loader
Foto

Galerie foto

Alexandra Căpitănescu, înainte de Eurovision 2026, la „Rețeaua de Idoli”

PROMO  TVR2 

Irina Păcurariu aduce în prim-plan parcursul unei artiste care va reprezenta România pe scena celei mai longevive competiţii muzicale anuale de televiziune din lume.

 

În cea de-a doua zi de Paște, luni, 13 aprilie, de la ora 20.00, Irina Păcurariu o are ca invitată la „Rețeaua de idoli” pe Alexandra Căpitănescu, într-un interviu-eveniment despre drumul său artistic, alegerile care i-au schimbat destinul și experiența participării la Eurovision Song Contest 2026. Într-un dialog despre curaj, identitate și asumare, „Rețeaua de idoli” propune, în această ediție specială, o întâlnire cu o voce care deja se face auzită dincolo de granițe.

(w882) TVR

Dedicată celor care își doresc să descopere oameni de valoare, „Rețeaua de Idoli” aduce în fața publicului o tânără artistă de 22 de ani aflată într-un moment definitoriu al carierei sale. Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2026, organizat la Viena, după ce a câștigat finala Selecției Naționale cu piesa „Choke Me”. România va intra în concurs pe 14 mai, în cea de-a doua semifinală.

Un parcurs atipic, între știință și muzică

(w882) TVR

Născută în județul Galați, Alexandra Căpitănescu și-a început formarea artistică încă din copilărie, urmând lecții de canto și pian de la vârsta de 10 ani. A fost elevă la liceul „Costache Negri”, iar ulterior a absolvit Facultatea de Fizică din București - un traseu atipic pentru o artistă aflată astăzi în prim-planul industriei muzicale.

(w882) TVR

„Alexandra Căpitănescu nu e un accident și nici o „poveste frumoasă”. A câștigat „Vocea României” în 2023 nu pentru că a fost „simpatică”, ci pentru că n-ai avut cum s-o ignori. Voce, control, prezență — toate sunt acolo, fără scuze. Se simt și se verifică la fel și în întâlnirea directă cu ea - pentru mine a fost o surpriză cu atât mai mare cu cât fragilitatea și valorile ei reale: familie, slăbiciunea pentru România, relația cu părinții se bănuiesc mai greu fiind bine ascunse de “costumul” de rocker”, spune realizatoarea Irina Păcurariu.

(w882) TVR

În 2023, Alexandra devenea cunoscută publicului larg odată cu participarea și câștigarea sezonului 11 al concursului „Vocea României”. Din ianuarie 2026, este membru temporar al trupei de folk metal E-an-na, unde o înlocuiește pe Roxana Amarandi.

Nu e doar o poveste frumoasă...

Despre invita sa, Irina Păcurariu vorbește cu admirație și luciditate, conturând portretul unei artiste complexe. Într-un registru sincer și direct, realizatoarea emisiunii punctează și alegerile neconvenționale ale artistei:

„Alexandra Căptitănescu nu vine dintr-un traseu clasic de artist. A trecut pe la fizică, avea în plan medicina și totuși a schimbat direcția. Cum la Eurovision și la fotbal pare că ne “pricepem” toți, probabil că pentru mulți întrebarea este cât de departe e dispusă să meargă — și ce va lăsa în urmă până acolo. Recomand acest interviu, chiar e de urmărit!”, adaugă Irina Păcurariu.

(w882) TVR

Credit foto: Claudiu Petringenaru

 

Logo

 
Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...

Tom Hanks, într-o călătorie între ambiții, deziluzii și noi începuturi. „Hologramă pentru rege”, în premieră la TVR 1

Un contract în Arabia Saudită, o carieră în impas și o călătorie care ia o turnură neașteptată. Tom Hanks interpretează rolul unui om de afaceri ...

“Doza de IT”: AI-ul devine tot mai uman, iar noi tot mai artificiali | VIDEO

Până acum, tehnologia era destul de simplu de înțeles. Calculatorul calcula, Google căuta, telefonul suna. Inteligența artificială face însă ...

De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

Mai mult antrenament nu garantează o evoluție mai bună

Relația dintre efortul depus și rezultatele obținute în sport pare simplă la prima vedere: cu cât te antrenezi mai mult, cu atât devii mai bun.

TVR INFO transmite în direct preluarea mandatelor de către miniștrii guvernului Niculescu

Procesul de predare-primire a mandatelor în cadrul ministerelor a fost programat pe parcursul întregii zile de miercuri, debutând la primele ore ...

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

70 de ani de România în UNESCO. O gală a culturii, educației și muzicii, la TVR Cultural

TVR Cultural difuzează vineri, 23 octombrie, de la ora 19:25, „Gala UNESCO 70 – România”, eveniment aniversar organizat la Opera Națională ...

Geopolitica banilor și costul alianțelor

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, revedem o ediție de colecție "Achimia Banilor", unde Narcis POPESCU îi are ca ...

Franța: Protestele elevilor și dezinformările. O nouă ediţie “Breaking Fake News!”, la TVR 1

Protestele elevilor francezi au început în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național. Apoi, în alte oraşe europene. O nouă ediţie a ...