loader
Foto

De la tragedie la renaștere și de la vis la reușită, la „Istorii de bun gust”

PROMO  TVR2 

O călătorie prin lumi în care oamenii se reinventează! De la o poveste cutremurătoare despre pierdere și reconstrucție, la transformarea pasiunii în meșteșug: o fermă renăscută după o tragedie și parcursul unui fost sportiv de performanţă, ajuns maestru tehnolog al brânzeturilor, capabil să detroneze francezii la marile concursuri internaționale. „Istorii de bun gust”, joi, 20 noiembrie, la 20.05, la TVR 2.

 

Istorii de bun gust

(w882) Istorii de

De la istoria Tezaurului de la Pietroasa la experiențele turistice dedicate celor dornici de aventuri neconvenționale – un amestec savuros de artă, știință și joc, un concerpt inspirat de jurnalistul francez Joel Henry, care în 1990 și-a transformat călătoria într-un joc.  Iar povestea ne conduce în satul Tohani, într-un colț pitoresc al Prahovei. Aici, Cornel Dinicu a pus bazele unei ferme construite pe principiul „de la furcă până la furculiță”: de la hrana pentru animale, la procesarea laptelui și obținerea produselor finale. O fermă născută din dorința de a transforma mâncarea într-o poveste și de a oferi vizitatorilor o experiență autentică.

Peste acest loc, însă, în dimineața zilei de 26 decembrie 2023, s-a abătut o tragedie: un incendiu nimicitor a curmat opt vieți, printre care și pe cea a copilului lui Cornel Dinicu. De atunci, alături de dorința firească de a găti bine și de a primi oaspeți, și-a asumat una: cea de a face toate aceste lucruri în jurul locului păstrat cu sfințenie ca pe o Golgota personală. Iar pentru a nu rămâne prizonierul durerii, a ales să o ia de la capăt.

(w882) Istorii de

„Se spune că a face ceva bun în jurul tău înseamnă, măcar, să ai o familie, să ridici o casă, să plantezi un pom. Ce nu se spune este ce faci atunci când pierzi unul dintre ele. Sau mai multe. Ce alegi să faci în ziua de după? Ceea ce nu am îndrăznit să-l întreb pe Cornel Dinicu este cum ar defini căderea, pentru că eu cred – și știu – că nu eșecul este căderea, ci alegerea de a nu te ridica. Și de a nu o lua de la capăt: fie cu porcii, cu brânza, cu musafirii. Cu orice, dar mai ales cu viața!”, spune Camelia Moise, realizatoarea emisiunii „Istorii de bun gust”.

Dacă de la Cornel Dinicu învățăm că nu trebuie să fim ceea ce ni se întâmplă, ci ceea ce alegem să devenim, Ștefan Lisac ne arată că visul merită urmat până la capăt, fără a ne opri să evoluăm.(w882) Istorii de

 

După aproape două decenii petrecute în Marea Britanie, fostul sportiv de performanţă al Clubului de polo Steaua Bucureşti, Ștefan Lisac, s-a întors acasă convins că „România are, România poate, România va străluci – cu ajutorul nostru, al tuturor!”. În Anglia a fost antrenor de polo - la Clubul Crawley, al echipei lotului regional, al naţionalei de Tineret, Şcoala Reginei Elisabeth, Royal Alexandra & Albert school etc. - și polițist de brigadă, dar cei mai mulți ani i-a petrecut în fascinantul univers al brânzeturilor. Acolo, cu pasiune, disciplină și atenție la detalii, a condus, ca manager de producţie și maestru tehnolog, o echipă care a obținut performanțe remarcabile: peste 80 de medalii de Aur, Argint și Bronz la competiții precum Artisan Cheese Awards, British & Irish Cheese Awards, International Cheese Awards și, desigur, prestigiosul World Cheese Awards.

(w500) Diploma St

Două povești despre puterea de a o lua de la capăt și despre curajul de a-ți urma visul – la „Istorii de bun gust”, joi, 20 noiembrie, ora 20.05, la TVR 2.

 

credit foto: Camelia Moise, capturi TVR - „Istorii de bun gust”

Logo

 
Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...

Când iubirea vindecă. Părintele Valeriu Secară, un sfânt al vremurilor noastre

Marți, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îi are ca invitați pe Danion Vasile, scriitor și teolog, și pe Nicolae ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...