1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în interiorul nostru, încă mai știm să ne bucurăm pur și simplu pentru că existăm şi, neapărat, de copilul din noi.
Copilăria are felul ei aparte de a rămâne vie în noi – prin miros de cărți răsfoite pe ascuns, sub pătură, prin jocuri care transformau cartierul într-o lume întreagă și prin emoțiile simple ale unor vremuri în care fericirea încăpea într-o savarină sau într-o veste spusă cu glas tare tuturor vecinilor. Dacă în serile de miercuri, Marina Almăşan ne cheamă să ne plimbăm... „Hai-Hui” prin lume, în dialogul de mai jos, vedeta TVR ne invită într-o călătorie tandră spre anii copilăriei sale, vorbind cu nostalgie despre familie, despre fratele mult dorit, despre „Cireșarii”, deserturile făcute de mama sa și bucuriile autentice ale generației de altădată. Un interviu cald, sincer și plin de farmec, exact ca amintirile pe care le păstrăm cel mai aproape de suflet.
Îţi aminteşti care a fost pentru tine cea mai frumoasă zi de 1 Iunie? Sau ce amintiri ai legate de 1 Iunie? Detaliază, te rugăm…
Zilele de 1 Iunie erau marcate obligatoriu de serbările şcolare, în care eram, la fel de obligatoriu, „distribuită” masiv! Cântam (în corul şcolii), recitam, uneori jucam şi în scenete. Acasă, răsfățatul era fratele mai mic, dar și eu primeam daruri simbolice. Cele mai frecvente erau cărţile, pe care, pur şi simplu, le devoram. Țin minte că una dintre cele mai frumoase zile de 1 Iunie mi-a adus în bibliotecă seria „Cireşarii”, pe care am citit-o pe nerăsuflate, în câteva zile, de se îngrozeau părinții că nu mă mai puteau scoate afară, la joacă!
Dacă te-ai putea întoarce în timp pentru o singură zi din copilăria ta, ce zi ai alege și de ce?
Ziua în care barza mi l-a adus pe Sergiu, fratele mai mic! Mi-am dorit foarte mult un frățior și, știind superstiţia care circula pe atunci: că, „dacă pui zahăr în geam, vine barza”, presăram zilnic zahăr pe pervazul ferestrei, rugându-mă la barză să-mi aducă un frăţior. Pentru că rezervele de zahăr se diminuau simţitor, părinții s-au panicat și, într-un final, pe lume a venit Sergiu, cel mai frumos dar pe care ai mei mi l-au făcut. În ziua în care s-a născut Sergiu, în jumătate de oră de la aflarea veştii, tot cartierul știa că am „un frate de 3 kile șase sute șaptezeci”!
Care era mâncarea sau desertul care te făcea cel mai fericit când erai copil? Mai e valabil acum?
Adoram savarinele și îmi plăcea la nebunie laptele de păsare, făcut de mama mea. De altfel, reţeta a fost „dusă mai departe”, devenind și desertul preferat al copiilor mei şi pe care, atunci când „televiziunea mă lăsa”, îl meşteream cu mare bucurie și nostalgie.
Cine era „eroul” tău de la televizor în perioada copilăriei? Dar copilul tău ce erou tv are, dacă are?
Pe atunci, la televizor era un singur „erou”, de care nu cred că vreau să-mi amintesc, într-un interviu atât de frumos! Eroii mei erau în cărţi şi îl iubeam la nebunie pe Victor, din „Cireşarii” (să fi fost o premoniţie? :))
Ce planuri ai pentru 1 Iunie?
Copiii mei sunt deja mari, de aceea aştept cu nerăbdare nepoții, să pot reveni „în forță” la sărbătorile de 1 Iunie!
Genunchi juliți sau haine curate?
Genunchi juliți! Și coate!
Ciocolată de casă sau înghețată la vafă?
Ciocolată, că îngheţata era restricţionată de amigdalitele pe care le făceam des!
„De-a v-ați ascunselea” sau „Nu te supăra, frate”?
Absolut toate jocurile copilăriei. Mai ales cele „dinamice”. Aș opta pentru prima.
Vacanța la mare sau vacanța la bunici?
Ambele.
Ce profesie spuneai că vei avea când te întrebau adulții?
Scriitoare. Îmi plăcea să scriu de când mi-a fost pus creionul în mână (pe la 3-4 ani)...
