loader
Foto

Gheorghe Visu: „Și eu am avut o stea a mea și nu cred că meritam mai mult”

RECOMANDARI  TVR2 

Considerat unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale, Gheorghe Visu și-a spus cu eleganță și modestie povestea la „REȚEAUA DE IDOLI”, luni, 25 octombrie, ora 21:00 (în reluare vineri, 29 octombrie, de la ora 22:00).

 

Irina Păcurariu
Rețeaua de idoli

Admirat în cinematografe și aplaudat în sălile de teatru, cu aerul său misterios și fermecător, Gheorghe Visu este unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români. Față în față cu Irina Păcurariu, actorul a vorbit despre rolurile interpretate de-a lungul anilor, dar și despre omul pe care l-a adorat, Ștefan Iordache.

„Toți marii actori, sau, hai, toți cei buni, au avut o stea a lor. Și eu am avut o stea a mea și nu cred că meritam mai mult”, spune Gheorghe Visu.

La „Rețeaua de idoli” și-a amintit cu nostalgie despre debutul la 14 ani, în serialul de televiziune „Cireşarii“ - unde a fost propus la casting chiar de Constantin Chiriţă, autorul romanului -, despre cariera sa continuată până astazi cu sute de roluri în teatru și film și chiar a rememorat secvențe din viața personală sau mici confesiuni pe care alege de obicei să le păstreze doar pentru cei foarte apropiați.

(w882)

„Idolii mei au fost Ștefan Iordache și Dan Nuțu. Mai ales pe Ștefan Iordache îl urmăream în tot ceea ce făcea. Veneam, ca și el, cu câteva ore înainte de spectacol, intram în haina noului eu, personajul din acea seară și îi imitam fiecare gest. Ștefan, care era foarte superstițios, avea un adevărat ritual înainte de a intra publicul să-și ocupe locurile...(... ), mergea în mijlocul scenei, astepta să se aprindă luminile și privea sala încă goală. Repeta din text, făcea probe întodeauna ca și cum ar fi pentru prima dată dincolo de cortină, se transpunea aproape în altă lume, una în care publicul și el se lăsau în egală măsură acoperiți de poleiala pe care o simțeau atunci când năvălea magia spectacolului", a mai spus Gheorghe Visu la „Rețeaua de idoli”, în ediția de luni, 25 octombrie, de la ora 21:00.

Extrem de discret, actorul apare rar în lumina reflectoarelor, iar în puținele interviuri pe care le-a acordat de-a lungul timpului preferă să vorbească mai degrabă despre profesie, decât despre sine.

„A fost o întâlnire căutată mult, nu îi plac interviurile, e chiar eliptic în comunicarea cu ceilalți, răspunde abrupt și nu e dispus să dezvăluie mai nimic din cine este el cu adevărat. Știam că va fi greu să-i câștig încrederea și a fost un pariu să trec dincolo de conveniențe. Sper că l-am câștigat și Rețeaua de idoli ne va arăta un altfel de Gheorghe Visu", spune Irina Păcurariu.

(w882)

Logo

 
Generația de Aur a teatrului românesc revine la TVR Cultural cu spectacole de colecție

Nouă săptămâni, nouă mari actori și zeci de spectacole de arhivă, într-un proiect-eveniment dedicat împlinirii a 70 de ani de la absolvirea ...

“Povestea din ochii lor”: Ediție specială cu iz de copilărie, “Copiii și animalele”

Sâmbătă, 30 mai, de la ora 09:15, la rubrica “Povestea din ochii lor” din cadrul Matinalului de weekend v-am pregătit o ediție specială cu iz ...

O ediție specială

Sâmbătă, 30 mai, de la ora 09:00, rubrica „Oamenii și legea” din cadrul „Matinalului de weekend” va dedica o ediție specială uneia dintre cele ...

De 1 Iunie, copiii şi părinţii petrec „La Matache în familie”

Părinţi şi copii, cu toţii sunt invitaţi pe tărâmul copilăriei! Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, autoritățile locale organizează, ...

De 1 Iunie, Piața Amzei devine spațiul creativității și al jocului

Copilăria câştigă teren! Timp de trei zile, Sectorul 1 al Capitalei devine un adevărat tărâm al copilăriei. Cu ocazia Zilei Internaționale a ...

Gala Campioanelor, eveniment dedicat „Anului Nadia”, la TVR Sport

Televiziunea Română marchează o jumătate de secol de la cel mai important moment din istoria gimnasticii mondiale prin transmiterea evenimentelor ...

De 1 Iunie, Parcul Bazilescu se transformă în „Oraşul meseriilor”

Pentru câteva zile, Sectorul 1 al Capitalei devine un adevărat tărâm al copilăriei. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, autoritățile ...

Marina Almăşan: „Presăram zilnic zahăr pe pervazul ferestrei, rugându-mă la barză să-mi aducă un frăţior”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...

Consumerism, risipă și antinatalism. Poziționarea la extreme, marea provocare a naturii umane

Oamenii reprezintă atât cauza și efectul, cât și măsura tuturor lucrurilor. Într-o mare măsură, ei generează schimbările și, în același timp, ...

Autenticitate, modernism, romantism și diversitate la “Drag de România mea!”

Sâmbătă, 30 mai, ora 20.00 și duminică, 31 mai, ora 15.00, “Drag de România mea!” înseamnă surprize şi momente de aur, diversitate, provocări ...

Haideţi la joacă! De ce şi de când sărbătorim Ziua Copilului

1 Iunie nu este doar o zi liberă în calendar sau pretextul perfect pentru a cumpăra mai multe dulciuri. Este, probabil, singura sărbătoare din an ...

Proiectul legii salarizării: autoritățile promit că niciun venit nu va scădea

Sistemul public de salarizare din România va trece printr-o reformă structurală profundă odată cu lansarea în consultare publică a noului proiect ...

Germania: Cărbune și Praf de stele

Praful de stele, concept poetic și filosofic asociat cu aspirația și îndeplinirea unor năzuințe, devine fundamentul pentru o călătorie propusă de ...

De 1 Iunie, comercianţii din zona Dorobanţi oferă o cină comunitară, iar copiii au parte de multă distracţie

Un adevărat tărâm al copilăriei. Aşa va arăta, timp de trei zile, Sectorul 1 al Capitalei. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, ...

De 1 Iunie, Strada Copilului devine Strada Copiilor Fericiţi!

Timp de trei zile, Sectorul 1 al Capitalei se transformă într-un adevărat tărâm al copilăriei. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, ...