A urcat muntele biblic Ararat şi vrea mai sus, a publicat deja două cărţi şi urmează încă una. Pe Cătălin Deacu îl cunoaştem din postura de prezentator şi realizator al emisiunii „Banii, azi” de la TVR INFO şi din reportajele Ştirilor TVR cu informaţii financiare. Dar care a fost parcursul său profesional şi mai ales care sunt pasiunile sale...
În spatele jurnalistului TV, descoperim un pasionat de geografie şi urcatul pe munte, un om căruia îi place să scrie, care a urmat două facultăţi şi un doctorat. Iar marţi, pe 15 aprilie, urmează să-şi lanseze cea de-a treia carte. De ce a ales meseria de jurnalist, pe unde l-au purtat paşii cu rucsacul în spate şi unde se vede peste 20 de ani, aflăm în cele ce urmează de la Cătălin.
Întrebare: Ai ales ca profesie jurnalismul, deşi ai terminat Facultatea de Geografie, ai şi un master şi un doctorat în geografie, aşadar eşti pasionat de acest domeniu. De ce ai ales presa, care au fost primii paşi?
Răspuns: „Scrisul de mână e lanţul minţii”. Citatul îi aparţine lui Platon. Mie mi-a plăcut să scriu mult, încă de când eram elev. Nu ştiu dacă în spatele acestei pasiuni a fost doar „lanţul minţii”, la care făcea referire marele filosof. În cazul meu, cred că a fost o nevoie, poate înnăscută, de exprimare a creativităţii. Îmi aduc aminte că la şcoală scriam compuneri lungi chiar şi de 10 pagini, spre surprinderea şi uneori stupoarea profesorilor mei. Prin urmare, decizia de a intra în presă a venit cumva firesc, pentru că mi-a plăcut dintotdeauna să înşir litere pe foaie. Cu toate acestea, nu am făcut Facultatea de Jurnalism sau Litere.
Cătălin şi un grup de vizitatori, în platoul emisiunii „Banii, azi"
Prima facultate pe care am absolvit-o a fost Ştiinţe Politice. Pot spune că datorită acestei facultăţi am reuşit să obţin primul loc de muncă în presă. În primul an de studii, în 2007, m-am angajat ca redactor la ziarul Bursa. Aici am învăţat să „scriu” pentru ziar, aici am învăţat bazele meseriei şi tot aici am început să înţeleg cum funcţionează economia. Îmi aduc aminte şi acum primul meu articol care a văzut lumina tiparului.
Geografia a fost însă şi a rămas o mare pasiune. M-am înscris la Facultatea de Geografie când eram student în anul III la Ştiinţe Politice, pentru că asta mi-a plăcut, nu pentru că am urmărit un scop anume. Doi ani, am urmat cursurile ambelor facultăţi, timp în care lucram şi la ziar cu normă întreagă. Nu a fost deloc uşor, dar m-am descurcat.
Fugeam de la conferinţele de presă la şcoală şi la redacţie şi tot aşa. Uneori, în timpul cursurilor, stăteam în ultima bancă şi scriam articolele pentru ziar.
După ce am absolvit facultatea de Ştiinţe Politice, am aprofundat studiile doar în Geografie, din pasiune, dar şi pentru că am realizat cât de mult mă ajută în profesia pe care mi-am ales-o. Poate părea surprinzător, dar fără geografie nu aş fi fost jurnalistul de azi. Mulţi asociază geografia doar cu munţi, dealuri, câmpii, deci cu partea fizică a acestei discipline, ceea ce este o greşeală. Geografia e mult mai complexă.
Eu m-am orientat către Geografie Umană, care presupune studiul cadrului natural antropizat, adică locuit. Astfel, am dobândit cunoștințele aprofundate despre populaţii, localităţi, ramuri economice, resurse ale subsolului, tradiţii etc., toate în strânsă legătură cu mediul care le înconjoară. Aceste cunoștințe m-au ajutat enorm în munca de jurnalist, să cunosc în profunzime locurile în care am ajuns ca redactor şi reporter. Am înţeles mai bine problemele oamenilor, am devenit mai empatic şi, prin urmare, am reuşit să fiu mai aproape de adevăr. Iar asta s-a văzut inclusiv în activitatea mea publicistică.
Tocmai de aceea, după ce am terminat facultatea, am făcut un master în Geografie Umană, intitulat „Planificare teritorială. Managementul localităţilor urbane şi rurale” şi după aceea un doctorat în Geografie economică, la Şcoala Doctorală Simion Mehedinţi, „Natură şi Dezvoltare Durabilă”.
Întrebare: La TVR realizezi emisiunea „Banii, azi" şi numeroase reportaje financiar-economice, dar eşti şi autor de cărţi din alte zone. Ai publicat două cărţi, una ştiinţifică şi una pe care o putem încadra la categoria socială, cu zece poveşti de viaţă cutremurătoare, care zdruncină din temelii stereotipurile despre oamenii fără adăpost. Cum te împarţi, când ai timp, câte ore are ziua ta?
Răspuns: Prima carte pe care am publicat-o, în 2018, a fost „Geografia Dezindustrializării. Studiu de caz: industria minieră din România”. E teza mea de doctorat şi am scris-o pentru că... a trebuit să-mi termin studiile. Am muncit mult, 5 ani, să o termin şi, în cele din urmă, am decis să o public. Unul dintre motive a fost acela că pentru studiul dezindustrializării - fenomen de dată recentă, dar cu efecte dintre cele mai grave - nu există, încă, o bibliografie consistentă la noi în ţară. În plus, profesorii coordonatori au considerat că e o lucrare valoroasă şi mi-au indicat să o public.
A doua carte, „Sub cerul liber”, am scris-o pentru că... aşa am simţit. Am făcut câteva reportaje TV despre cum petrec oamenii fără adăpost Crăciunul şi Paştele. M-au inspirat poveştile lor de viaţă şi am realizat că două-trei materiale TV nu sunt suficiente pentru a descrie problemele acestor oameni năpăstuiți, dar şi că avem de învăţat din experienţele lor. Aşa că am luat reportofonul şi m-am dus într-un centru de adăpost şi am făcut interviuri pe cont propriu, în timpul meu liber.
Am scris aceste cărţi în concedii şi în weekend-uri. Am făcut unele sacrificii în plan personal, am renunţat la alte activităţi pentru a scrie cărţi, pentru că ziua mea tot 24 de ore are. Când îţi place ce faci, pui suflet şi simţi că asta trebuie să faci, atunci nu e o corvoadă.
Cred că ţine şi de felul meu de a fi. Nu mă defineşte egocentrismul, nu aş putea să duc o viaţă în care să urmăresc doar bunăstarea personală. Cea mai mare bucurie a mea e atunci când las ceva în urmă, în folosul altora şi asta urmăresc inclusiv prin ştirile, reportajele şi emisiunile pe care le realizez.
Întrebare: În aceste zile toată lumea vorbeşte despre metalele rare. Pentru mulţi, este un subiect nou, dar nu şi pentru tine. Ţie urmează să-ţi apară o carte dedicată resurselor minerale strategice ale României. Este o carte pe care ai început să o scrii în urmă cu mai mulţi ani, cum de ai ales acest subiect şi care sunt concluziile la care ai ajuns?
Răspuns: Ideea de a scrie o carte despre resursele minerale strategice ale României mi-a venit undeva prin 2013, când am făcut primul reportaj pe această temă, la o altă televiziune la care lucram.
De atunci, au mai urmat şi alte reportaje şi anchete pe această temă. În tot acest timp, am adunat mult material bibliografic şi am cunoscut foarte mulţi specialişti, mai ales geologi. Unii dintre ei au fost implicaţi în exploatarea acestor resurse şi chiar au coordonat astfel de proiecte ce intrau în categoria „strict secret” înainte de 1990.
Despre modul în care au fost exploatate câteva dintre aceste resurse minerale am scris şi în teza de doctorat, când am realizat o serie de studii de caz despre unele proiecte miniere începute în anii ‘80 şi abandonate după Revoluţie. Dar era mult prea puţin!
Am realizat că aceste informaţii preţioase merită puse pe foaie separat, pentru ca publicul să cunoască, în amănunt, unele dintre bogăţiile prea puţin cunoscute ale României, exploatate în trecut şi care sunt acum la mare căutare, datorită cererii tot mai mari din partea industriilor de vârf.
Pe Muntele Olimp
La această carte intitulată „Geografia resurselor strategice ale României – Titan şi zirconiu” m-am apucat mai serios de lucru în pandemie. Am refăcut interviuri cu specialiştii pe care îi cunoscusem anterior, am străbătut sute, dacă nu peste 1.000 de kilometri prin ţară, în perimetrele miniere din care s-au extras aceste resurse, am obţinut mărturii preţioase de la faţa locului şi am făcut rost de documente care nu au mai apărut în spaţiul public. Totul pe banii mei, în timpul meu liber, fără alt interes decât acela de a scoate la lumină adevărul.
Lucrare ştiinţifică în continuarea tezei de doctorat sau investigaţie jurnalistică? Spuneţi-i cum vreţi. Cartea va fi lansată marţi, 15 aprilie, la Muzeul Geologic Naţional.
Întrebare: În prelungirea pasiunii pentru geografie este şi mersul pe munte. Care a fost cel mai provocator munte pe care te-ai căţărat? Cum a fost experienţa?
Răspuns: Fiecare om ştie atâta geografie cât... a văzut, spunea marele profesor Ion Conea. Îmi place să studiez geografia pe teren, nu doar în cărţi şi în hărţi. Mersul pe munte e hobby-ul meu. De-a lungul anilor, am urcat pe cei mai înalţi munţi ai României, dar şi pe Olimp, în Grecia (2.917 m) şi pe Toubkal, în Maroc (4.167 m). Cel mai provocator munte pe care am suit până acum e Araratul din Turcia, cu o înălțime de 5.137 m.
Cătălin pe Vârful Toubkal, în Maroc (4.167 m)
Expediţia a avut loc în 2023 şi pot spune că a fost una dintre cele mai tari experienţe din viaţa mea, dacă nu cea mai tare. Îmi amintesc şi acum momentul în care am ajuns în oraşul turcesc Dogubayazit şi am văzut, pentru prima oară, acest munte uriaş, de mi-a stat inima pentru o clipă. Nu mai văzusem aşa ceva în viaţa mea. Carpaţii noştri, în cel mai înalt vârf, Moldoveanu, au doar 2.544 m, deci de două ori mai puţin decât muntele biblic Ararat. Prima impresie a fost că efectiv nu sunt în stare şi nu pot să ajung atât de sus.
Totul a fost o mare aventură: de la dormit mai multe nopţi în cort şi până la gestionarea emoţiilor şi a energiei, când mintea îţi joacă feste. Răul de înălţime a apărut mai ales după 4.000 de metri înălţime, iar lipsa oxigenului, în cantitate suficientă, m-a făcut să ajung de la agonie la extaz şi tot aşa. Pe urcare am avut momente de euforie în care simţeam că „dărâm munţii” la propriu, şi că pot să urc chair şi pe Everest fără să mă opresc, în timp ce altor colegi de drumeţie le era rău, iar unii dintre ei abandonau.
În schimb, când am ajuns pe vârf, probabil de la oboseală şi de la lipsa de oxigen suficient, am adormit pentru câteva minute şi mi-am uitat acolo un accesoriu important de la rucsac. Să vezi lumea de la peste 5.000 de metri e o experienţă de nedescris!
Pe coborâre însă m-a luat şi pe mine răul. Greaţă, dureri de cap, ameţeală, toate m-au însoţit până când am coborât mai jos de 4.000 de m. Când am ajuns la tabăra de bază, pe la 3.300 m, am picat frânt de oboseală şi am dormit cred că 12-14 ore.
Una peste alta, a fost o experienţă fantastică din care am rămas cu foarte multe amintiri, dar şi cu o învăţătură. Am ajuns să mă cunosc mai bine, mi-am depăşit toate fricile, limitele şi neîncrederea în propriile forţe. Am realizat că dacă vreau, pot, cu puţin efort şi cu mai mult autocontrol. Următoarea ţintă e cel mai înalt vulcan din Asia şi cel mai înalt punct din Orientul Mijlociu: Damavand, munte din Iran, cu o înălţime de 5.610.
Întrebare: Te vezi făcând altceva decât jurnalism? Unde te vezi peste 20 de ani?
Răspuns: Peste 20 de ani voi avea 59 de ani. În plan profesional, cred că mă văd tot în presă, o voce importantă în jurnalismul economic. În timpul liber, cred că voi mai scrie nişte cărţi. În concedii, mă văd pe la poalele Everestului, iar dacă voi fi sănătos şi în formă, de ce nu, chiar mai sus, spre „acoperişul lumii”.
Cătălin Deacu prezintă, alternativ cu Mădălina Chițu şi Maria Smarandache, emisiunea „Banii, azi”, la TVR INFO, de luni până vineri, de la ora 16.00.
credit foto: TVR, Cătălin Deacu
