loader
Foto

„Omul și Timpul”. România și Republica Moldova, cronica unei relații complicate

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

„Ca să aibă loc Unirea, trebuie să se dorească nu numai la Chișinău, dar și la București. Și poate mai mult decât la Chișinău, să se dorească și aici, la București. La începutul anilor ’90, cred că, dacă se dorea și la București, și la Chișinău, s-ar fi putut obține, dar s-ar fi obținut fără Transnistria”, spune istoricul și diplomatul Mihai Gribincea în emisiunea „Omul și Timpul”, duminică, 30 noiembrie, ora 17:00.

 

Omul și timpul

TVR Cultural prezintă duminică, 30 noiembrie, de la ora 17:00, o ediție specială a emisiunii „Omul și Timpul”, dedicată uneia dintre cele mai sensibile teme ale spațiului românesc: cei 35 de ani de independență ai Republicii Moldova și evoluția unei relații pe cât de profunde, pe atât de complicate.

(w882)

Imediat după 1991, Republica Moldova s-a trezit într-o realitate geopolitică dificilă, purtând în spate moștenirea unui regim sovietic care a încercat, timp de jumătate de secol, să rupă identitatea românească din Basarabia. Deznaționalizarea, rusificarea forțată, confuzia identitară și presiunea unui conflict înghețat au modelat o societate fragilă, obligată să își recupereze rapid memoria istorică. Dar ceea ce a făcut ca situația teritorială să nu fie identică celei din perioada interbelică a fost alipirea regiunii Transnistria. Acest teritoriu a tensionat și continuă să tensioneze relațiile diplomatice dintre București și Chișinău.

(w882)

Pentru foarte mulți basarabeni, România nu a fost niciodată un „vecin”, ci o parte a aceluiași spațiu cultural, lingvistic și istoric din care au fost smulși prin forță în 1940. Această legătură profundă, uneori ignorată în plan politic, alteori revendicată cu forță de societate, continuă să modeleze relația dintre cele două state și să alimenteze dezbaterea despre identitate, memorie și viitor. Cazuri precum cel al grupului Ilie Ilașcu au devenit repere morale, simboluri ale rezistenței identitare într-un spațiu marcat de presiuni externe.

(w882)

Ediția din această săptămână propune o analiză lucidă a acestor trei decenii complicate. Mihai Gribincea, fost ambasador al Republicii Moldova în România, Belgia, Olanda și Luxemburg și fost șef al Delegației Republicii Moldova pe lângă NATO, discută cu jurnalistul Rafael Udriște despre dinamica relației București–Chișinău, despre cum s-au luat deciziile politice de pe ambele maluri ale Prutului, despre ceea ce s-a dorit și mai ales despre ceea ce nu s-a dorit în momentele decisive. O discuție despre oportunități ratate, despre presiunile Federației Ruse, despre reflexele sovietice care au supraviețuit în structurile administrative, dar și despre aspirațiile identitare ale celor care văd în România nu un proiect politic, ci o reîntoarcere firească la origini.

(w882)

Pentru a completa perspectiva istorică și diplomatică, Rafael Udriște va discuta cu invitatul său și despre problema Transnistriei, nodul gardian care a blocat încă de la începutul anilor ’90 orice negociere despre reunificare. Mihai Gribincea reamintește contextul istoric al acelor ani, explicând de ce oportunitatea reunificării Basarabiei cu România a fost anihilată rapid și cum revenirea la normalitate a fost mereu condiționată de presiuni externe.

(w882)

Oameni, documente, mărturii și interpretări istorice se reunesc într-un dialog substanțial, care arată că relația dintre România și Republica Moldova nu este doar o temă diplomatică, ci o poveste identitară, o continuitate afectivă și culturală, o memorie comună pe care nici granițele, nici propaganda, nici timpul nu au reușit să le șteargă.

(w882)

Emisiunea „Omul și Timpul” este filmată, ca de obicei, în decorul Muzeului de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică-Minovici”. Ajunsă la cel de-al șaptelea sezon, Omul și Timpul rămâne o emisiune-reper în interpretarea lucidă și nuanțată a istoriei recente.

(w882)

„Omul și Timpul”

Duminică, 30 noiembrie 2025, ora 17:00, la TVR Cultural

Invitat: Mihai Gribincea, diplomat și istoric

Producător: Ruxandra Țuchel

Realizator: Rafael Udriște

Logo

 
Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...

Când iubirea vindecă. Părintele Valeriu Secară, un sfânt al vremurilor noastre

Marți, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îi are ca invitați pe Danion Vasile, scriitor și teolog, și pe Nicolae ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...