loader
Foto

Alexandra Căpitănescu intră în Marea Finală Eurovision 2026 cu numărul 24. TVR transmite în direct spectacolul de la Viena

PROMO  EUROVISION   TVR1 

25 de țări luptă sâmbătă pentru trofeul Eurovision 2026. România revine în Marea Finală după patru ani, iar Alexandra Căpitănescu promite un show spectaculos pe scena Wiener Stadthalle din Viena.

 

Program intens pentru Alexandra Căpitănescu și colegii săi de trupă – Bogdan Stoican, Luca Șofron, Matei Cohal și Thomas Cîrcotă – înaintea Marii Finale Eurovision 2026.

Vineri dimineață, artiștii au participat la tradiționala repetiție cu steaguri, la care au fost prezente toate cele 25 de țări calificate în finală. Tot vineri, reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2026 a urcat din nou pe scena de la Viena pentru repetiția destinată juriilor de specialitate, una dintre cele mai importante etape înaintea show-ului de sâmbătă seară.

Marea Finală Eurovision 2026 va fi transmisă în direct de TVR 1 şi TVR+, de la ora 22:00. Prezentatori vor fi Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel, iar la ediția din acest an, punctajul acordat de juriul României va fi prezentat de Eda Marcus. Transmisiunea în limba semnelor române va fi disponibilă exclusiv pe platforma TVR+ și pentru Marea Finală din 16 mai.

România va intra în concurs sâmbătă, 16 mai, cu numărul 24, în a doua parte a spectacolului. Alexandra Căpitănescu va interpreta piesa „Choke Me” pe scena Wiener Stadthalle din Viena, în fața a milioane de telespectatori din întreaga lume.

La ediția din acest an, rezultatele Eurovision sunt stabilite în proporții egale prin combinarea votului publicului cu cel al juriilor naționale, fiecare având o pondere de 50%.

Cum poate vota publicul din România

Publicul din România își poate susține favoriții prin SMS sau online, însă, conform regulamentului Eurovision Song Contest, nu se poate vota pentru reprezentantul propriei țări. Pentru a vota în Marea Finală 2026, telespectatorii români trebuie să trimită un SMS la numărul 1399, cu numărul de concurs al piesei preferate. În Finală, se pot vota toate piesele cu numerele 01–25, cu excepția numărului 24, care aparține reprezentantei țării noastre. Costul unui vot este de 1 euro + TVA, la care se adaugă tariful standard al mesajului.

Votul online este disponibil pe platforma oficială Eurovision: www.esc.vote. Platforma poate fi accesată atât de pe telefon, cât și de pe calculator, iar plata se poate face prin card bancar, Apple Pay sau Google Pay. Fiecare utilizator poate acorda maximum 10 voturi, distribuite unui singur concurent sau mai multor participanți.

Cum poate fi votată România

România poate primi voturi din partea țărilor aflate în competiție, dar și din categoria „Rest of the World”, destinată publicului din statele neparticipante. Astfel, susținătorii pot vota pentru Alexandra Căpitănescu dacă utilizează o metodă locală de televoting sau de plată online compatibilă cu regulamentul competiției și tastează numărul 24 (poziția de intrare a României în concurs).

În Marea Finală, votul se va deschide chiar înainte de interpretarea primei piese. Acesta va rămâne deschis pe durata tuturor prestațiilor și aproximativ 40 de minute după interpretarea ultimei piese. Puteți vota de până la 10 ori.

Ordinea de intrare în Finala Eurovision 2026

Cele 25 de țări finaliste care vor urca pe scena Eurovision 2026 sunt:

Danemarca – Soren Torpegaard Lund – „For Vi Gar Hjem”

Germania – Sarah Engels – „Fire”

Israel – Noam Bettan – „Michelle”

Belgia – ESSYLA – „Dancing on the Ice”

Albania – Alis – „Nân”

Grecia – Akylas – „Ferto”

Ucraina – LELEKA – „Ridnym”

Australia – Delta Goodrem – „Eclipse”

Serbia – LAVINA – „Kraj Mene”

Malta – AIDAN – „Bella”

Cehia – Daniel Zizka – „Crossroads”

Bulgaria – DARA – „Bangaranga”

Croația – LELEK – „Andromeda”

Marea Britanie – LOOK MUM NO COMPUTER – „Eins, Zwei, Drei”

Franța – Monroe – „Regarde!”

Republica Moldova – Satoshi – „Viva, Moldova!”

Finlanda – Linda Lampenius & Pete Parkkonen – „Liekinheitin”

Polonia – ALICJA – „Pray”

Lituania – Lion Ceccah – „Sólo Quiero Más”

Suedia – FELICIA – „My System”

Cipru – Antigoni – „JALLA”

Italia – Sal Da Vinci – „Per Sempre Sì”

Norvegia – JONAS LOVV – „YA YA YA”

România – Alexandra Căpitănescu – „Choke Me”

Austria – COSMÓ – „Tanzschein”

Marea Finală Eurovision 2026 va fi transmisă în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1 și TVR+, sâmbătă, 16 mai, de la ora 22:00.

„Scena Eurovision începe să îi rămână mică”

Duminică, 17 mai, de la ora 16:00, TVR 1 va difuza în direct o ediție specială „Viena – Povestea de după Eurovision 2026”, moderată de Liana Stanciu, dedicată întoarcerii delegației României.

Emisiunea îi va avea invitați pe membrii delegației României, pe Crina Mardare și pe Zoli Toth, care a obținut locul 3 pentru România la Eurovision 2005, alături de Luminița Anghel. Alături de ei, în platou se vor afla Bogdan Stănescu zi Kyrie Mendel, care vor comenta ediția aniversară Eurovision 2026.

„Înainte de plecarea delegației României la Viena, am făcut un pariu cu Smaranda Vornicu despre locul pe care Alexandra îl va obține la Eurovision. Smaranda era convinsă că va intra în top 3, iar eu am spus că sigur va ajunge în top 5. Indiferent de rezultat, un lucru este clar pentru mine: Alexandra Căpitănescu are un talent și o forță artistică uriașă. Sincer, am senzația că scena Eurovision începe să îi rămână mică. Nu vi se pare?”, a spus Liana Stanciu.

DESPRE ALEXANDRA CĂPITĂNESCU

Alexandra Căpitănescu este câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și una dintre cele mai vizibile voci ale noii generații de artiști români. Publicul larg a cunoscut-o în 2023, când a câștigat trofeul emisiunii „Vocea României”, după un parcurs care a convins atât juriul, cât și publicul.

Absolventă a Facultății de Fizică și, în prezent, studentă la master în fizică medicală, Alexandra îmbină un profil academic atipic cu un parcurs artistic în plină dezvoltare, construindu-și identitatea muzicală în jurul autenticității și al expresiei directe. După câștigarea concursului de talente, artista și-a consolidat prezența pe scena muzicală prin lansări proprii și colaborări, dezvoltând un stil care combină sensibilitatea cu o energie scenică puternică.

Piesa „Choke Me”, cu care va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2026, abordează, într-un limbaj metaforic, stările de presiune emoțională și blocaj interior. Titlul nu are un sens literal, ci descrie senzația de a fi copleșit de propriile gânduri, de frici sau de așteptări venite din exterior. Mesajul piesei este unul despre conștientizare și depășire: despre momentul în care alegi să îți înfrunți vulnerabilitățile, să îți accepți limitele și să îți regăsești echilibrul. În această construcție, fragilitatea nu este ascunsă, ci devine parte din forța de a merge mai departe.

DESPRE EUROVISION

Eurovision Song Contest 2026 va avea loc la Viena, sub sloganul „United by Music”, cu semifinalele programate pe 12 și 14 mai și finala pe 16 mai.

Eurovision este o competiție muzicală internațională organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. La ediția din acest an participă 35 de țări, România fiind una dintre cele trei reveniri importante în competiție, alături de Bulgaria și Republica Moldova.

Televiziunea Română, membră a EBU, organizează Selecția Națională și participă la competiția europeană din anul 1993. Cele mai bune performanțe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling și Ovi – Oslo, 2010) și o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Televiziunea Română mulțumește Asociației Industriei Muzicale din România (AIMR) pentru sprijinul acordat participării României la Eurovision Song Contest 2026, BCR, Venetic şi Cube Roastery.

Pentru alte informații, vă rugăm să ne scrieți la: eurovision.romania@tvr.ro

 

Logo

 
Festivalul

Municipiul Orăștie, o poartă către cetățile dacice din Munții Orăștiei, va găzdui în perioada 28-29 august un eveniment cultural de anvergură: ...

Exil și nostalgie. Lun(e)a de teatru la TVR 1: „Locomotiva”, de Andre Roussin

Carmen Stănescu și Damian Crâșmaru interpretează rolurile principale în spectacolul realizat în colaborare cu Teatrul Național Ion Luca Caragiale ...

„Virtuozitate și excelență artistică”, în seara a treia a Festivalului de Folclor Mamaia 2026, în direct la TVR

Ultimii doi concurenţi care nu au putut performa, din cauza întreruperii serii a doua a festivalului joi seară, vor urca pe scenă în deschiderea ...

TVR lansează un apel de proiecte pentru EUROVISION 2027

Televiziunea Română deschide un proces de selecţie a propunerilor de proiecte pentru organizarea EUROVISION 2027!

Universitatea Craiova ratează calificarea în Europa League

Universitatea Craiova a suferit o înfrângere neașteptată în deplasarea  la Erevan , cedând cu un scor la limită în fața formației Ararat Armenia ...

Handbalul revine la TVR

Iubitorii handbalului vor putea urmări la TVR principalele competiții interne — Liga Florilor MOL, Liga Zimbrilor ș i Cupa României — ...

Ecourile Toboșariadei 2026 | VIDEO

Ediția a cincea a Toboșariadei, desfășurată la Iași, a reprezentat un eveniment cultural de o amploare remarcabilă, un veritabil triumf al ...

Miercuri, 26 august, în prima parte a ediției "Prim Plan Obiectiv", la TVR Cluj,  Ionel Lespuc a venit cu detalii despre admiterea de toamnă la ...

Blocaj politic pe reforma salarizării unitare și pierderea fondurilor europene din PNRR

Lipsa unui acord politic privind reforma salarizării în sistemul public a dus la ratarea termenului stabilit pentru îndeplinirea jalonului din ...

Televiziunea Română, alături de noua generație de actori la Gala HOP 2026

Gala Tânărului Actor – HOP, program permanent al UNITER dedicat noilor generații de artiști, se desfășoară în perioada 27–30 august, la Teatrul ...

Ediția inaugurală a Jocurilor Parasport România și provocările sportului paralimpic național

Prima ediție a Jocurilor Parasport România se desfășoară la începutul lunii septembrie în Capitală, marcând totodată Ziua Oficială a Sportului ...

„Dirijorul” ridică bagheta în „Filmul de artă”, la TVR 2 şi TVR Cultural

Duminică, 30 august, de la ora 22.00, vedem la TVR 2 o producţie laureată cu Premiul Ursul de Argint şi cu Premiul FIPRESCI, semnată de regizorul ...

Tensiuni, complicaţii şi... „Promisiuni”. Filmul cu Maria Ploae, Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Mircea Diaconu se vede la TVR 1

Două familii, una din Bucureşti, alta dintr-un oraş de provincie, descoperă că între ele există legături din trecut care tulbură viaţa celor ...

Festivalul

Pe 25 august, în cadrul emisiunii "Vară pentru voi", transmisă în direct pe TVR3 și TVR Craiova, au fost abordate două subiecte de o importanță ...

Documentarul „Cabana filozofiei”, despre şcoala de gândire de la Păltiniş, la TVR Cultural

În filmul documentar realizat de Radu Găină, filozoful Florin Călian ne prezintă școala de gândire de la Păltiniș din deceniul al nouălea al ...