Licențiat în filologie la Universitatea de Vest din Timișoara, Boris Velimirovici a intrat în presă încă din anii de studenție. A condus, timp de cinci ani, Secția Alte Minorități din TVR, unde a lansat proiecte curajoase pentru promovarea identității și culturii comunităților etnice din România.
Boris Velimirovici este inițiatorul primului podcast dedicat etnicilor – „11%, Altfel, dar la fel” – și gazda emisiunii „INFO Etnic” de la TVR INFO, unde diferențele devin punți, nu ziduri. Într-un dialog franc, vorbește despre prejudecăți, adevăr și despre cum se construiește România multiculturală.
Ai o prezență calmă și echilibrată pe micul ecran. Cum e omul din spatele acelei voci? Ce nu știm despre tine, dar ar trebui să știm?
Boris Velimirovici: Par calm? E doar o aparență, cred că așa se vede din afară. Bine, adevărul este că nu sunt multe chestiuni sau persoane care mă pot scoate din sărite, dar, și când explodez... mamă, mamă!, fac ca Taz, diavolul tasmanian din desene. Iese la suprafață sârbul din mine. (râde) Există o sumedenie de lucruri pe care nu le știți despre mine, așa că n-aș ști de unde să încep. Însă acest interviu este un bun început în această direcție.
Lucrezi la Redacția Alte Minorități a TVR – un loc unde jurnalismul nu înseamnă doar informare, ci și reprezentare. Cum ai ajuns să lucrezi acolo și de ce ai rămas?
B.V.: De jurnalism m-am apropiat încă din primul an de facultate. Prima colaborare a fost cu săptămânalul în limba sârbă „Nasa Rec” („Cuvântul nostru”) din Timișoara și cu studioul teritorial TVR Timișoara, unde realizam emisiunea în limba sârbă, alături de regretatul Raico Cornea și Mimo Obradov – niște oameni extraordinari, de la care am învățat multe despre jurnalism.
Într-adevăr, jurnalismul în această zonă, a minorităților naționale, are și o doză apreciabilă de activism, de luptă pentru drepturile minorităților.
La Redacția Alte Minorități am ajuns în urma unor discuții cu bunul meu prieten Raico Cornea, pe atunci jurnalist al redacției și membru în Consiliul de Administrație al TVR. Nu a fost o decizie ușoară – lucram în media privată, aveam și afaceri personale – dar, până la urmă, „m-am lăsat” convins. Am considerat că am acumulat destul și că e momentul să fac ceva și pentru alții.
Proveneam dintr-o astfel de comunitate, îi cunoșteam provocările, îmi doream să ajut și să fac lucruri care să conteze pentru ea. TVR părea locul potrivit pentru asta. Mi-am făcut un plan pe care l-am pus în practică alături de colegii mei, cărora le datorez enorm – nu doar pentru sprijin, ci și pentru răbdarea de a mă suporta când ideile mele păreau „nebunești”.
Am reușit împreună să facem din redacția noastră o echipă performantă. Acum, după zece ani de când am venit în TVR, deși mai sunt multe de făcut, putem spune că suntem printre cele mai performante echipe din instituție. Nu e o laudă – o arată cifrele: audiențe, producții realizate, parteneriate, campanii și evenimente ale comunităților etnice pe care le acoperim mediatic.
Ce înseamnă pentru tine „INFO Etnic” și cum ai descrie publicului misiunea acestei emisiuni?
B.V.: „INFO Etnic” este unul dintre proiectele mele de suflet. De când am venit la redacție, mi-am dorit să schimb abordarea editorială cu privire la minoritățile etnice.
Majoritatea emisiunilor redacției, dacă nu toate, prezentau subiecte care țineau de folclor, tradiții, obiceiuri, gastronomie – partea spectaculoasă a comunităților etnice. Eu voiam să aduc în atenția publicului și partea mai puțin cunoscută: problemele de zi cu zi, dincolo de strălucirea scenelor festivalurilor.
Am decis să aducem în dezbatere lucrurile care le influențează viața cotidiană – de la impactul deciziilor politice la nivel central, până la nivel regional și local. Să discutăm deschis despre infrastructură, educație, sistem sanitar, despre nevoile pe care etnicii minoritari le au în localitățile lor. Să căutăm împreună soluții pentru vulnerabilitățile și riscurile la care sunt supuse aceste comunități. Am convingerea fermă că încă avem posibilitatea să salvăm de la extincție aceste culturi, care fac din România un loc unic în lume din perspectiva multiculturalității.
Nu mi-aș dori să ajungem să privim comunitățile etnice ca pe niște exponate de muzeu, protejate în vitrine sau rezervații. Mi-aș dori să rămână vii, autentice.
Într-o lume în care diferențele pot fi folosite ca arme, tu alegi să le pui în valoare. Ce te motivează să faci asta zi de zi?
B.V.: Cred că diversitatea este ingredientul care ne ajută să supraviețuim. Oamenii care gândesc diferit, care sunt diferiți prin felul lor de a fi, sunt cei care asigură progresul unei societăți.
Nu aș putea trăi într-o lume în care toți gândesc la fel, se îmbracă la fel, mănâncă aceleași mâncăruri, conduc aceleași mașini, au aceleași mobile și aceleași… frizuri. Sunt copil al anilor ’70-’80, am trăit într-o astfel de societate, care poate tinerilor de azi le pare doar un scenariu SF distopic. A fost terifiant. Nu vreau să ne întoarcem acolo.
Vreau să construiesc o lume plină de culoare pentru fetița mea – o lume în care să nu ne fie frică să fim ceea ce suntem, indiferent de etnia, orientarea religioasă sau sexuală, ori convingerile politice. Este loc pentru toată lumea sub soare; trebuie doar să învățăm să ne respectăm. Trebuie să înțelegem că a fi diferit e bine. Diversitatea ne unește, ura ne desparte.
Lucrezi îndeaproape cu comunități etnice din toată țara. Ce ai învățat despre România reală din această perspectivă?
B.V.: Am învățat că există mai multe Românii, foarte diferite între ele. Printre acestea, și România multietnică. Din păcate, ea este încă departe de ceea ce își imaginează unii că ar fi.
Am spus-o de multe ori: din punct de vedere al legislației în domeniul minorităților naționale, România stă bine – avem legi bune, deși perfectibile. Însă, atunci când punem lupa pe societate, ne dăm seama că aceste legi nu sunt transpuse la nivelul străzii, al oamenilor obișnuiți.
Mai avem mult de lucrat cu noi înșine și, probabil, e nevoie de alte generații care să poată trece peste anumite prejudecăți adânc înrădăcinate în mentalul colectiv.
De pildă, sunt încă mulți români care consideră că România nu ar fi și țara minorităților naționale, ci doar a lor, a celor de etnie română. Că țările-mamă sunt țările altor etnii și că, dacă nu le convine ceva, ar trebui să „plece la ele acasă”. Acești oameni uită că România de astăzi este și rodul „popoarelor conlocuitoare”, cum frumos au fost numite minoritățile în Declarația de la Alba Iulia din 1918 – certificatul de naștere al României moderne.
Este un document mult înaintea vremurilor sale – citiți punctul 3 al acestei declarații și veți vedea promisiunile făcute atunci.
Trebuie să recunosc că, în ultimii ani, s-au înregistrat progrese semnificative. În ciuda radicalizării anumitor segmente din populație, tot mai mulți români înțeleg că România este țara tuturor celor care o iubesc, o apără și o vor mai bună, indiferent de etnie. Că minoritarii nu au o altă țară în afară de România și că aici trebuie să se simtă bine și în siguranță, pentru că aici e casa lor.
Ai simțit vreodată că minoritățile din România sunt „văzute” doar în momente simbolice? Cum poate schimba media această percepție?
B.V.: Din păcate, da. Defilăm cu minoritățile și ne mândrim cu ele la momente festive, ca și cum ar fi niște decorații prinse la reverul sacoului. În realitate, facem prea puțin pentru a le proteja și pentru a le crea un mediu propice dezvoltării.
Media are un rol crucial. Dar, ca să și-l îndeplinească, jurnaliștii ar trebui să cunoască îndeaproape fenomenul, nu să se mulțumească cu stereotipuri livrate de anumite „surse” cu agende proprii.
Și mai este un aspect important: consider că jurnaliștii ar trebui să-și respecte mai mult profesia și codul deontologic, să lase deoparte goana după senzațional și abordările pătimașe. Poate sună idealist, dar eu cred sincer în misiunea noastră, a profesioniștilor din mass-media, în lupta pentru o societate mai bună.
Ce obstacole ai întâlnit în încercarea de a da vizibilitate reală minorităților și cum le-ai depășit?
B.V.: Deși sună stereotipic, cred că principalul obstacol este mentalitatea. Cea mai mare provocare este să schimbi mentalităţi, să lupţi cu prejudecăţile. Dacă din punct de vedere legislativ e suficient să faci legi mai drepte, când vrei să schimbi oameni, când vrei să-i faci mai buni şi mai înţelegători faţă de semenii lor, lucrurile se complică rău. Cred că o armă eficientă în această luptă este să vorbeşti despre probleme, chiar şi atunci când toţi te atacă, când toţi te înjură pe reţelele de socializare sau pe unde apucă. Să nu te opreşti, să-ţi faci în continuare meseria aşa cum ştii mai bine. Sunt conştient că lucrurile nu se vor schimba peste noapte, însă picătură cu picătură, om cu om, putem sfărâma prejudecățile.
Dacă ai putea să transmiți un mesaj tinerilor din comunitățile etnice din România, care poate nu se simt „auziți”, ce le-ai spune?
B.V.: Le-aș spune să nu renunțe la visurile lor, dar să nu uite de unde au plecat și să-și ajute semenii. Să fie ceea ce sunt, pentru că sunt unici tocmai datorită faptului că fac parte din comunitățile lor, pentru că prin venele lor curge „sânge albastru minoritar”. (zâmbește)
Am plecat din comunitatea mea și am venit la București pentru că mi-am dorit să fac jurnalism „adevărat”, consideram eu atunci. Abia după mulți ani mi-am dat seama cât de important este jurnalismul făcut pentru comunitatea ta – să scrii în ziarul local, să lupți alături de ai tăi împotriva uitării.
Uneori nu contează să te audă cât mai multă lume, ci să te audă cine trebuie.
Care sunt valorile care te ghidează în munca ta? Ce nu ai negocia niciodată?
B.V.: Poate pare pretențios, dar cred că deontologia meseriei ar trebui să ne ghideze activitatea. Asta face diferența dintre un jurnalist și cineva care doar scrie un text sau își exprimă o părere la televizor, radio sau pe social media.
Nu aș negocia niciodată adevărul. Mulți spun că jurnaliștii trebuie să fie corecți și echidistanți. Da, dar nu e suficient. Un jurnalist bun trebuie, înainte de toate, să prezinte adevărul, oricât de dureros sau nealiniat cu politica oficială ar fi.
A fi echidistant înseamnă să te poziționezi la mijloc între două sau mai multe păreri. Dar uneori toate aceste păreri pot fi greșite. Dacă le pui pe același plan, riști să propagi minciuni. Așadar: adevărul, înainte de toate.
Ce faci pentru tine, în afara televiziunii? Ce te relaxează sau îți aduce bucurie?
B.V.: Nimic ieșit din comun. Citesc. Ascult muzică – de regulă rock. Mă uit la filme și la competiții sportive, mai ales dacă participă sportivi sârbi sau români. Îmi place să urmăresc oamenii care își depășesc limitele. Uneori joc tenis de câmp. Dar, cel mai mult, mă bucur de timpul petrecut cu fetița mea
Cum arată o zi perfectă pentru tine – fără știri, fără redacție, fără camere?
B.V.: Nu. O zi perfectă pentru mine este cu știri, colegi de redacție, camere. Nu mă văd făcând altceva. Ador ceea ce fac. A fi jurnalist e un mod de viață, nu un program de la 8:00 la 16:00. Jurnalist ești tot timpul – dimineața, seara, de sărbători sau în concediu.
Ce ți-ai dori ca publicul să simtă după ce se termină o ediție a emisiunii „Info Etnic”?
B.V.: Mi-aș dori ca o parte din public să simtă că cineva a spus ce aveau pe suflet, dar nu aveau unde sau cui să spună. Iar cealaltă parte să reflecteze și să spună: „Poate că au dreptate.” Și mi-aș dori să aștepte următoarea ediție așa cum o aștept eu: cu nerăbdare.
