Jurnalist al Televiziunii Române din anul 2013, Loredana Negrilă îşi trăieşte visul profesional: realizează emisiunea ce o defineşte, cu poveşti inspiraţionale ale unor oameni care, prin performanţele lor în diferite domenii, schimbă în bine vieţile altora. Până la a deveni, în anul 2021, producător şi realizator al emisiunii „Brilliant” de la TVR INFO, Loredana a coordonat talk-show-ul „Pulsul zilei”.
O femeie puternică, dar şi sensibilă. Omul care înţelege că daruri precum logica, hotărârea sau forţa sunt la fel de feminine ca intuiţia şi conexiunea emoţională. „Îmi preţuiesc şi mă străduiesc să-mi folosesc, în fiecare zi, toate darurile”, spune ea.
O cunoaştem mai bine din interviul de mai jos, în care Loredana ne vorbeşte despre parcursul său profesional, despre poveştile „Brilliant” şi cum a schimbat-o acest proiect, despre aspiraţiile sale şi acţiunile umanitare în care este implicată, despre Africa şi fascinaţia ei, precum şi despre pasiunea de o viaţă pe care o are pentru echipa ei de suflet, Real Madrid.
Ce te-a atras prima dată către jurnalism? A fost o alegere clară sau ai descoperit pe parcurs că „ți se potrivește”?
Loredana Negrilă: Am simţit dintotdeauna că asta este menirea mea. Să dau poveştilor şi oamenilor pe care îi întâlnesc un sens. Unicitate. Faptelor care îi definesc, un glas. Deşi sunt absolventă de Relaţii Internaţionale în cadrul Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti, iar ulterior am urmat şi un Master de Tehnici Diplomatice, televiziunea a fost marea mea pasiune. De pe la vreo 15 ani. Dar o pasiune dublată mereu de multă muncă, rigoare, perfecţionare continuă, multă disciplină. De fapt, disciplina mă ghidează întru totul. Părinţii m-au susţinut în toate deciziile, ei mi-au alimentat într-un mod realist, nicidecum idealist, resursele acestei chemări sau… vocaţii către televiziune. Şi da, mi-am dorit dintotdeauna să am o emisiune de interviuri alese pentru că asta este ceea ce mă defineşte cel mai bine.
Când ai simțit, pentru prima dată, că televiziunea este locul tău? A fost un moment anume care ți-a confirmat asta?
L.N.: Am fost un copil visător. Iar mai târziu, am devenit o „visătoare profesionistă”. În liceu, am urmat nişte cursuri de televiziune în cadrul MTV Romania şi m-a atras ceea ce învăţam acolo, de la cursuri de dicţie, la interviuri neplanificate, spontane uneori, dar şi altele îndelung pregătite. Îmi amintesc faptul că eram foarte meticuloasă, mă pregăteam foarte bine, pentru că nu mi-a plăcut niciodată superficialitatea.
Ce te emoționează cel mai mult în meseria ta? Ai avut vreo întâmplare care ți-a rămas aproape de suflet?
L.N.: Profesional, mă emoţionează ceea ce mă impactează şi în viaţă. Ceea ce pare imposibil de realizat, în prima instanţă. Mă sensibilizează bunătatea în stare brută, forţa oamenilor care luptă pentru cauze nobile dezinteresat şi necondiţionat, perseverenţa acelora care nu renunţă niciodată la jumătatea drumului, oricât de grea ar fi lupta. De fapt, şi eu fac parte dintre aceia care nu abandonează la jumătatea drumului, atunci când îmi propun ceva.
De departe, cel mai frumos moment a fost acela în care am aflat că voi avea, în sfârşit, o emisiune de interviuri. Le sunt extrem de recunoscătoare colegilor din TVR care au crezut, împreună cu mine, în pasiunea şi forţa acestui vis care s-a materializat.
Ce înseamnă, pentru tine, o poveste „Brilliant”?
L.N.: „Brilliant” este despre cei mai valoroşi dintre noi. Vocea lor se identifică, de cele mai multe ori, cu dorinţa maselor care caută rezolvarea unor probleme sau îşi ating un vis, iar prin acel vis împlinit, duc mai departe – nu puţine au fost cazurile – chiar numele României peste hotare. Sunt acele modele sociale care devin repere, prin puterea exemplului. Urmărind „Brilliant”, îţi doreşti să devii ca cei pe care îi asculţi, care te motivează să-ţi depăşeşti limitele şi care ţi se lipesc iremediabil de suflet.
Cum alegi oamenii pe care îi aduci în fața publicului? Te ghidezi mai mult după instinct sau după poveste?
L.N.: Printr-o documentare foarte serioasă, înainte de orice sfat primit, uneori. Invitaţii „Brilliant” sunt cu adevărat brilliant, datorită performanţelor obţinute pe parcursul anilor prin care schimbă ceva, la nivel social. Poate o lege în favoarea noastră, mentalitatea cuiva cu impact în derularea unor acţiuni sociale, de binefacere, în România. Mulţi dintre invitaţii „Brilliant” n-au mai apărut la televizor, nu întotdeauna îmi este uşor să-i conving să-şi spună public povestea.
Ai întâlnit invitați care te-au schimbat pe tine, personal, după filmarea interviului?
L.N.: Mulţi. Ar fi nedrept să-i numesc pe unii în defavoarea altora. Retrăiesc, împreună cu invitaţii mei, poveştile lor. Toate amintirile mărturisite, ca într-un timelapse odihnitor sau bulversant, în funcţie de intensitatea povestirii. Nicio poveste nu seamănă cu alta, iar abordarea jurnalistică trebuie să găsească cea mai ofertantă metodă de a o face cunoscută, fără a transforma, desigur, darul povestirii într-un proces epuizant.
Se spune că atunci când asculți multe povești, înveți multe despre tine. Ți s-a întâmplat și ție?
L.N.: Da. Am învăţat, înainte de toate, lecţia răbdării – care mi-a cam lipsit dintotdeauna... Ulterior, a calmului în orice condiţii, mai ales cele stresante. Răbdarea şi calmul te vor ajuta să iei cele mai bune decizii în cele mai solicitante momente. Totul este un exerciţiu de voinţă. Am muncit mult pentru fiecare şansă primită. Am ştiut ce-am vrut, de la început. Am pierdut multe nopţi (pentru că nu-mi ajunge timpul dintr-o zi) învăţând continuu, îmi îngheţam greşelile în montaj, ca să nu le mai repet. Am fost şi producător un timp, mi-am impus zi de zi să fiu mai bună, să corectez orice detaliu care nu este în avantajul meu.
Cum îți găsești echilibrul între viața profesională, emoțională și cea personală?
L.N.: Alerg 6-8 km, de 2-3 ori pe săptămână, iar dacă nu reuşesc să alerg, înot. Sunt dependentă de sport, mai ales pentru că îmi place să mănânc din sortimentele fiecărei bucătării. Când am timp, îmi place să gătesc. Nu fumez, nu consum alcool, nu mănânc pâine decât neagră, la micul dejun, peste care nu sar niciodată. Nu-mi plac dulciurile, aşadar exlud cu uşurinţă şi zahărul din alimentaţie. Forma fizică presupune disciplină şi minimum 5-6 ore de somn noaptea, ca să dau randament. În plus, călătoresc. Am învăţat să respect cultura şi religia oamenilor pe care îi întâlnesc. Diversitatea ideilor pe care alţii mi le împărtăşesc. Am învăţat că cititul unor cărţi bune şi un bagaj solid de cunoştinţe te salvează din multe situaţii „limită”, iar bunătatea sinceră, lipsită de orgolii, uneşte spaţii culturale diferite. Am mai învăţat să ascult şi să asimilez tot ceea ce poate contribui la formarea, educaţia, devenirea mea într-un om mai bun, pe toate planurile.
Ce înseamnă pentru tine succesul? Și cum l-ai defini astăzi, comparativ cu acum 10 ani?
L.N.: Succesul este liniştea care ţi se aşază în suflet atunci când pui capul pe pernă şi ştii că ai făcut tot ceea ce a depins de tine pentru a corecta sau schimba ceva, în BINE. Este recompensa disciplinei şi a muncii „nefentate”, care te vor duce mereu pe drumul corect. Mai greu, cu multe obstacole, dar va fi singurul drum care îţi va oferi cele mai împlinitoare trăiri şi recompense. Succesul are mereu în spate fondul, niciodată forma sau superficialitatea.
„Noi avem ceasul. Ei au timpul”. Despre simplitate, valori, voluntariat în Africa şi... Iker Casillas, un model de sportiv şi om
Povesteşte-ne puţin despre experienţa ta „Africa” 2018-2019. Cum ai ajuns voluntar african_impact? Ce faci în cadrul organizaţiei? Cum te-a schimbat această experienţă?
L.N.: Am aplicat în perioada pre-pandemică la un program de voluntariat, pentru că m-a atras ideea. Dintr-o mare pasiune pentru culturile sub-sahariene şi pentru ceea ce citisem că Africa naşte în tine. Este ca o oglindă. Te ajută să scapi de prejudecăţi şi să te priveşti exact aşa cum eşti. Îţi revelează toate adevărurile neştiute despre tine. Sau pe care, uneori, crezi că le poţi neglija. Este locul care m-a învăţat că doar dăruind cu inima plină, ignorând graniţele culturale, voi dobândi. M-a fascinat toată munca pusă în slujba educaţiei copiilor, îmi petreceam timpul predându-le limba engleză şi geografie universală. Noi avem ceasul. Ei au timpul. E ceva care te schimbă profund şi care te învaţă să preţuieşti mult mai atent ceea ce ai cu adevărat şi crezi că nu ai. Este ceea ce aş recomanda mai ales celor care se cred nedreptăţiţi din diverse motive şi care simt că şi-au pierdut „busola”, sensul. Cotidianeitatea ne îndepărtează uneori de ceea ce putem valorifica, pe termen lung, din interiorul nostru. Întoarcerea la simplitate. Mi-aş dori mult să pot retrăi experienţa; mai greu în prezent, cu ritmul emisiunii mele, dar mă voi strădui.
În ce alte activităţi mai eşti implicată? Dar despre pasiunile tale ce ne poţi povesti?
L.N.: Cred că sunt un om norocos, mai ales pentru faptul că am avut şansa să călătoresc mult, ca o veşnică pasionată de istoria popoarelor şi dornică de frenezia altor culturi. Am văzut aproape tot ceea ce mi-am propus, cu precădere ţinuturi calde, pentru că sunt foarte friguroasă. De departe, America de Sud m-a încântat. Sunt foarte legată de cultura hispanică, încă din copilăre. Iar Africa m-a cucerit. Peisajele ciudat de variate, orizonturi infinite, ritmul obsedant al tam-tam-ului din fiecare seară, vegetaţia cu mari constraste, savanale superbe, diamantele și diversele animale sălbatice au hrănit omenirea din cele mai vechi timpuri, până când colonizarea și exploatarea au cauzat suferințe și pierderi incomensurabile. Pentru a înțelege modul în care Africa s-a dezvoltat, a prosperat, a suferit și a apărut în peisajul popoarelor de astăzi, îi îndemn pe toţi cei care vor citi acest interviu să facă o călătorie, înapoi în timp, pe străvechiul râu Nil, din partea de Nord, până pe coasta Africii de Est şi mai apoi, în Africa Subsahariană. Vor descoperi splendoarea Maghrebului, considerat Perla Africii de Nord, talentul dansatorilor Wodaabe din Niger, corsetele vii colorate, ornamentate cu mărgele ale femeilor Dinka din Sudan, fețele pictate în culori izbitoare ale oamenilor Karo din Etiopia și nenumărați localnici cu veşminte rare, vechi de sute de ani, cu toţii dornici să celebreze alături de turişti momente speciale din viață. Dar, mai presus de toate acestea, îmi vor rămâne în suflet royalul Marrakesh cu influenţe maure, din Maroc, şi riadurile sale încântătoare în care locuiesc, de fiecare dată când ajung acolo. Mi-a plăcut mult orăşelul albastru șarmant, cu vedere la Marea Mediterană, Sidi Bou Said. M-aş întoarce oricând, am simţit mereu că acolo locuieşte o parte antică a sufletului meu. Se spune că tot în Africa îşi are originea rasa umană, de-a lungul văii Marelui Rift African, care traversează Etiopia şi Kenya, acolo fiind descoperite cele mai vechi schelete ale înaintaşilor oamenilor de azi.
Călătorind mai bine de 15 ani singură, am descoperit farmecul ţărilor Africii de Nord, diversitatea etnică şi culturală, jovialitatea oamenilor, bucuria din ochii lor care oglindeşte cea mai autentică formă de generozitate. La fel, credinţele, tabuurile, convingerile, prejudecăţile. Mai ales atunci când destinul îţi este dictat de culoarea pielii, raţiune care duce la o poftă viscerală a fiecărui individ de a-şi afla rădăcinile.
În prezent, mi-aş dori foarte mult să pot aduce Fundaţia Iker Casillas în România. Iubesc Real Madrid de la 9 ani, datorită unei pasiuni cultivate la nivelul familiei, şi tot ceea ce derivă din această pasiune care mi-a vegheat existenţa: legendele care au creat măreţia acestei echipe şi moştenirea lor, dublată de modestie, seriozitate, multă muncă. Iker Casillas este una dintre emblemele acestei echipe şi ceea ce a lăsat în urmă atât la Real Madrid, dar şi la naţionala Spaniei, nu cred că va putea fi egalat de vreun alt portar, prea curând. În plus, în România sunt mulţi copii talentaţi care îşi doresc să devină Iker Casillas şi pentru care familiile fac eforturi imense. Am avut şansa de a cunoaşte un astfel de copil muncitor şi talentat, datorită unui om foarte drag, Andreea Marin. Un copil care face frecvent drumul obositor de 500 de km Botoşani-Bucureşti pentru antrenamente sub îndrumarea unor profesionişti, aici, la Bucureşti. Şi îi mulţumesc lui Iker Casillas pe această cale, pentru că, într-o lume măcinată de consumerism şi interese meschine, mai crede în puterea visurilor fără frontiere, care nasc spirite libere şi puternice, pentru seriozitatea admirabilă şi şansele egale oferite copiilor din întreaga lume, prin intermediul fundaţiei sale, dar, mai ales, pentru minunatul mesaj de susţinere pentru Luca, un băieţel din Târgu Frumos care îşi doreşte să ajungă un portar de talie internaţională.
