Obiceiurile, tradiţiile legate de noaptea Sfântului Vasile sunt cele mai spectaculoase manifestări ale credinţelor şi practicilor magice din lumea satelor Bucovinei. Despre acestea am aflat de la doamna Violeta Enea, șef al Serviciului Etnografie la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava.
Ritualurile şi ceremonialurile desfaşurate în timpul magic al morţii şi renaşterii anului, practicile magice, alungarea spiritelor rele prin zgomote de bici, buhai, talănci, dobe, acte de toleranţă şi bunăvoinţă, începutul simbolic al aratului cu plugul, semănatul sunt strâns legate de viaţa şi evoluţia omului, de sincronizarea şi integrarea acestuia în transformările naturii şi ale biocosmosului. Jocurile cu maşti, dansurile ritualice îşi au originea în manifestările arhaice, precreştine.
Bucovina spirituală reuneşte toate aceste manifestări, iar satul bucovinean devine o scenă deschisă, un spaţiu magic în noaptea de Anul Nou.
În funcţie de zona etnografică unde se desfăşoară vom întâlni cete complexe cum ar fi Malanca sau doar alaiuri ale Caprelor, Urşilor, Pluguşorul sau Căiuţii.
Costumaţiile personajelor, măştile de ceremonial sunt deosebit de spectaculoase, în concordanţă cu reprezentarea teatrală sau dansul specific.
Pluguşorul, obicei practicat de copii, deschide seria datinilor de Anul Nou. Grupuri de băieţi, astăzi şi fete, fără o costumaţie specifică dar având clopoţei, buhai, dobe decorate cu panglici colorate, încep uratul în timpul zilei şi se încheie spre seară când pornesc tinerii din sat cu Plugul Mare. Tot copiii, în dimineaţa Sfântului Vasile, pornesc cu Sorcova sau cu Semănatul, reminiscenţe ale riturilor agrare, iar boabele de porumb, grâu, orz, ovăz aruncate în curţi sunt bune pentru sănătatea păsărilor şi animalelor.
Urătura se face la fereastra casei, iar versurile fac referire la vechile practici agricole şi se încheie cu urări de prosperitate, sănătate şi un an nou îmbelşugat.
Tinerii peste 15 ani pornesc seara cu Plugul Mare, organizaţi în cete numeroase, având ca recuzită pe lângă harapnice, clopote şi un plug cu boi cu care trag simbolic prima brazdă de arătură, de obicei la casa celui mai vrednic gospodar al satului. Urătorii sunt răsplătiţi cu colaci, bani, băutură, slănină şi alte produse, care sunt adunate de colăcer şi folosite apoi la organizarea horelor. Nu există localitate în Bucovina unde, în seara de Sfântul Vasile, să nu se audă clopoţeii şi urăturile, zgomotele harapnicelor şi cele ale buhaiurilor.
Malanca /Credit: Petru Palamar
Cea mai reprezentativă ceată, Malanca (Hurta, Banda, Turca), cuprinde toate personajele întâlnite în noaptea de Anul Nou, cu mai multe alaiuri care evoluează pe rând, la comanda calfei, ales pentru calităţile sale de organizator şi care comandă desfăşurarea momentelor. Acesta nu este mascat dar poartă însemne ceremoniale cum ar fi baltagul sau panglici şi mărgele colorate puse la căciulă.
Jocurile Caprei, Ursul, Căiuţii, Nunta se desfăşoară pe rând, în funcţie de recunoaşterea acordată acestora în cadrul comunităţii, de frumuseţea costumelor sau de performanţa interpretărilor.
Alte personaje care completează Malanca sunt: moşnegii şi babele, căldărarii, dracii, turcii, împăraţii, miniştri şi generali, bungheri, doctori, miri şi mirese, negustori care sunt împărţiţi în grupul ”urâţilor” sau al „frumoşilor”. Costumaţiile sunt deosebit de spectaculoase, cu măşti-obrăzare ale „urâţilor” care antrenează privitorii prin farse şi comportamente amuzante. Aceştia sunt cei care, sub adăpostul măştilor, pot ironiza caracterele gospodarilor, iar cei „frumoşi” se remarcă prin costume „militare” cu decoraţii, epoleţi, nasturi sau coifuri din pene colorate numite ceacuri, piese de recuzită deosebite în zona Bosanci, în Hurta de Împăraţi, vopsite în culori conform rangului personajului.
Astăzi, renumite sunt Malăncile din Udeşti, Volovăţ, Mihoveni, Şcheia, Sfântu Ilie promovate în special de formaţiile artistice în cadrul festivalurilor de datini şi obiceiuri de Anul Nou.
Nunta este o parodie realizată atât prin costumaţii, prin alegerea celor care interpretează personajele, dar mai ales prin text. Mirele trebuie să fie mic de statură, gras, mireasa înalta şi slabă, cu voal pe cap şi coroniță, iar tinerii aleşi trebuiau să întrunească aceste „calităţi”, travestiul fiind un element de spectacol. Alte personaje sunt vătăjelul, preotul care „oficiază” ceremonia, socrii, dracii care întrerup aşa-zisa slujbă dar sunt alungaţi şi stropiţi cu apă. Gazdele sunt şi ele antrenate în spectacol ca naşi ai mirilor.
Spectacolul Nunţii se remarcă în primul rând prin dialogul purtat de personaje, savuros şi ironic, plin de aluzii şi satiră, jucat integral la Udeşti.
Jocul Ursului / Credit foto: Arhiva Muzeului Național al Bucovinei din Suceava
Una din cele mai cunoscute şi spectaculoase cete din Bucovina, răspândită în toate zonele judeţului Suceava, este ceata Ursului. Animalul cel mai impunător din pădurile Bucovinei, al cărui cult se practica încă din vremea geto-dacilor, a devenit un simbol al puterii în cultura populară, cel care ştia când vine primăvara şi ieşea din bârlog (în Ziua Ursului din calendarul popular).
Cetele aveau unu sau mai mulţi urşi, care erau legaţi cu lanţuri de către ursari, îmbrăcaţi în haine peticite, cu faţa dată cu funingine, (aluzie la ţiganii care făceau bani la iarmaroace şi bâlciuri cu urşi adevăraţi) şi care, ţineau ritmul dansului, denumit „Ursăreasca”, cu o dobă. Costumele urşilor sunt deosebite, combinaţie de blană, piele, clopoţei legaţi la urechi şi picioare sau curele de care sunt prinse tălănci. Masca de cap putea să acopere faţa în întregime sau, se purta doar pe frunte, combinată cu postav negru, „dinţi” din fasole şi canafi din lână roşie.
Jocul Ursului are trei momente importante: chemarea ursului, ridicarea pe ciomag şi hora ursului, legate de moartea şi învierea sa ritualică odată cu Anul Nou. Alaiurile separate de urşi sunt însoţite ca şi la celelalte cete, de personaje ca babe şi moşnegi, doctori, mirele şi mireasa, care completează ceremonialul urăturii specifice, atmosfera de carnaval popular. Acest obicei se practica aproape în toate zonele judeţului Suceava: Gemenea, Stulpicani, Paltinu, Molid, Dumbrăveni, Boroaia, Drăguşeni, Capu Codrului, Udeşti, Vama.
Trebuie amintit şi ursul de paie, influenţă a zonelor învecinate, făcut din frânghii răsucite din paie de grâu, de secară sau din pănuşi de porumb, care se coseau direct pe haine şi care, la final, erau arse ritualic. Costumul avea şi mască-obrăzar din pănuşi împletite, decorată cu pene colorate. Astăzi, acest obicei a fost readus în atenţie de către ansamblul din Păltinoasa, zona Humorului fiind cea unde s-a identificat şi păstrat această tradiţie.
Capra, prin jocul complex al dansului, pantomima, dialogul, recuzita, toate creează un spectacol inedit, acompaniat de instrumente muzicale, tobe, fluiere, viori sau cobze.
Tema este aducerea caprei de la munte pentru a fi vândută, dar este deochiată şi moare. Personajul babei însă îi face farmece şi o descântă, pe ritmul tobei, iar capra învie spre bucuria tuturor.
Costumul şi elementele de recuzită ale caprei sunt deosebite: capul este din lemn cu două fălci, una fixă şi una mobilă, care „clămpănesc” ritmat şi coarnele fixate pe un băţ, pentru a putea fi manevrate în timpul dansului. Pe acesta se prinde o pânză sau un lăicer care acoperă corpul celui care poartă masca, decorate cu mărgele, oglinzi, clopoţei, panglici sau hârtie colorată.
În alaiul caprei regăsim personajele „urâţilor” şi ale „frumoşilor”, ţigani, negustori, moşi şi babe care completează prin dialog şi mişcare dansul tradiţional al caprei, legat de moartea şi învierea ei, reminiscenţă a vechilor practici şi credinţe străvechi.
În multe din localităţile Bucovinei, Jocul Caprei este predominant în cetele de urători la Mălini, Fundu Moldovei, Dumbrăveni, Gemenea, Paltinu, Capu Codrului, Molid, Boroaia, Drăguşeni, Stulpicani.
O variantă a acestui obicei este Cerbul, întâlnit în special în zonele de munte, în localităţile Corlata, Fundu Moldovei şi în Cajvana, Valea Moldovei sau Horodniceni.
Deosebită este masca de cerb, care are prins de capul clămpănitor un trofeu impresionant, cu coarnele împodobite cu mărgele, beteală şi oglinzi, ciucuri de lână, panglici colorate şi flori. Dansul cerbului este asemănător celui al caprei, plin de vervă, susţinut de clămpănitul ritmic al măştii şi de acompaniamentul fluieraşilor. La Corlata, Cerbul este unica mască din alai care joacă, fiind însoţită doar de tineri neînsuraţi, îmbrăcaţi în costume populare.
Vornic de ceată / Credit foto: Petru Palamar
Personaje componente ale cetelor mari sau ceată separată, Căiuţii se remarcă prin dansul perfect sincronizat şi costume. Capul de cal din lemn cu dârlogi din frânghii sau bârneţe, este sculptat şi legat de o vescă de sită de care se prinde o coadă de cal. Corpul este acoperit cu o pânză albă, fustanelă sau un lăicer colorat, decorate cu mărgele, clopoţei, curele prinse pe piept cu zurgălăi. Cel care participă la jocul căluţului poartă tunică ”militară” şi este ales în alai pentru calităţile sale de dansator. Cel mai bun dintre ei va conduce ceata şi va dirija mişcările prin ritmul fluierelor şi strigături. Jocul Căiuţilor se practică la Botoşana, Calafindeşti, Dumbrăveni, Siminicea, Zamostea, Zahareşti, Dolheşti, Zvoriştea.
Mitul literar promovat prin balade, legende, fapte istorice, a determinat şi punerea în scenă, la nivelul spiritualităţii populare, a eroilor locali sau naţionali. Bandele lui Bujor, Codreanu, Jianu, Palenciuc interpretează piese de teatru popular care prezintă fragmente din legendele legate de viaţa haiducilor, apărute şi practicate după mijlocul secolului al XIX-lea.
Tema este cu aproximaţie aceeaşi, lupta haiducilor cu autorităţile reprezentate de poteră, pentru cei săraci şi obidiţi. Costumele sunt de obicei cele populare, specifice zonei, iar „autorităţile” poartă costume de „militari”, cu decoraţii, pistoale, săbii, lanţuri. Personajul principal are însemne speciale, brâie tricolore puse pe piept, pistoale, corn de vânătoare.
Textul jucat este cel mai important ca şi abilităţile interpretative ale participanţilor. În cadrul bandelor întâlnim şi personajele Anul Vechi, bătrân şi gârbovit şi Anul Nou, tânăr şi plin de vervă.
Banda lui Jianu se juca în multe din satele Bucovinei: Botoşana, Dumbrăveni, Gemenea, Molid, Stulpicani, Banda lui Novac la Botoşana, Banda lui Bujor la Horodniceni, Dolheştii Mici.
Dacă măştile au avut la începuturi rolul de a proteja şi de a crea o legătură spirituală cu forţele supranaturale, având funcţii magice, în timp au devenit expresii plastice ale categoriilor estetice: frumos, urât, grotesc, îmbătrânit sau tânăr, care au preluat transfigurarea ludică.
Violeta Enea / Credit foto: Violeta Enea, șef al Serviciului Etnografie al Muzeului Național al Bucovinei din Suceava
Atmosfera magică creată de cetele de mascaţi prin costume, măşti, jocuri, zgomotele făcute de harapnice, tălănci, muzica, regia plină de imaginaţie şi dramatism, explozia de bucurie la finalul urăturilor, dansurile tradiţionale la care participă întreaga comunitate în satele Bucovinei, toate sunt argumente pentru o vacanţă inedită în perioada Sărbătorilor de iarnă.
***
Alese mulțumiri doamnei Violeta Enea, șef al Serviciului Etnografie la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava, pentru articolul scris pentru TVR!
***
Bucurii tuturor în anul ce vine!
