loader
Foto

Ioan Holender: „Probabil, cu vârsta, rădăcinile devin mai adânci”

RECOMANDARI  TVR1 

Destin în lumea muzicii. Marţi, 20 decembrie, la „Dincolo de alb şi negru”, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, Ioan Holender, a fost invitatul Mihaelei Crăciun la TVR 1.

 

Mihaela Crăciun
Dincolo de alb şi negru

La sfârşitul lunii noiembrie, în studioul „Dincolo de alb şi negru”, venea Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena (1992-2010), timişoreanul plecat din România în 1959, căruia i s-au prelungit contractele de patru ori. Înregistrarea interviului cu Ioan Holeder la „Dincolo de alb şi negru” a fost difuzată marți, 20 decembrie, de la ora 18.55, la TVR 1.

Din 2003 până în 2015 a fost director artistic al Festivalului „George Enescu“, pe care a reuşit să-l impună pe plan internaţional. De altfel, Festivalul Enescu a avut pentru el, încă de la prima sa ediţie din 1958, o importanţă deosebită. În acele vremuri tulburi, când a fost exmatriculat din toate facultăţile din ţară, a reuşit să ajungă la Bucureşti şi a intrat pentru prima dată la Ateneu. Dublul concert de Bach, interpretat atunci de David Oistrah, împreună cu Yehudi Menuhin şi dirijat de George Georgescu, i-a rămas în suflet.

„Probabil, cu vârsta, rădăcinile devin mai adânci”, spune Ioan Holender, la „Dincolo de alb şi negru”, iar Timişoara lui, din care a plecat la 24 de ani, rămâne acasă. În 2023, Ioan Holender va împlini 88 de ani şi îşi va continua angajamentele: director artistic al Festivalului de primăvară din Japonia, consilier la Filarmonica din Dresda şi la Metropolitan Opera în New York. De asemenea, unul dintre proiectele de suflet rămâne programul propriu de televiziune, "kulTOUR mit Holender", pe care îl realizează în mari oraşe ale lumii şi este transmis săptămânal în Austria, Germania şi Elveţia, de postul de televiziune ServusTV. A filmat mai multe ediţii şi în România, la Timişoara, Cluj, Iaşi, Bucureşti. Aflăm mai multe la „Dincolo de alb şi negru”, de la ora 18.55.

(w882)

Încercările de explorare a spaţiului care se găseşte „Dincolo de alb şi negru” continuă la TVR 1. În săptămâna 14-17 noiembrie, Mihai Rădulescu, Laurenţiu Ciocăzanu şi Mihaela Crăciun sunt moderatorii unor dialoguri spectaculoase, consistente, spumoase şi cu invitaţi deosebiţi, oameni de referinţă în domeniile lor.

 

Logo

 
Între etichete și dialog: Dan Dungaciu, invitat la „Info Etnic”, într-o ediție dedicată reconcilierii sociale

Duminică, de la ora 11:00, la TVR INFO, Boris Velimirovici propune o dezbatere despre diviziunile din societatea românească, prejudecăți, ...

TVR Cultural aduce Bucharest Design Festival pe micile ecrane: patru ediții speciale dedicate creativității contemporane

Din 7 iunie, în fiecare duminică, de la ora 18:30, TVR Cultural difuzează o serie de emisiuni prezentate de Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel, ...

„Sunt singurul copil din lume care face artă din piese LEGO”. Albert Oprea, „Brilliantul” săptămânii, la TVR INFO

Micul artist care a uimit România, copilul care creează emoţii din mii de piese este invitatul realizatoarei Loredana Negrilă la o nouă ediţie a ...

”A doua emigrare” – numai la TVR Internațional

Despre artă, vise și proiecte dedicate românilor din diaspora, într-un nou episod al emisiunii ”A doua emigrare” – numai la TVR Internațional.

Din subteranul istoriei, la lumina turismului: Renașterea din Banatul Montan, în documentarul „Anina şi Ciudanovița. După 20 de ani”, la „Dosar România”

Cum au trecut Anina și Ciudanovița de la uraniu și huilă, la cel mai curat aer din România. Istoria dramatică a localităţilor din județul ...

„Comorile neamului” – îndrăgite voci ale folclorului românesc, într-un concert ce onorează valorile strămoşeşti, la TVR 1

Tradiția, portul popular și cântecul autentic românesc se întâlnesc într-un spectacol de excepție: „Comorile neamului”, un concert de muzică ...

Vara amintirilor: Voie bună cu Stela Popescu, la TVR 2

Sub genericul „TVR 70”, la TVR 2 ne bucurăm să o revedem pe iubita actriţă Stela Popescu în scenete şi cuplete celebre realizate în anii '80. ...

Final de sezon „Ediţie limitată”, cu un interviu esențial. Sâmbătă, la TVR Cultural

Una dintre cele mai sclipitoare şi analitice minți ale României, publicistul, profesorul și doctorul în filosofie Mihnea Măruţă este invitatul ...

Eugen Tomac, desemnat prim-ministru

Președintele României l-a desemnat oficial pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, deschizând astfel calea procedurilor constituționale ...

Gândirea pozitivă nu este suficientă în pregătirea mentală pentru sportul de performanță

Atunci când se discută despre performanța în sport, probabil primul sfat oferit este acela de a gândi pozitiv.

Despre rock, în toate formele sale, cu Jack of All Trades – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul alternativ se combină perfect cu genuri ca folk, hip-hop sau post-rock. Dovada – succesul trupei Jack of All Trades, de peste 10 ani. ...

“Povestea din ochii lor”, sâmbătă la TVR 1

Sâmbătă 6 iunie, la TVR 1 și TVR+, de la ora 9:15, alături de moderatorii Anca Mazilu şi Bogdan Muzgoci va veni “Doctorul animalelor ...

Comisia Europeană a publicat Raportul de țară pentru România

Raportul de țară dedicat României include și setul de recomandări economice pentru perioada viitoare.

Gala Premiilor „Observator cultural” – ediţie aniversară, la TVR Cultural

Evenimentul ce recompensează meritele scriitorilor contemporani a ajuns la ediţia cu numărul 20. Gala de pe scena Teatrului Odeon din Capitală ...

Gala copilăriei la „Drag de România mea!”

Culoare, bucurie, nostalgie, amintiri, emoție şi cea mai bună muzică pentru copiii mai mici sau mai mari.