INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE CU RUSLANA - un proiect special TVR, realizat cu sprijinul lui Alex Buşă, fost jurnalist Eurovision și colaborator al Ruslanei în România
Svitanok – răsăritul unei națiuni în muzică
În mai 1998, Ruslana a filmat ceea ce avea să devină primul videoclip cu buget mare din istoria Ucrainei. Se numea Svitanok - „Răsăritul”. Și nu era doar un câtec. Era o declarație.
„Svitanok a fost punctul culminant al primului meu album, Un Moment de Primăvară” spune Ruslana. „Un proiect romantic, plin de versuri, iubire, tinerețe și maximalism. Și nu putea să sune sincer decât în ucraineană, pentru că asta era limba sentimentelor noastre autentice. Videoclipul a devenit atât de puternic încât a dat naștere celui mai mare fan club din Ucraina, care purta același nume: Svitanok”.
Dar dincolo de muzică, Svitanok a fost o revoluție vizuală. Filmările au avut loc în patru locuri încărcate de simboluri:
- Liov, orașul natal al Ruslanei și al lui Oleksandr, numit adesea „Piemontul ucrainean”. Aici, printre clădirile renascentiste și piețele pline de viață, Ruslana aducea pe ecran un oraș european, cu identitate proprie, departe de estetica cenușie a Moscovei.
- Donețk, astăzi sub ocupație, dar atunci un oraș prosper. Întreaga echipă de producție de film a venit de aici. „Prietenia dintre Liov și Donețk a dat viață acestui proiect”, își amintește Ruslana. Un detaliu care astăzi, în contextual războiului, capătă o încărcătură dureroasă.
- Zaporijia, orașul cazacilor, astăzi bombardat aproape zilnic de rachete rusești. În clip apare un cazac care poartă Uttara sangha, roba călugărilor budiști. Era imaginea paradoxului: război și pace, pierdere și regăsire, drum și liniște.
- Carpații, marea dragoste a Ruslanei. Aici, la 1500 de metri altitudine, aproape de Rahiv, în „Munții Albaștri”, aproape de granița cu România, echipa a filmat răsăritul. „Am început filmarea chiar atunci, în momentul în care soarele răsărea peste Hoverla, cel mai înalt vârf al Carpaților ucraineni. Privind acea lumina, am cântat Unde va răsări soarele, acolo va fi viitorul meu, știu...”
Rezultatul a fost un videoclip cinematografic, filmat pe peliculă, cu sunet Dolby Surround – ceva nemaivăzut în Ucraina anilor ’90. Era atât de avansat din punct de vedere tehnic, încât la premiera de pe 25 iunie 1998, la Casa de Cinema din Kiev, sala nici măcar nu avea echipamentul necesar pentru a-l reda corect.
Costurile au fost uriașe. Atât de mari, încât puteau falimenta o casă de producție. Dar Ruslana și Oleksandr au investit tot ce câștigau în creație. „Nu ne opreau nici dificultățile, nici banii. Le reinvesteam pe toate în muzică, pentru că voiam să facem ceva de neuitat. Și am reușit.”
Rezultatul nu a fost doar un succes artistic. Svitanok a câștigat premiile Melodia Anului și Videcolipul Anului. Ruslana a fost desemnată Persoana Anului în Ucraina. Pentru prima dată, o piesă cântată în ucraineană, cu un videoclip filmat exclusiv pe pământ ucrainean, demonstra că se poate ajunge la succes fără a face compromisuri.
Simbolurile vizuale au fost și ele o declarație. Mulțimea de oameni cu măști de carnaval – ecoul Veneției – simboliza pierderea identității, oamenii reduși la anomimat. Secvența în care Ruslana era arsă pe rug trimitea la secolele în care cultura ucraineană a fost persecutată, când cântecele și tradițiile erau interzise, iar artiștii plăteau cu viața. Prezența cazacului era o legătură cu luptătorii liberi ai istoriei, iar străzile Liovului și Carpații aduceau împreună orașul și muntele, modernitatea și tradiția.
Astăzi, privind înapoi, Svitanok e mai mult decât un videoclip. A fost momentul în care Ruslana a demonstrat că încăpățânarea ei avea sens. Că poți avea succes în ucraineană. Că poți face un videoclip cu valoare de film și să câștigi premii. Și că o industrie întreagă poate să prindă curaj.
„Svitanok a fost primul videoclip ucrainean la o asemenea scară cinematografică. Atunci nu exista ceva mai bun, nici tehnic, nici vizual. Am vrut să arătăm că putem. Și am reușit”, mai punctează Ruslana.
Znayu Ya – când videoclipul devine manifest
Dacă Svitanok fusese un răsărit cultural, Znayu Ya (ucraineană pentru Eu ştiu) a fost furtuna care a urmat. Lansat în 2003, acest videoclip de opt minute nu mai era doar un clip muzical, ci un film etonografic în toată regula.
Pentru a-l realiza, Ruslana și Oleksandr Ksenofontov au mobillizat peste 250 de specialiști din șapte companii internaționale. Filmările s-au desfășurat în satul Șeșory, regiunea Ivano-Frankivsk, cu echipamente cinematografice de ultimă generație.
„Nu am vrut un videoclip tipic – scenă, cameră, câteva prim-planuri și un decor. Am vrut ca imaginea să respire libertate, natură, autenticitate huțulă. Am vrut ca privitorul să simtă mirosul pășunilor de munte, să simtă roua rece a dimineții, pulsul tobelor în piept și orizontul Carpaților”, povestește Ruslana.
Rezultatul a fost uluitor: cadre aeriene filmate cu elicoptere folosind sistemul Pilot, macarele de film, un rig special construit la Minsk pentru efectul „bullet time” (popularizat în The Matrix), filmări pe peliculă pentru proiecție cinematografică, sunet Dolby Digital licențiat de la Dolby Laboratories din Londra.
Premiera nu a avut loc la televiziune, ci în cinematografele Kinopalats din Ucraina – o premieră absolută pentru un videoclip. Publicul nu a privit doar o piesă muzicală, ci un univers construit din fragmente de autenticitate și mitologie ucraineană. Cel mai spectaculos moment al filmului a fost o nuntă huțulă reală, cu miri care și-au devansat nunta cu o săptămână doar ca să poată participa la filmări. „Am vrut ca totul să fie autentic – costume, ritualuri, dansuri. Nu era decor, era viața însăși”, spune Ruslana.
Pe lângă aceasta, Ruslana cântă pe o scenă ridicată chiar în mijlocul unei cascade, într-un peisaj care pare desprins dintr-o epopee mitologică. Dincolo de inovația tehnică, mesajul era clar: într-o perioadă în care videoclipurile din estul Europei copiau modele occidentale, Znayu Ya spunea că Ucraina poate avea un stil propriu, autentic, irepetabil.
„Nu a fost despre efecte – deși au fost multe – ci despre adevăr. Despre ceea ce ne înconjoară, dar refuzăm să vedem. Despre amintirea celor uitate, regăsirea celor pierdute, urcușul spre prorpiul vârf”, explică Ruslana.
Znayu Ya a deschis oficial ceea ce Ruslana numește Proiectul Huțul, care avea să ducă, un an mai târziu, la Dyki Tantsi. A fost momentul în care Ucraina a început să-și audă propria voce nu doar la radio, ci pe ecran mare, în cinema, în imagini care păreau să anunțe o renaștere.
Citeşte prima parte a articolului aici.
