, multipli medaliați la competițiile europene, pregătiți să confirme și la nivel mondial.

România pornește în această ediție cu ambiția de a depăși performanța de la Mondialul anterior, unde echipa masculină U19 a cucerit medalia de bronz.

Comentariul meciurilor transmise de TVR SPORT va fi asigurat de Dragoș Cojocaru, care ne va purta prin fiecare moment-cheie al competiției.

Programul transmisiunilor TVR SPORT de la Cluj-Napoca poate fi consultat aici.

 

credit foto: pexels/ Sascha Duser

Logo

 
Ștefan Câlția, invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de Idoli”

Luni, 21 septembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu ne invită la o întâlnire cu o personalitate a lumii artistice și culturale. ...

„INFO ETNIC”: Democrație, minorități și un premier desemnat, într-o toamnă politică fierbinte

Duminică, 20 septembrie, de la ora 11:00, INFO ETNIC îi invită pe telespectatori la o nouă ediție a emisiunii, la TVR INFO.

Reportaj la Gala „BeatAgora” cu Zoli Toth (ArCuB) / Carte de vizită: Imund (Timișoara) la lansarea albumului de debut „Noi suntem alții” / ...

Pelerinaj la Cacica -

Pelerinajul de la Cacica reprezintă, an de an, un reper spiritual esențial pentru mii de credincioși, un veritabil far de speranță și comuniune ...

România – Ucraina, în direct la TVR 1. „Tricolorii” luptă pentru sferturile Euro Volley

Naționala masculină de volei a României continuă aventura la Campionatul European 2026 cu un meci important în optimile de finală, împotriva ...

Ediția emisiunii „Tradiții”  dedicată maestrului Ștefan Câlția oferă o incursiune profundă în universul artistic și filosofic al unuia dintre cei ...

Banii, azi: Promovarea educației financiare și a analizei economice în spațiul public

Emisiunea „Banii, azi”, difuzată în direct de luni până vineri de la ora 16.00 pe TVR INFO și realizată de jurnaliștii Cătălin Deacu, Mădălina ...

„JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC” – o călătorie în lumea în care apa vindecă, învață și păstrează memoria

Documentarul „JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC”, scenariul și regia Ana Preda, va avea premiera la TVR 1, marți, 22 septembrie, de la ora 21:05.

De 60 de ori Adrian – O singură energie”: muzică, familie și emoție, într-un concert aniversar la TVR 2

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15:00, TVR 2 va difuza concertul aniversar „De 60 de ori Adrian – O singură energie”, un spectacol în care ...

„Povestea din ochii lor” revine la TVR 1! Din 19 septembrie dăm startul unui nou sezon cu povești emoționante, oameni care fac diferența și ...

Alin Panc, primul invitat al noului sezon „Interviurile TVR Cultural”

Ioana Pavel reia seria „Interviurilor TVR Cultural” și îi invită pe telespectatori să descopere poveștile unor artiști români și străini. Primul ...

Ediții speciale TVR INFO - Consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru

Președintele Nicușor Dan a convocat joi partidele și formațiunile politice parlamentare la Palatul Cotroceni, pentru consultări în vederea ...

Documentarul „Compania de dans Martha Graham”, în premieră la TVR Cultural

Călătorim în jurul lumii alături de dansatorii trupei new-yorkeze devenite reper mondial al dansului modern. Partea a II-a a filmului, producţie ...

Închiderea Concursului Enescu are loc sâmbătă, cu Finala de pian, live la TVR

Concursul Internațional George Enescu 2026 ajunge la final. Sâmbătă, 19 septembrie, aflăm laureații Secțiunii Pian, în cadrul ultimei finale a ...

Emoțiile negative, motiv de îngrijorare?

Mecanismele de supraviețuire ale oamenilor s-au bazat pe rezolvarea stărilor de dezechilibru și pe căutarea sentimentului de siguranță. Însă, ...