Sâmbătă, 7 august, TVR 3 a difuzat ultimul episod din seria pariziană în care Ioan Grigorescu a explorat cea mai scurtă cale dintre suflete, calea iubirii.
Un moment de răgaz care-i permite să ne aducă în atenție câteva locuri și povești ale Parisului (și nu numai) care nu și-au aflat locul în celelalte episoade, și – lucru care i se întâmplă arareori – să reflecteze asupra propriei călătorii prin viață.
Ne începem călătoria pe malurile Senei, împodobite cu ghirlanda de cutii verzi ale așa-numiților bouquinistes, anticari, vânzători de carte și obiecte vechi, odinioară ambulanți, de veacuri autorizați să se fixeze cu mica lor afacere în lungul cheiurilor, astăzi parte din pitorescul, dar și din interesul cultural al orașului. Ioan Grigorescu însuși mărturisea într-un alt episod din Spectacolul lumii că la acești modești și mărunți anticari a găsit colecția L’ Univers Illustré din anul 1875, anul inaugurării Operei Garnier.
La colțul dintre Rue de Beaune și Quai Voltaire, ascunsă în dosul porților duble, albastre, vegheate de sfincși, se află casa în care Voltaire și-a petrecut ultimele săptămâni de viață.
„Atunci când bătrânețea îi ajunge din urmă, aproape toți bărbații caută să revină măcar temporar în locurile unde cândva au fost fericiți. La optzeci și patru de ani, Voltaire nu a făcut excepție. Deși părăsise Parisul de un sfert de veac, zicându-și că nu se va mai întoarce niciodată în capitală, a tras în urmă ușa vizuinii sale, cum îi zicea castelului de la granița franco-elvețiană, și a poposit în orașul-lumină, gândind că nu va adăsta prea mult. Dar nu i-a mai fost dat să plece. Venise să asiste la premiera ultimei sale tragedii, Irène, jucată pe scena Comediei Franceze. Triumful ca și emoția autorului au fost de nedescris. Pentru Voltaire era apoteoza unei vieți. Nu bănuia că mai avea de trăit doar câteva zile.” (Ioan Grigorescu, Drumul cel mai scurt, sâmbătă, 7 august, la TVR 3)
Scurt sau nu, drumul domnului Grigorescu prin Paris ocolește prin feluritele cartiere ale orașului vechi, pricinuindu-ne întâlnirea cu trei locuri sacre. Întâi, biserica St Eustache des Halles, construită în timp de mai mult de un veac – la cumpăna dintre gotic și renaștere, considerată a doua cea mai mare și probabil a doua cea mai frumoasă dintre bisericile Parisului, unanim recunoscută pentru orga sa faimoasă, la care au compus Liszt și Berlioz, și în acordurile căreia „bolțile înalte de 34 de metri încep să vibreze”...
Pe celălalt mal al Senei, în lumea studenților, lângă Panteon, se află biserica St. Etienne du Mont, găzduind racla și neasemuit de frumoasa poveste a Sfintei Genevieva, salvatoarea orașului și sfetnic spiritual al primului rege creștin al Franței. „Marmura a fost învățată să danseze”, se minunează călătorul, admirând dantela spiralată de piatră ce delimitează corul de naos, care îmrumută reflexele de culoare și lumină datorate vitraliilor. A treia este biserica St. Germain l’Auxerrois, în fața Luvrului, care azi găzduiește comorile sacre ale Catedralei Notre Dame pe durata șantierului de salvare. O biserică ce a fost din vechime asociată cu lumea artiștilor, și care la momentul filmărilor găzduia o expoziție uimitoare și emoționantă de sculptură contemporană în lemn.
Călăuza noastră nu se oprește aici: un popas de amurg în fața catedralei Notre Dame la Grande din Poitiers îi permite să admire culorile trandafirii ale asfințitului pe bogat ornamentata fațadă romanică a bisericii. Ce l-a adus oare, în aceste câteva ultime minute ale ultimului film din seria pariziană, în mijlocul unui art oraș ? Să fie oare chemarea tainică a Pelerinului? În labirintul străzilor înguste ale vechiului oraș medieval, a fost învățat să urmeze marcajul roșu din lungul trotuarului pentru a ajunge la catedrala pe care o căuta. Poate nu i s-a explicat, sau poate era o parte dintr-o altă poveste, ce ar fi putut fi începutul unei serii noi: marcajul care azi a fost înlocuit cu o salbă de mici scoici de bronz incrustate în trotuar reprezintă Chemin St. Jacques, Calea Sfântului Iacob, legendarul drum care duce de la Paris la Compostella, unul dintre cele partu mari pelerinaje ale Evului Mediu. Poitiers se află pe acest drum, și Notre Dame la Grande este una din etapele importante ale parcursului, splendid monument din veacul al XII-lea înscris pe lista patrimoniului francez încă de Prosper Merimée.
„Treizeci de săptămâni v-am purtat cu mine prin Paris”, mărturisește Ioan Grigorescu. „Mi s-a spus că drumul cel mai scurt e drumul iubirii”.
***
Articol de Cristina Oancea
