loader
Foto

Argentina - Arabia Saudită 1-2 (1-0), în grupa C de la Cupa Mondială Qatar 2022

RECOMANDARI  TVRSPORT 

Argentina nu s-a așteptat să piardă acest meci în fața Arabiei Saudite, însă asiaticii au dat lovitura, demonstrând că, spre deosebire de vecinii din Qatar, chiar pot să joace fotbal.

 

Argentinienii nu și-au pus nici un moment întrebări despre cum aveau să decurgă ostilitățile în meciul cu Arabia Saudită. Diferența de valoare, pe hârtie, era una uriașă în favoarea elevilor lui Lionel Scaloni, iar startul meciului le-a dat dreptate. Mai întâi Lionel Messi a deschis scorul, dintr-o lovitură de pedeapsă, în minutul 10. Au urmat trei goluri anulate de VAR în minutele 23, 28 și 35 – toate pentru ofsaid. Și la pauză s-a intrat cu sud-americanii în avantaj, 1-0. În repriza secundă s-a văzut însă că Argentina a fost azi prima echipă din istoria Cupei Mondiale care a trimis pe teren, la un turneu final, un prim unsprezece cu patru jucători peste 35 de ani. Saudiții au reușit egalarea în minutul 48, când a înscris talonat de Romero. După numai cinci minute Al-Dawsari a trimis în vinclu un balon după o fază la care s-a jucat cu apărarea argentiniană. Gol superb și Arabia Saudită conducea cu 2-1. Messi și compania au încercat apoi să egaleze, dar adversarii s-au apărat organizat, au stat sus, în terenul argentinian, tăind mult din atacurile albiceleste și nu le-au oferit acestora decât două jumătăți de ocazie, la lovituri anemice de cap. Argentina a avut o singură șansă de gol adevărată, la Tagliafico, în minutul 63, minge deviată scoasă în corner de Al-Owais.

În minutul 90+5, portarul saudit s-a ciocnit involuntar cu un coechipier, Yasser Al-Shahrani, pe care l-a lovit cu genunchiul în plină figură. Ciocnirea extrem de violentă l-a doborât pe Al-Shahrani, care a căzut inert pe teren. Echipa medicală a intervenit rapid și jucătorul a fost scos cu targa la marginea terenului, el făcând totuși semne către coechipieri că și-a revenit.

S-a încheiat Argentina – Arabia Saudită 1-2, una din cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale, iar argentinienii trebuie să învingă Mexicul și Polonia ca să fie siguri că merg mai departe, în faza eliminatorie a competiției.

Argentina – Arabia Saudită 1-2 (Messi 10 penalty / Al-Shehri 48, Al-Dawsari 53)

Al-Daayen, Lusail Stadium, grupa C, 88.012 spectatori

ARGENTINA: D. Martinez – Tagliafico (Acuna 71), Otamendi, Romero (L. Martinez 59), Molina – Paredes (E. Fernandez 59), De Paul – A. Gomez (J. Alvarez 59), Messi, Di Maria, L. Martinez. SELECŢIONER: Lionel Scaloni.

ARABIA SAUDITĂ: Al-Owais – Al-Shahrani (Al-Burayk 90+9), Al-Bulayhi, Al-Tambakti, Abdulhamid – Alfaraj (Al-Abid 45+4, Al Amri 89), Al-Malki, Kanno – Al-Dawsari, Al-Shehri (Al-Ghannam 78), Al-Brikan (Asiri 89). SELECŢIONER: Herve Renard.

Cartonașe galbene: Al-Malki 67, Al-Bulayhi 75, Al-Dawsari 79, Abdulhamid 82, Al-Abid 88

Arbitri: Slavko Vincic – Tomas Klancnik, Andraz Kovacic (toți din Slovenia) – Maguette Ndiaye (Senegal)

În grupa C, Arabia Saudită se află pe primul loc, cu 3 puncte, urmată de Mexic și Polonia, cu câte un punct, și Argentina – 0 puncte.

Următoarele meciuri ale grupei C se vor disputa în ziua de sâmbătă, 26 noiembrie, după următorul program:

Ora 15:00 Polonia – Arabia Saudită (TVR 1)

Ora 21:00 Argentina – Mexic (TVR 1)

Sursă foto: Getty Images

Logo

 
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, adoptată cu 281 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis marți, în urma adoptării moțiunii de cenzură intitulate „STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a ...

„Domnul Jones”: Adevărul interzis care a inspirat „Ferma animalelor”

Poate una dintre cele mai importante poveşti adevărate spuse vreodată! TVR 1 ne propune vineri, 8 mai, ora 20.00, un film inspirat de evenimente ...

Omagiu la 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni la Sevilla

Președintele Nicușor Dan a marcat împlinirea a 40 de ani de la cea mai importantă performanță din istoria fotbalului românesc prin decorarea ...

„Hai-Hui… cu Marina!”, în vizită la legendara familie Ewing

Marina Almăşan şi Cătălin Soci ne fac un tur al faimosului „ranch” Southfork, ne oferă o experienţă de neuitat într-o arenă de rodeo şi ne plimbă ...

1866-2026. 160 de ani de la fondarea Casei Regale a României

În ediţia „Ora Regelui” din 9 mai, vizităm expoziţia documentară 1866-2026, dedicată celor 160 de ani de la fondarea Casei Regale Române, urmărim ...

Sănătatea copiilor, la ruleta rusească: Nevaccinarea împotriva rujeolei a dus la reapariția PESS, o boală rară și mortală, în România

Ai un copil de șapte-opt ani și viața curge firesc. E un copil fericit, vesel, are achizițiile specifice vârstei lui. Când era mic, nu l-ai ...

Sacra Europa Spania

Sâmbătă, 9 mai, la TVR 2 și TVR+, de la liniștea austeră a munților din  Benicàssim până la fortărețele care veghează marea la Peñíscola și ...

Scena politică, marcată de un schimb dur de replici înaintea votului pe moţiune

Dezbaterea și votul final sunt programate pentru ziua de marți, fiind necesare 233 de voturi pentru ca Executivul să fie demis.

Performanța istorică înregistrată de Cristian Chivu: campion în Serie A

Performanța istorică înregistrată de Cristian Chivu la cârma echipei Inter Milano marchează un moment de referință pentru fotbalul românesc, ...

Șase mame, șase povești spuse cu inima la vedere. Partea a doua a filmului „Numai să nu fii”, la Dosar România, pe TVR 1

Documentarul care explorează cele mai profunde straturi ale maternității revine cu un nou capitol. Partea a doua a filmului aduce în fața ...

Trei voci de doar 7 ani, în lupta pentru trofeu la „Vedeta familiei”

Elena Gheorghe, Radu Ștefan Bănică și Sanda Ladoși jurizează o ediție specială, în care Amelia, Royda și Anastasia își dispută biletul către ...

Cargo la etatea 40 (II) și tânăra Anais Vacariu într-o nouă ediție Remix, pe 2 mai, ora 23:00, la TVR Cultural

Doru Ionescu vă propune "Cargo 40", un eveniment... Remixat cu majoritatea membrilor formației de ieri și de azi și "Anais Vacariu - muzică ...

Noul președinte al Academiei Române, Marius Andruh, invitat la „Rețeaua de idoli”

Luni, 4 mai, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu ne propune o ediție despre știință, leadership și rolul intelectualului în societatea ...

„Camelia merge mai departe” – o viaţă în căutare de sens, la „Destine ca-n filme”

O poveste reală despre limite, responsabilitate și șansa de a o lua de la capăt. Iuliana Marciuc ne invită să o aflăm într-o nouă ediţie „Destine ...

TVR difuzează Gala „Omul Anului 2025 în Forțele Navale”

Forțele Navale Române au desfășurat, în Aula Universitară „Amiral Petre Bărbuneanu” a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, cea de-a XVI-a ediție ...