loader
Foto

Tenis: România va întâlni Serbia, în play-off-ul Billie Jean King Cup

RECOMANDARI

Echipa feminină de tenis a României va întâlni Serbia, în deplasare, în play-off-ul competiţiei Billie Jean King Cup, potrivit tragerii la sorţi efectuate miercuri, la Londra.

 

Duelul va avea loc 10-11 sau 11-12 noiembrie, echipa câştigătoare urmând să evolueze în calificările pentru turneul final al competiţiei, iar învinsa în Grupa I.

În aprilie, România a fost învinsă de Slovenia, la Koper, cu 3-2, după ce a condus cu 2-0, ratând calificarea la turneul final.

Serbia a câştigat Grupa B a zonei Europa/Africa a Grupei valorice I, după 1-2 cu Suedia şi 3-0 cu Croaţia, 2-1 cu Bulgaria, 3-0 cu Danemarca şi 2-1 cu Norvegia.

Serbia conduce România cu 2-1 în meciurile directe, după ce s-a impus cu 2-1 în 2007, în primul tur al Grupei I, zona Europa/Africa, la Plovdiv, şi cu 2-1 în 2008, în aceeaşi fază. În 2014, la Bucureşti, România câştiga cu 4-1 şi promova în Grupa Mondială a Fed Cup (actuala Billie Jean King Cup).

Serbia nu are nicio jucătoare în prima sută mondială la simplu, cele mai bine clasate fiind Olga Danilovic - locul 104, Aleksandra Krunic - 133, Natalija Stevanovic - 214, Lola Radivojevic - 272 şi Mia Ristic - 417.

Programul meciurilor din play-off-ul Billie Jean King Cup:
Slovacia - Argentina
Belgia - Ungaria
Marea Britanie - Suedia
Brazilia - Coreea de Sud
Ucraina - Olanda
Serbia - România
Japonia - Columbia
Austria - Mexic

Sursă știre: Agerpres

Sursă foto: IMAGO / Paul Zimmer

 
Noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea

Președinția României, Guvernul și Patriarhia Română au transmis mesaje de felicitare după anunțarea noului Suveran Pontif al Bisericii Catolice, ...

Cele mai frumoase locuri de vizitat într-o viață (II)

Vacanța de vară nu este departe. Vă propunem câteva destinații ofertante pentru petrecerea timpului liber alături de cei dragi!

„Pacea fie cu voi!

Primul Papă originar din SUA a fost ales joi, 8 mai, la Vatican. Cardinalul Robert Prevost a fost cel care a câștigat inimile în conclavul de ...