Prezentatoarea concursului „Vedeta familiei” de la TVR 1 şi a rubricilor meteo din jurnalele de ştiri ale Televiziunii Române ne vorbeşte despre frumuseţea şi provocările meseriei sale, dar şi despre propriile pasiuni şi despre cum e să fii mamă şi acasă, şi la serviciu...
„Se zice că blondele nu au prea multe de spus, dar eu sunt gata oricând să mă aşez la o masă la care se discută pe teme de comerţ internaţional, chiar dacă discuţia are loc într-o cafenea de fiţe...”, spune Florina Constantinescu, prezentatoarea rubricilor meteo din jurnalele de ştiri ale Televiziunii Române, dar şi a concursului „Vedeta familiei”, care cunoaşte toate „dedesubturile” showbiz-ului autohton.
Puţini ştiu că sub zâmbetul ei gingaş şi fermecător se ascunde un economist licenţiat în Transport de mărfuri periculoase, care cunoaşte patru limbi străine.
Născută pe 27 aprilie 1987, în Piteşti, Florina a absolvit, în 2009, Facultatea de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale din cadrul Universității Româno-Americane, iar doi ani mai târziu, un master pe același profil.
Anul 2013 i-a adus numeroase realizări, atât în plan muzical, cât şi în televiziune. Astfel, a lansat două single-uri care s-au bucurat de un real succes, aducându-i trei premii la Discovery International Music Festival, cel mai important festival-concurs din Balcani, dar s-a numărat şi printre prezentatorii celui mai amplu proiect estival al Televiziunii Române, „Vara pe val”, de pe TVR 1 şi TVR 2. Au urmat „Se zice că...”, Eurovision, Festivalul Internaţional Cerbul de Aur şi „Vedeta familiei”, un „proiect de suflet, care mă încarcă de energie, de iubire, de bucurie, de emoţie, şi care îmi permite să fiu eu însămi”, după cum mărturiseşte Florina.
Vedeta are are doi băieţi, alături de care îşi retrăieşte copilăria şi cărora le dedică timp pentru dezvoltarea lor armonioasă şi adaptata la vremurile actuale. Despre provocările pe care le întâmpină alături de ei, dar şi despre cum o ajută experienţa de mamă în platoul de televiziune ne spune Florina în interviul de mai jos.
Care este partea preferată a meseriei tale? Dar cea mai dificilă?
F.C.: La meteo, partea preferată e că am ocazia să fiu mesagerul naturii… fără să trebuiască să stau în ploaie. :) Îmi place să le spun oamenilor cum va fi vremea, cu zâmbetul pe buze, chiar dacă uneori vestea e că plouă în weekend. Practic, sunt genul de persoană care aduce vestea proastă, dar o face într-un mod simpatic.
Partea dificilă? Când primesc întrebări de genul: „Dar duminică la ora 17.20, pe strada bunicii mele, plouă?” sau: „Cum va fi vremea peste 2 luni în nu știu ce loc (de care poate nici n-am auzit), că plec în concediu?” — și trebuie să-mi păstrez seriozitatea când răspund.
La „Vedeta Familiei”, partea preferată e energia copiilor. E molipsitoare! Fiecare ediție e ca o petrecere în miniatură, iar eu mă simt ca o gazdă într-o familie numeroasă și talentată. Cea mai grea parte? Când trebuie să îi vezi pe cei mici plângând sau dezamăgiți că nu au câștigat trofeul. Dar le spun mereu că adevărata lor superputere este curajul de a urca pe scenă și de a fi ei înșiși.
Lucrezi cu copii care visează să ajungă vedete. Tu ce le spui atunci când simți că, poate, visul lor nu e chiar potrivit pentru ei? Ai avut momente în care ai simțit nevoia să-i protejezi de expunerea prea mare?
F.C.: Încerc mereu să le arăt copiilor că visul de a fi vedetă trebuie să vină din inimă, nu din dorința de a fi aplaudați.
Lucrând cu copii care visează la scenă, la lumini și la trofee, am învățat că fiecare vis merită respectat, chiar și atunci când pare „prea mare” sau „nepotrivit”. Eu nu sunt omul care să frângă aripi – dimpotrivă, încerc mereu să-i țin ancorați în realitate, dar cu sufletul plin de curaj. Când simt că un copil e copleșit de expunere sau că dorința vine mai mult din ambiția părinților decât din pasiunea lui, îi ofer o perspectivă sinceră, dar blândă. Le spun că televiziunea, scena, aplauzele – toate sunt minunate, dar ele trebuie să fie rezultatul unei iubiri pentru ceea ce faci, nu al dorinței de validare.
Da, au fost momente când am simțit nevoia să-i protejez de prea multă expunere, să-i învăț că nu trebuie să demonstreze nimic nimănui. Le explic că fiecare are ritmul lui, iar drumul către vis trebuie să fie presărat cu bucurie, nu cu presiune.
Cred că rolul meu, atât ca prezentatoare, cât și ca mamă, este să-i ajut să creadă în ei, dar și să înțeleagă ce înseamnă, cu adevărat, drumul către a fi „vedetă”. Nu e despre faimă, e despre pasiune, disciplină și autenticitate.
Ce faci atunci când prognoza nu se adeverește și primești reacții de la public?
F.C.: Ei bine, când vremea nu se potrivește cu ce am anunțat… primesc mesaje. Unele drăguțe, altele de tipul: „Să știți că a avut băiatul meu antrenament la fotbal și ne-a plouat fix când ați zis că NU plouă!”. Atunci le răspund cu un zâmbet sincer și cu replica: „Nu trageți în pianist!”
Adevărul e că vremea e o chestiune de probabilitate, nu de certitudine, iar eu nu controlez norii, ci datele furnizate de ANM, pe care le transmit mai departe.
Ai superstiții legate de vreme sau de modul în care faci prognoza?
F.C.: Da! Una foarte serioasă: aproape de fiecare dată când îmi spăl mașina… plouă. E deja o legendă printre prieteni. Așa că, de dragul concetățenilor, am decis să o las nespălată cât mai des cu putință. Practic, mă sacrific pentru binele vremii! :))
Poate că nu am puteri meteorologice, dar clar am un efect asupra precipitațiilor!
Dacă ai putea alege orice tip de vreme pentru o zi perfectă, cum ar arăta?
F.C.: Soare, clar! Îmi place căldura — dar nu cea care topește asfaltul — ci una domoală, de vreo 27-28 de grade, cu adieri plăcute de vânt și cer senin. Ideal ar fi ca aerul să miroasă a tei înflorit, cum e în iunie, când orașul pare că respiră frumos. Fără ploaie, fără răcoare… doar bucurie și lumină!
Ce faci când nu ești în fața camerelor? Ce pasiuni ai în afara televiziunii?
F.C.: Când nu sunt „pe sticlă”, sunt în „varianta de mamă, soție, fiică, prietenă, visătoare și creator de conținut în devenire”. Am o mulțime de idei pentru rețelele sociale – unele amuzante, altele profunde, toate creative – doar că timpul e puțin și fantezia multă.
Îmi place să citesc, să descopăr sensuri noi despre mine și lume. Și, evident, îmi place să petrec timp cu băieții mei. Ei sunt cei mai buni „coaches” de prezență și entuziasm.
Ai menţionat odată: „copiii mei nu au TikTok” (mai e de actualitate?). Ți s-a întâmplat ca ei să-ți reproșeze aceste reguli, mai ales în contextul presiunii de grup? Cum gestionezi aceste momente?
F.C.: Copiii mei nu au TikTok… decât ca să mă învețe pe mine cum funcționează! :))
Da, am spus la un moment dat că „băieții mei nu au TikTok” – și era perfect valabil atunci. Între timp, am făcut un mic compromis, dar cu scop nobil. :) Văzând cât de mult îi atrăgea ideea de a crea conținut, ei fiind fanii unor vloggeri de gaming, le-am permis să-și facă TikTok doar pentru a crea filmulețe, nu pentru a pierde vremea pe platformă. Și nu am greșit deloc!
Pentru ei, a devenit o formă de joacă educativă – o modalitate de a-și stimula creativitatea, imaginația și abilitățile tehnice. Uneori stau lângă mine și îmi arată tot felul de trucuri de montaj sau efecte speciale și… recunosc, încep să mă simt ușor depășită! :))
Nu mi-au reproșat niciodată regulile, pentru că am găsit mereu metode blânde de a le explica „de ce”-ul din spatele lor. Iar pentru mine asta contează cel mai mult: să înțeleagă, nu doar să se supună. În plus, i-am învățat de mici că nu trebuie să facă ceva doar pentru că „toți ceilalți o fac”, ci că trebuie să fie autentici. Presiunea de grup dispare când ești sigur pe tine și pe cine ești.
Așa că da, în familia noastră TikTok există, dar e un teren de joacă creativ, nu o lume paralelă.
Dacă vreunul dintre băieţii tăi ți-ar spune că vrea să devină prezentator TV, ai încuraja acest drum? Sau l-ai ghida către altceva?
F.C.: Nu contează ce vreau eu să devină copiii mei, ci ce îi face pe ei fericiți.
Deocamdată, băieții mei nu par deloc atrași de lumea televiziunii. I-am luat de multe ori cu mine la filmări, au văzut cum se desfășoară totul într-un studio TV, cum se pregătește o emisiune… iar pentru ei, sincer, e deja o normalitate. Nu mai e ceva spectaculos, e „mami la muncă”, cum spun ei. :))
Nu am încercat niciodată să-i ghidez într-o anumită direcție doar pentru că „sună bine” sau pentru că e domeniul meu. Dimpotrivă, îi încurajez să testeze cât mai multe lucruri, să descopere ce le place cu adevărat. Cred că fiecare copil trebuie să-și găsească singur drumul, iar datoria mea, ca mamă, este să le fiu sprijin, nu regizor de destine.
Până la urmă, nu e important ce îmi doresc eu ca ei să devină, ci ce îi face pe ei să se simtă împliniți, confortabili și fericiți. Copiii noștri nu trebuie să calce pe urmele noastre, ci pe urmele propriei lor bucurii.
Ai fost vreodată într-un punct în care ți-ai dorit să te reinventezi complet – să lași totul și să o iei de la capăt în alt domeniu? Dacă da, ce ai face?
F.C.: Nu m-am gândit niciodată să o iau de la capăt. Când faci ceea ce iubești, nu ai de ce să fugi. Nu am avut niciodată dorința de a mă reinventa complet sau de a o lua de la zero în alt domeniu, pentru că îmi place cu adevărat ceea ce fac. Am avut, ce-i drept, o perioadă în care eram convinsă că drumul meu este muzica – visam să fiu cântăreață. Dar, cu timpul, am realizat că adevărata mea bucurie și siguranță le simt în televiziune. Pe scenă, în fața camerelor, mă simt liberă, creativă, în elementul meu. Pot fi eu însămi, fără măști, fără rigiditate. Aici pot să râd, să improvizez, să mă emoționez, să transmit tot ceea ce simt.
Mai mult decât atât, mi-aș dori ca munca mea să nu însemne doar divertisment, ci și un mic ajutor pentru sufletele oamenilor – să transmit bucurie, energie pozitivă, motivație. Să-i fac pe oameni să zâmbească, să-și amintească de iubire, de bunătate.
Cred că fiecare apariție la TV e o ocazie să lași o amprentă frumoasă, să aduci un strop de bine în lume. Asta mi se pare cea mai frumoasă formă de reinventare: să devii, în fiecare zi, o versiune mai luminoasă a ta.
Dacă ai putea prezenta orice alt format – din orice țară – ce ai alege?
F.C.: Dacă ar fi să aleg orice format din lume, aș merge fără ezitare pe „What Would Your Kid Do?” – o emisiune absolut savuroasă, care aduce împreună copiii și părinții într-un mod plin de emoție și umor. Este o competiție distractivă, dar și o lecție de viață despre cât de bine ne cunoaștem, de fapt, copiii.
În platou, părinții trebuie să prezică reacțiile celor mici în tot felul de situații amuzante, iar rezultatul e mereu spectaculos: râsete, surprize, uneori chiar lacrimi de emoție. Mi se pare genul de show care îmbină perfect divertismentul cu autenticitatea. Nu e despre performanță, ci despre relația sinceră dintre părinți și copii – despre inocență, curiozitate și legătura aceea magică pe care niciun scenariu nu o poate scrie.
Cred că m-aș simți minunat într-un astfel de format, pentru că ador copiii, iubesc familia și cred în bucuria simplă de a fi împreună. Exact ca în „Vedeta Familiei” – o emisiune în care, pe lângă faptul că susținem talentul copiilor, râdem, ne emoționăm și redescoperim, de fiecare dată, frumusețea și autenticitatea relației părinte-copil.
