loader
Foto

Perla medievală din inima Transilvaniei

RECOMANDARI  TVRMOLDOVA 

,,Sunt un călător cu misiune. Voi pune accent pe experiențe, nu pe lucruri, fiindcă doar așa ne putem crea amintiri de neuitat”, spune Ion Răilean, jurnalistul TVR Moldova care și-a propus să descopere țara și să împărtășească  telespectatorilor aventurile sale.

 

„La pas prin țară”, jurnalistul Ion Răilean pornește într-o aventură pentru a descoperi obiectivele, traseele care merită încercate, tradiția, gastronomia și cultura locurilor pe care le vizitează. Pentru că, de când se știe, călătorului îi șade bine cu drumul.

În acest episod, el a călătorit în inima Transilvaniei, la Sighișoara, unul dintre cele mai frumoase orașe-cetăți din Europa. Sighișoara, spune el, ”este renumită pentru numeroasele sale legende, iar astăzi vom descoperi casa în care s-a născut Vlad Țepeș, vom ridica Scara Școlarilor și numaidecât vom gusta din bucatele savuroase.”

Aflăm de la ghidul locului, că Sighișoara este singura cetate medievală locuită din Europa de Est în care oamenii trăiesc încă în interiorul fortăreței.

Primul popas este Turnul cu ceas, simbolul orașului ( sec. XIII - XIV), cel mai mare dintre cele 9 turnuri de apărare ale cetății. Apoi vizitează cea mai renumită clădire din oraș, casa în care a locuit Vlad Dracul între 1431 și 1435. O altă locuință importantă în oraș este Casa cu Cerb, un loc de inspirație pentru artiștii plastici.

Vedeți ce alte obiective au mai fost pe lista călătorului Ion Răilean și ce impresie i-a făcut Sighișoara pe canalul oficial de youtube al TVR Moldova. Puteți urmări edițiile emisiunii ”La pas prin țară” duminica, de la ora 17:00, la TVR Moldova și în reluare joi, ora 13:30.

(w882)

 

Logo

 
O întâlnire rară cu o generație de aur: Nume uriașe ale teatrului românesc, în spectacole-eveniment la TVR Cultural

Teatrul Național de Televiziune continuă seria-eveniment dedicată marilor actrițe ale scenei românești: Gina Patrichi revine pe 11 martie în ...

Un serial despre eroi, la TVR 1: “Legendele palatului: Regele Geunchogo”

Din 12 martie, TVR 1 continuă seria filmelor coreene cu o altă producţie inspirată de istorie: „Legendele palatului: Regele Geunchogo” (King of ...

Platforma online „Fără hârtie”, peste 1.000 de sesizări, în două zile

Guvernul României face un pas concret spre digitalizarea administrației publice, lansând platforma online „Fără hârtie” – un instrument prin care ...

Sporturile individuale și sporturile de contact: două lumi, aceeași luptă pentru motivație

În sport, motivația este combustibilul care hrănește dorința de a continua atunci când corpul spune „gata, nu mai pot”.

2026, bugetul care promite stabilitate și livrează incertitudine

Sâmbătă, 7 martie, de la ora 12:30, la TVR 1, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe doamna Cornelia NĂSTASE, consultant fiscal, și domnul Eugen ...

Doamnele televiziunii, celebrate la „Brilliant”, de 8 Martie, pe TVR Info

Loredana Negrilă aduce în prim-plan eleganța și profesionalismul unei foste crainice a Televiziunii Române: CRISTIANA BOTA.

Brad Pitt, dincolo de strălucirea ecranului

Un portret de excepție al unuia dintre numele de legendă din lumea cinematografiei mondiale! Brad Pitt, figură emblematică a industriei americane ...

 „De dragoste, pe românește”. Concertul „O seară cu Andrei Tudor” se vede la TVR

Mari vedete ale scenei autohtone se alătură muzicianului şi Orchestrei Simfonice București, într-un eveniment ce omagiază muzica românească. ...

Războiul din Orientul Mijlociu: efecte de tip domino în economie

Pe fondul tensiunilor recente din Orientul Mijlociu, prețurile la pompă au crescut cu aproximativ 15 bani, iar Guvernul analizează în prezent ...

Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026

Artista a câștigat finala Selecției Naționale cu piesa „Choke Me”. România va intra pe 14 mai în concursul internațional, în semifinala cu ...

Poveşti tumultuoase de dragoste, în documentarul „Artiştii şi dragostea”, la TVR Cultural

În spatele fiecărei capodopere se ascunde o respirație tăiată, un orgoliu rănit sau devoţiune dincolo de limite? Documentarul „Artiștii și ...

Monumentele soldatului sovietic: „Eliberator” sau „Ocupant”? Vineri, la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie, despre justificările lui Donald Trump pentru atacarea Iranului, dar şi despre desfiinţarea barajelor din ţara noastră. Pe 6 ...

Depășirea stresului competițional

Stresul competițional afectează performanța, sănătatea mentală și coeziunea echipei, iar depășirea lui cere intervenții coordonate la nivel ...

TVR celebrează Ziua Femeii prin muzică, film și povești care ne inspiră

Ediții speciale, concerte-eveniment și portrete memorabile, în programele Televiziunii Române

„Mi-am pus busuioc în păr”, concert cu muzică de „Poveste din Bucureştiul de odinioară”

Reînviem eleganța și aerul boem într-o „Poveste din Bucureștiul de odinioară!”! TVR 2 difuzează duminică, 8 Martie, de la ora 20.00, spectacolul ...