loader

“Vulpe-vânător”, un film despre nevroza comunismului, la TVRi

RECOMANDARI  TVRI 

Poate sună greu de digerat, dar filmul lui Stere Gulea după una dintre cărţile Hertei Muller trebuie văzut pentru că e nevoie, în memoria colectivă, de el ca reper. TVRi l-a programat sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 23.00.

 

Filmul românesc la TVRi

De ce spunem asta că filmul e greu de digerat, dar că trebuie văzut? Numai recapitulând – an de an – lecţia cea mai dură din istoria recentă românească putem fi siguri că nu uităm. Şi dacă reuşim să nu uităm, la un moment dat vom putea poate ierta şi merge cu adevărat înainte, dar, mai ales, vom şti cu siguranţă ce greşeli nu mai vrem să repetăm.

Istoria nu iartă pe nimeni, cum bine ştiţi, iar istoria comunismului românesc a lăsat o rană adâncă în sufletul Hertei Muller, scriitoarea de origine română distinsă, în 2009, cu premiul Nobel pentru Literatură.

Herta Muller a emigrat în Germania, dar destinul ei românesc  o urmăreşte încă şi asta transpare în toate cărţile ei, mai ales în volumul “Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul”.

(w882) Herta Mull

Evenimentele prezentate în film sunt premergătoare mişcării de stradă de la Timişoara, din decembrie 1989. Irina, o tânără profesoară, fire nonconformistă și independentă, intră în atenția Securităţii, care, în scopul de a o intimida, folosește un întreg arsenal de presiuni psihologice.

La aflarea veştii că familia Ceauşescu a fost arestată, Irina trăieşte clipe de euforie rară. Bucuria ei, însă, nu durează prea mult odată ce descoperă că nu a scăpat încă de urmăritori.

Filmul, produs în 1993, şi regizat de Stere Gulea a fost recompensat cu premiul UCIN pentru regie, dar şi cu distincţii pentru imagine şi coloană sonoră. Oana Pellea, cea care interpretează rolul principal, a primit, de asemenea, premiul UCIN pentru interpretare feminină.

Alături de ea îi veţi găsi în film pe Dan Condurache, Mara Grigore şi Claudiu Istodor.

„Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Muller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi.“ (Motivaţia juriului Nobel 2009)

Ce alte filme mai puteţi urmări în acest final de săptămână la TVR Internaţional aflaţi AICI.

Logo

 
Un pas poate însemna o viață:

Pe 23 mai 2026, Bucureștiul devine din nou roz. Nu doar o culoare, ci un simbol al speranței, al solidarității și al vieților care pot fi salvate ...

Ziua Victoriei sau Ziua Umilinței? Sâmbătă, la „Breaking Fake News”

Parada de 9 mai de la Moscova se numără printre temele de discuţie ale ediţiei din această săptămână. Tot atunci, despre legendarul Rasputin şi… ...

Declarații la finalul Summitului B9

Cea de-a 11-a ediție a Summitului Formatului București 9 (B9) s-a desfășurat miercuri la Palatul Cotroceni, reunind 16 delegații la nivel de șef ...

Universitatea Craiova a câștigat Cupa României la fotbal

Universitatea Craiova a adjudecat cel de-al optulea trofeu al Cupei României din palmares, după o finală extrem de disputată împotriva formației ...

România urcă pe scena Eurovision 2026, în semifinala a doua – competiția devine accesibilă și în limba semnelor române

• A doua semifinală și Marea Finală Eurovision 2026 vor fi transmise în direct pe TVR 1, iar pe platforma TVR+ competiția va putea fi urmărită ...

Familii de poveste, emoții și amintiri la “Drag de România mea!”

Sâmbătă, 16 mai, de la ora 20:00, și duminică, 17 mai, de la ora 15:00, o nouă gală specială “Drag de România mea!” vă așteaptă la TVR 2 cu ...

Alexandra Căpitănescu repetă astăzi pentru show-ul destinat juriilor Eurovision 2026. Cum poate fi votată România în semifinala a doua din 14 mai

• România va participa joi, 14 mai, în semifinala a doua a concursului, cu numărul 03

Legăturile profunde dintre Franţa şi România, reflectate la „Ora Regelui”, pe TVR 1

O seară specială la Palatul Elisabeta, în compania diplomaţilor francezi, oaspeții Familiei Regale. Imagini de la Târgul „Suflet de România”, ...

Despre securitate, geopolitică și viitorul României, cu Traian Băsescu, la TVR INFO

Fostul președinte al României Traian Băsescu este invitatul jurnalistei Ştirilor TVR Loara Ştefănescu la o ediție specială despre geopolitică şi ...

În căutarea frumuseţii şi a autenticului. Serie documentară „Călătorii iniţiatice”, la TVR Cultural

Jurnalistul francez Patrick de Carolis oferă telespectatorilor o grandioasă călătorie culturală și artistică în jurul lumii în secolul al ...

„Hai-Hui… cu Marina!”, în „una dintre cele mai cool destinaţii de vară ale pământenilor”!

Marina Almăşan şi Cătălin Soci ne invită la o cafea turcească... la mama ei. Mai exact, în Antalya, unde ne vom bucura de peisaje spectaculoase, ...

Summitul Formatului Bucureşti 9

Vizita oficială a președintelui Poloniei, Karol Nawrocki, la București a marcat debutul activităților diplomatice premergătoare Summitului ...

Sorana Cîrstea, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Roma

Sorana Cîrstea își continuă parcursul remarcabil la turneul de categoria WTA 1.000 de la Roma, reușind calificarea în faza semifinalelor după o ...

George Constantin, Octavian Cotescu și marile scene bucureștene, într-o serie-eveniment la TVR Cultural

Din 13 mai, „Arhiva TVR 70 – Teatru” readuce în prim-plan mari creatori, spectacole-emblemă și dezbateri despre scena românească a anilor ...

A început Eurovision 2026, ediția aniversară de 70 de ani: semifinalele și finala, live la TVR

· Bogdan Stănescu, Ilinca Băcilă și Kyrie Mendel vor comenta ediția aniversară Eurovision 2026, transmisă în direct pe TVR 1, pe 12, 14 ...