Suntem sfătuiți de doctori și nutriționiști să le consumăm cu moderație, ne plac și uneori, depășim cantitatea admisă. De mii de ani există. Fie că sunt bio, procesate sau naturale, aduc alinare atât sufletului, cât și trupului.
Atunci când suntem mâhniți sau atunci când suntem fericiți. Ne-au încântat papilele gustative de-a lungul miilor de ani. Ciocolată, prăjituri, dropsuri, torturi sau fursecuri. Adică ceva dulce. Create de cofetari celebri sau maeștri în artă culinară, dulciurile există sub diverse forme și compoziții, coapte sau congelate, realizate la rece sau la cald.
Conform specialiștilor și cercetătorilor, se pare că istoria dulciurilor începe acum patru mii de ani, fiind atestate de papirusurile egiptene. Boabele de cacao au fost descoperite de culturile aztecă și maiașă. Vanilia a fost utilizată pentru început tot de azteci, care dădeau savoare unei băuturi din cacao. Provenind de la o specie de orhidee, vanilia era denumita de azteci păstatia sau floarea neagră. Totuși, vanilia era întrebuințată, cu mult înainte de apariția imperiului Aztec, de indienii totonac, experți în cultivarea, recoltarea și prelucrarea păstăilor de vanilie.
Primul îndulcitor folosit de oameni a fost mierea de albine, despre care ni se povestește și în Vechiul Testament. În special, în ritualuri religioase. În China și India era utilizată și ca medicament.
Primele culturi de trestie de zahăr au apărut în nord-estul Indiei, când oamenii mestecau tulpinile brute, pentru gustul lor dulce.
Formele prăjiturilor și ele au o istorie. La început, au fost doar rotunde, formă dată de vasele din lut. Tortul, de exemplu, se pregătea în Grecia Antică, sub formă de turtă din grâu și miere, ca ofrandă adusă zeiței Artemis. În vechile scrieri germane, din perioada medievală, se spune că, atunci când se năștea un prunc, familia împărțea trecătorilor o turtă rotundă cu o lumânare în mijloc, denumită lumânarea vieții. Iar la nunți, forma prăjiturilor era doar rotundă, considerându-se că aduce fericire și prosperitate tinerilor însurăței.
România nu are o tradiție îndelungată în privința dulciurilor. Cu obiceiuri de sute de ani în cultivarea grânelor, cu o climă care a permis dezvoltarea păstoritului, alimentația era bazată mai mult pe fierturi și turte coapte pe piatra încinsă sau uscate la soare, îndulcite cu miere sau nectarul florilor. Se pare că, după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman au apărut și plăcintele cu diverse umpluturi. Chiar dacă romanii au cucerit Dacia, Imperiul a fost ”cucerit” de produsele alimentare autohtone. Din secolul al XII-lea, în Romania, influențele orientale își spun cuvântul... cu dulcețuri și zaharicale. Apare zaharul, ingredientul misterios folosit de alchimiști și spițeri pentru îndulcirea poțiunilor. Pe la 1700, sunt atestați primii cofetari români, urmași ai celebrilor maeștri Caffa din Geneva.
În timp, îndeletnicirea realizării dulciurilor și prăjiturilor ia amploare, nu numai la noi în țară, ci în toată lumea.
Sunt create pentru personalități de seamă și poartă numele lor: prăjitura Joffre - realizată de Grigore Capșa în onoarea mareșalui J.J.Cesaire Joffre, invitat la București de regele Ferdinand și regina Maria, prăjitura Pavlova, creată prin 1920 de maeștri cofetari, în onoarea celebrei balerine Ana Pavlova, aflată în turneu mondial sau..tortul Napoleon.
Oricum s-ar numi sau orice formă ar avea, dulciurile sunt o delectare. Dar, de fiecare dată, fie că este vorba de o aniversare, sărbătoare sau pur și simplu ni le dorim să le mâncăm... trebuie consumate cu moderație.
Alice Săceanu
