loader
Foto

Femei care schimbă România, la TVR Internaţional

RECOMANDARI  TVRI 

Într-o lume care îşi caută reperele, iar România trece prin perioade de cumpănă economică şi socială, rolul femeilor în schimbarea şi reinventarea ţării este foarte important.

 

Cristina Leorenț
Investiţi în România!

Manageri de succes care conduc afaceri de valoare, profesioniste în zona publică, doamne cu proiecte de marcă în domeniul social au fost premiate la cea de-a XIV-a ediţie a Galei „Femei care schimbă România”, un proiect Finmedia şi revista Piaţa Financiară, sub coordonarea directorului general, MIHAI SĂNDOIU.

În emisiunea „Investiţi în România!”, moderator şi producător Cristina Leorenţ, difuzată marţi, 21 aprilie, de la ora 20:00, la TVR Internaţional, vă invităm să cunoaşteţi modele feminine care, prin educaţie, perseverenţă, curaj şi determinare, au reuşit să performeze, să inspire şi formeze destine!

Este prima femeie rector a unei universităţi medicale şi printre puţinele femei rector din România. Sub conducerea domniei sale, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a atins cel mai mare număr de studenţi internaţionali din ţara noastră şi din Europa Centrală şi de Sud-Est. Semnează prof. univ. dr. ANCA DANA BUZOIANU.

(w882) Femei care

A renunţat pentru moment, la profesia de avocat şi a intrat în administraţia  publică, pe o funcţie politică, dar nu oriunde, ci în Ministerul Justiţiei. Se numeşte ROXANA MOMEU şi este secretar de stat.

(w882) Femei care

Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, acumulată atât în mediul de afaceri, cât şi în administraţia publică centrală, a fondat în urmă cu câţiva ani, Patronatul European al Femeilor de Afaceri. ANDREEA NEGRU, preşedintele acestuia, explică tendinţele antreprenoriatului şi leadership-ului feminin şi impactul în economie al modificărilor fiscal-bugetare luate în regim de urgenţă.

(w882) Femei care

„Este tenace, ambiţioasă şi refuză să se dea bătută”, după cum se caracterizează chiar domnia sa. Este antreprenor în domeniul medical şi un om cu suflet mare. ALEXANDRA PREDA ŞURTEA conduce un spital privat în Craiova, înfiinţat în urmă cu 15 ani.

(w882) Femei care

A fondat Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă, pe care a acreditat-o la nivel naţional şi european, reuşind să aducă schimbări în bine în această profesie. Dr. GINA CHIRIAC, psihoterapeut, fondator şi preşedinte al Asociaţiei, spune că „în momentul în care ştie că îşi urmează vocea sufletului, se simte împlinită”.

(w882) Femei care

Lider cu o carieră de peste 25 de ani în conducerea organizaţiilor naţionale şi internaţionale, cu o expertiză consolidată în 50 de ţări, ANDREIA STANCIU este recunoscută pentru contribuţia sa în domenii precum educaţie profesională, guvernanţă corporativă şi leadership transfrontalier. În prezent, este director executiv al Asociaţiei Române pentru Relaţia cu Investitorii, un for care reprezintă companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti şi susţine dezvoltarea pieţei de capital.

(w882) Femei care

Iubeşte meşteşugurile străvechi, obiceiurile şi tradiţiile care definesc acest popor, dar mai ales oamenii care continuă să le ducă mai departe, pe care încearcă să-i susţină prin Academia de Artă Handmade din Bucureşti. Drd. MIOARA IOFCIULESCU, preşedinte fondator, este o doamnă căreia îi place să dăruiască şi să înveţe mereu.

(w882) Femei care

De la jurnalism la relaţii publice, de fapt de la jurnalism la comunicare în mod organizat, sub forma unei agenţii. Business-ul poartă semnătura MIHAELEI TUDOR, fondator şi director executiv Tudor Communications, o femeie care spune că este „determinată, pasionată şi empatică”. Noi adăugăm, creativă. O demonstrează proiectele desfăşurate de 20 de ani.

(w882) Femei care

Protagonistele acestei ediţii le-au împărtăşit greutăţile vieţii şi paşii spre reuşită jurnalistelor Ana Maria Ghiur şi Cristina Leorenţ.

(w882) Femei care

Emisiunea „Investiţi în România!” este difuzată la TVR Internațional, marţi, 21 aprilie, ora 20:00 şi în reluare, miercuri, 22 aprilie, orele 4:00 şi 12:00.

(w882) Femei care

INVITAŢI

  • prof. univ. dr. ANCA DANA BUZOIANU - rector Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca
  • ROXANA MOMEU - secretar de stat Ministerul Justiţiei
  • ANDREEA NEGRU – preşedinte Patronatul European al Femeilor de Afaceri
  • ALEXANDRA PREDA ŞURTEA - director general spital privat Craiova
  • dr. GINA CHIRIAC - psihoterapeut, fondator şi preşedinte Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă
  • ANDREIA STANCIU – director executiv Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii
  • drd. MIOARA IOFCIULESCU - preşedinte fondator Academia de Artă Handmade Bucureşti
  • MIHAELA TUDOR - fondator şi director executiv Tudor Communications
  • MIHAI SĂNDOIU - director general Finmedia

***

Credit foto
RALUCA AMZĂR
GIORGIANA ŞUŞURINCĂ-ENACHE

Imagine
MIHAI BUZURA
FLORINEL DUMITRU
MARIAN OPREA
COSTI TRIFU

Montaj
MIHAELA CHIPER

Documentarist
GIORGIANA ŞUŞURINCĂ-ENACHE

Jurnalişti
RALUCA AMZĂR
ANA MARIA GHIUR
ROXANA GHIŢULESCU

Moderator & Producător
CRISTINA LEORENŢ

* Împreună construim pentru generațiile următoare!

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe tvrplus.ro/live/tvr-international.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

Logo

 
Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...

Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.

Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...