Echipa Cap Compas a ajuns în Liban, într-una dintre cele mai fascinante zone geografice: Valea Qadisha. De la ora 12:00, la TVR 2, TVR HD şi TVR+, ați putut descoperi „Valea Sfântă”, locuită de creştinii maroniţi, parte a patrimoniului UNESCO.
Ediția este disponibilă online pe TVR+.
Mănăstiri ortodoxe, podgorii şi o fortăreaţă a cruciaţilor formează un crâmpei din Libanul de Nord compus în coborârea spre Mediterana dinspre înaltul munţilor. Valea Qadisha din Liban aduce în fiecare clipă a prezentului ecouri şi rezonanţe de melodie orientală. Valea este un spectacol al formelor zămislite în genunile pământului cândva în vremuri neştiute.
Înălţarea feliilor de stâncă spre cer arată că, dincolo de munţi, se întrezăreşte marea contorsionare geologică prin care a apărut riftul siro-african, care începe din ţinuturi libaneze şi se continuă prin valea Iordanului, Marea Moartă şi Marea Roşie, până în zona răsăriteană a Africii septentrionale.
„Stâncile, crevasele, văile abrubte sau cătunele agăţate pe magini de prăpastie se compun într-un ansamblu precum uvertura unei suite care comportă înţelegerea unei lumi surprinzătoare, frumoasă şi armonioasă în deplinul alcătuirilor sale”, spune Titi Dincă, realizatorul reportajului Cap Compas.
Valea Qadisha, care în mod tradiţional este locuită de creştini, în majoritate maroniţi, s-ar traduce prin „Valea sfântă” şi se află în patrimoniul UNESCO. În regiune se găsesc numeroase mănăstiri şi locuri ale eremiţilor de odinioară, iar fluviul Nahr Abou Ali străbate defileul preţ de 35 de kilometri, pentru a se vărsa în Mediterană, în apropiere de Tripoli.
Aici sunt printre cele mai vechi centre monastice din lume, însă valea este celebră şi pentru rezervaţiile de cedri şi mai ales pentru pitorescul şi sălbăticia regiunii. În Qadisha se întreţese o bogată istorie religioasă şi profană în care se îmbină ascetismul, cruciadele, persecuţiile şi invaziile militare, fiind din multe perspective un loc de refugiu pentru libanezii aflaţi în calea năpăstuirii vremurilor.
Văile dinspre ţărmuri se răsfiră către Mediterană într-un imens evantai dominat de coline domoale. În astfel de regiuni pot fi întâlnite livezi şi podgorii. Podgoriile libaneze au fost plantate mai întâi experimental de vizionari, căci nu oricine se încumetă la o asemenea întreprindere în ţinuturi levantine. În câteva decenii, vinul a devenit hotarul pentru o nouă eră a Libanului.
În antichitate, vinul era prilej de mândrie şi o importantă sursă de venituri pentru fenicieni. În adăpostul pivniţelor de la Ixir, care este un brand recunoscut internaţional, definiţia vinului este asociată organic cu ţara-mamă sau cu pământul părintesc.
Postul de televiziune CNN a catalogat cramă de la Ixir drept una dintre cele mai ecologice clădiri din lume. Aflată într-un dintre podgoriile principale pe colinele Basbina, casa feudală veche de 400 ani a fost transformată într-una modernă de arhitectul Raed Abillama, fiind avute în vedere şi calităţi particulare legate de echilibrul temperaturii şi al umidităţii, care este menţinut de un soi burete termal.
Pentru podgorenii din apropierea oraşului Batroun, varietatea strugurilor simbolizează diversitatea Libanului. În 2009, Ixsir deja era considerat revelaţia anului la expoziţia viticolă de la Bordeaux. A intrat pe piaţă locală în 2010 şi a participat la Paris la o degustare unde a fost apreciat drept cel mai bun vin libanez.
Din văile apropiate de Batoruna şi Jezzine şi până în înaltul platoului Bekaa, podgoriile Ixir produc soiuri care devin unele dintre cele mai fine vinuri libaneze. Crame precum cea de la Basbina sunt amenajate pentru primirea vizitatorilor care sunt conduşi spre experienţă plenară a vinului fiind, în sensul propriu al cuvântului, atracţii turistice prezente în orice ghid de călătorie libanez. Relaxarea şi descoperirea gusturilor şi aromelor devin pentru fiecare om care ajunge aici reperele unui răgaz binevenit.
De regulă, în Liban se consideră că prezenţa cruciaţilor sau trecerea acestora spre Ţară Sfânta a inserat germenii unor poziţionări durabile din punct de vedere strategic şi militar. Castelele şi fortăreţele sunt atribuite generic epocii cruciadelor, deşi majoritatea au istorii mult mai vechi. Mseilha este o răspântie cunoscută din cele mai vechi timpuri, fie de către cei care îşi conduceau caravanele comerciale prin aceste locuri, fie de către cei care îşi asumaseră datoria de a asigura pacea şi paza în trecătoare şi de a beneficia, conform obiceiului timpului, de taxele vamale percepute în asemenea situaţii.
Fortul Mseilha se înscrie în seria unor asemenea fortificaţii. Fortificaţia cunoscută şi sub numele Puy du Connetablle sau Kalat Mezsbaheh a fost intens folosită de cruciaţi ca punct de observaţie şi ca loc de protejare a defileului Ras Shaqq.
Puy du Connétable, Puy Guillaume sau Passe Saint-Guillaume sunt nume primite după 1062 şi legate probabil de comandantul armatelor franceze din Tripoli, Guillaume de Farabel, cunoscut protector al cruciaţilor care îşi campase militarii pe ţărmurile Mediteranei şi îşi organizase un mic domeniu aici prin 1106. Fortăreaţa este tot în apropiere de oraşul port Batroun, însă la intrarea spre o valea râului Nahr al-Jawz şi în proximitatea unei culmi o cu o semnificaţie spirituală aparte.
În apropiere de Tripoli, în nordul Libanului, multiconfesionalismul îşi spune cuvântul. Există fără îndoială o armonie intereligioasă înţeleasă de majoritatea oamenilor că un modus vivendi firesc. Musulmanii cu cele două ramuri principale ale islamului însumează puţin peste 50% ca număr de credincioşi, în timp ce creştinii se situează în jurul a 43% din populaţia ţării.
„Însă Libanul religios este o lecţie care merită împărtăşită şi făcută cunoscută. A întâlni laolaltă şi la aceeaşi masă sau în aceaaşi casă suniţi, şiiţi, maroniţi, ortodocşi, armeni sau druzi este un lucru firesc şi natural în Liban”, adaugă Titi Dincă.
Creştinii s-au aşezat în multe regiuni dezvoltându-se în Liban, mai întâi printr-o filiera ascetică şi preferând locuri mai greu accesibile. Comunităţile laicilor, indiferent de tipul mărturisirii de credinţă, s-au dezvoltat permanent de-a lungul secolelor.
În apropiere de fortul Mseilha şi păzită simbolic de acesta se află o vatră a ortodoxiei de rit bizantin sau, cum se spune în limba arabă, rum ortodoxi. Mănăstirea Saydet el Nourieh se găseşte lângă Hamat pe un promontoriu aflat la 300 m deasupra Mediteranei.
Structura de baza a aşezământului monastic a fost construită între secolele XVII-XIX după model cistercian. Biserica are o impresionantă colecţie de icoane realizate de pictori locali în care sunt reprezentate scene miraculoase şi mai ales naraţiuni plastice ale momentului alegerii locului pentru zidirea mănăstirii şi ale miracolului apariţiei Maicii Domnului.
Fecioara Maria se bucură în Liban de o mare veneraţie şi există numeroase sanctuare ridicate în cinstea acesteia. În astfel de locuri au loc pelerinaje de anvergură cu prilejul marilor sărbători, dar pot fi întâlniţi zilnic zeci de pelerini care îşi dedică clipa de reflecţie spirituală locurilor şi vieţilor sfinte petrecute prin furcile timpurilor în aceste locuri.
O altă legendă spune că sanctuarul ar fi fost ridicat de doi marinari aflaţi în pragul naufragiului şi Maica Domnului le-ar fi arătat ţărmul de la Teoprosopon, ce se tălmăceşte din greacă faţă sau chipul lui Dumnezeu, şi care este în prezent oraşul libanez Chekka.
Capela se conturează în stâncă precum un cuib al cuminţeniei oamenilor şi a pământului. Legenda spune că a fost amenajată la sfârşitul secolului al IV-lea de însuşi împăratul Teodosie cel Mare cel salvat din naufragiu.
O icoană despre care se consideră că ar fi pictată de Sf Apostol Luca aduce faimă locului şi atrage numeroşi pelerini. Tot din realitatea faptelor pioase se găsesc consemnări conform cărora de fiecare dată când icoana pictată de apostol era ridicată pentru a fi purtată în mănăstirea de sus, aceasta se întorcea singură la lăcaşul ei peste noapte.
„Din multe perspective, Libanul are o incontestabilă vocaţie a creştinismului oriental şi sprijină constant integrarea realităţilor religioase în vastul complex al acţiunilor bisericilor răsăritene, care sunt legate organic de istoria primară a creştinismului. Ortodocşii sunt organizaţi atât în materie de cercetare teologică şi de învăţământ vocaţional, existând facultăţi şi centre ecumenice cu o prolifică activitate în lumea creştină. Ansamblul mărturisirilor de credinţă de tip levantin articulează un soi de solidaritate prin care mesajul bunăvoirii între oameni trece de la proclamarea biblică, în realitatea cotidiană în chip firesc”, încheie Titi Dincă.
***
„Cap compas” este un program de televiziune complex care comportă atât valente de ordin turistic cât şi dimensiuni complementare legate de obiceiuri, spaţii culturale, identităţi ambientale, stil şi rafinament în materie de amenajări ale industriei ospitalităţii, reţete culinare originale, degustări de vinuri şi forme de agrement. Lyon, Madrid, Tanzania, Dubai, Malta, Moscova, Ierusalim sunt destinaţii pe care jurnaliştii TVR Titi Dincă, Emilia Nicolaescu, Ana Preda, Elena Dinu vi le arată la TVR.
Pe TVR+ găsiți toate edițiile din arhiva emisiunii Cap Compas.
