loader
Foto

Funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu - Transmisiuni directe la TVR 1 şi TVR INFO, program adaptat zilei de doliu naţional

PROMO  TVR1   TVRINFO 

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, Televiziunea Română îşi adaptează programele în zilele de 6 şi 7 august 2025, în memoria fostului preşedinte Ion Iliescu. TVR - broadcaster oficial al funeraliilor

 

Ziua de joi, 7 august 2025, a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul României, în semn de respect față de memoria fostului președinte Ion Iliescu - a stabilit Guvernul, marți, 5 august, într-o ședință extraordinară. Joi, 7 august, vor avea loc funeraliile de stat ale fostului președinte. Ion Iliescu va fi înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar. TVR și Radio România vor transmite funeraliile fostului președinte.

De-a lungul celor două zile, telespectatorii TVR vor putea urmări în transmisiuni directe şi ediţii speciale, cele mai importante momente din programul funeraliilor de stat. De asemenea, în cursul zilei de 6 august, la TVR 1 vor putea fi revăzute emisiuni TVR al căror invitat a fost Ion Iliescu: „Atunci şi acum”, realizator Marian Voicu (cu Ion Iliescu, Radu Câmpeanu, Cristian Pârvulescu) – de la ora 18.17, „Profesioniştii... cu Eugenia Vodă” (invitat Ion Caramitru) - de la ora 22.45; „Eroi necesari”, realizator Dana Deac – de la ora 23.50; „Atunci şi acum”, realizator Marian Voicu (cu Ion Iliescu şi Marian Munteanu) – de la ora 00.20.

Miercuri, 6 august, la ora 9.00, sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte al României Ion Iliescu a fost depus pe catafalc în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, iar între orele 9.30 – 12.30, a avut loc ceremonia de prezentare a condoleanțelor de către înalți oficiali și semnarea în Cartea de Condoleanțe.

Între orele 13.00-18.00, se prezintă condoleanțe de către cetățeni.

La ora 18.30, are loc prezentarea de condoleanțe de către foști colaboratori și apropiați.

Pe timpul nopții, se asigură Gardă la catafalc de către Brigada 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”.

Joi, funeralii de stat și zi de doliu național. TVR – broadcaster oficial

Joi, 7 august, au loc funeraliile de stat și este declarată zi de doliu național. TVR va fi broadcaster oficial al funeraliilor primului președinte de după 1989 al României. Începând cu ora 9.00, urmărim o "Ediţie specială" la TVR 1, TVR INFO şi TVR Internaţional, care va cuprinde: oficierea slujbei religioase de înmormântare la Biserica Cotroceni (în intervalul 10.30 – 11.30), plecarea cortegiului funerar din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni – Poarta Marinescu (ora 11.35), Garda de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” – Platoul Marinescu (ora 11.40).

Tot joi, de la ora 13.00, urmărim la TVR 1 o ediţie "Profesioniştii... cu Eugenia Vodă", in memoriam Ion Iliescu, realizată în anul 2005, după încheierea ultimului mandat de preşedinte al acestuia.

O ediţie specială "Dosar România", în două părţi, purtând semnătura lui Răzvan Butaru, poate fi văzută în direct la TVR 1 de la ora 18.00 (şi în reluare, de la 23.15).

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.

De asemenea, drapelul național în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.

Totodată, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își adaptează programul difuzat și activitățile organizate în mod corespunzător acestei zile.

Ion Iliescu a deținut funcția de președinte al României în mandatele 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004.

Logo

 
Barbra Streisand, povestea din spatele strălucii ecranelor, la TVR 1

Dacă vă întrebaţi cine ar putea fi „mama spirituală” a Madonnei, Rihannei, a lui Mariah Carey, Lady Gaga sau a lui Béyoncé şi a tuturor ...

De la Bratislava la Trenčín: experiențe autentice slovace -  „Hai-Hui… cu Marina!”, la TVR 2

Săptămâna aceasta, Marina Almășan ne poartă „Hai-Hui…!” prin Slovacia, o destinaţie plină de farmec și povești savuroase.  Vedeta TVR  şi ...

Dispoziția unui sportiv la momentul performanței

Dispoziția unui sportiv la momentul performanței reprezintă un construct dinamic, reprezentând interacțiunea complexă dintre personalitatea sa ...

Iuliana Marciuc prezintă două portrete ale curajului: Simona Tănase și Andreea Sârbu, într-o nouă ediție „Destine ca-n filme”, pe TVR 2

Poveşti de viaţă desprinse parcă din filme! Iuliana Marciuc are invitate două femei puternice în ediţia din 14 aprilie – Simona Tănase, o ...

„Drumul spre Viena” al Alexandrei Căpitănescu începe la TVR

Din 14 aprilie, Liana Stanciu ne invită să urmărim evoluţia reprezentantei României la Eurovision 2026, de la sesiunile de pregătire la ...

„Catherine Deneuve în fața obiectivului” - povestea unei reinventări continue, la TVR 1

Simbol al cinematografiei franceze, Catherine Deneuve ni se dezvăluie dincolo de mitul „blondei reci” în documentarul „Catherine Deneuve în fața ...

Învierea Domnului, biruința morții și sărbătoarea vieții

Întreaga învățătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea lui Hristos. Învierea este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Să ne bucurăm și ...

Paula Seling: „Am ales să vedem minunile din jur și să le transformăm în muzică, lumină și bucurie.”

În a doua zi de Paşti, TVR difuzează în premieră absolută un fragment din concertul extraordinar „Colindăm prin viață”, susținut de Paula Seling ...

Un psiholog în temnițele comuniste: Viața și destinul savantului NICOLAE MĂRGINEANU

Emisiunea „Omul și timpul” propune la TVR Cultural, într-o ediție specială de Paști, un dialog profund despre memorie, destin și felul în care ...

Corp, Creație și Transcendență. Artistul și Dumnezeu

Emisiunea „Convorbiri spirituale” propune la TVR Cultural, în această ediție specială de Paște, un dialog despre sens, creație și legătura ...

Ultimele povești din universul monahal european, la TVR INFO

În a doua zi de Paști, luni, 13 aprilie, TVR INFO difuzează ultimele două episoade ale seriei „Mânăstiri din Europa”. O călătorie impresionantă ...

Paștele între tradiție și prezent – Ediție specială cu Cătălin Ştefănescu

Despre credință și societate, o reflecție asupra modului în care trăim astăzi Sărbătorile Pascale într-o lume marcată de incertitudini, în ...

Vinerea Patimilor  Domnului Iisus Hristos, zi de post negru si rugăciune

Vinerea Mare ne amintește de Patimile Mântuitorului pentru păcatele omenirii, de răstignirea pe Cruce care nu era practicată de evrei, ci de ...

Arhiva de Sunet: Jazzul de ieri… azi

Un proiect în serial despre exportul jazzului american particularizat cu arhive TVR de colecție, dar și de un performance semnat Katia Pascariu, ...

Destinații ale credinței: pelerinaje europene, într-un nou episod al seriei „Mânăstiri din Europa

Unde se adună pelerinii din întreaga Europă pentru rugăciune aflăm în prima zi de Paști, duminică, 12 aprilie, de la ora 15:00, la TVR INFO. ...