Devenit o temă de conversație pentru toți în urma jafului de la Muzeul Drents din Olanda, celebrul coif de la Coțofenești are o istorie de poveste care a început cu mii de ani în urmă, dar a ieșit din pământ în 1927, undeva lângă satul Coțofenești din comuna Poiana de Vărbilău, județul Prahova.
Aici, în vara unui an – 1926, 1927, 1928 sau chiar 1929, depinde de surse –, mai mulți copii (doi sau trei, din nou, depinde de sursă) păzeau oile sau vacile pe dealul Budui. La un moment dat, se porneşte o ploaie torențială, iar în urma șiroaielor de apă care au măturat pământul apare un obiect sclipitor. Astfel, băieții dezgroapă o „căciulă strălucitoare”, pe care se pare că și-o dispută până când partea superioară se rupe, după cum spune una dintre variantele poveștii. Partea mai mare a „căciulii” este păstrată de unul dintre băieți - Traian Simion, bucățile mai mici, de ceilalți.
Altă poveste, mai spumoasă, despre modalitatea în care a fost deteriorat obiectul ar fi că, odată ajuns în curtea familiei Simion, a fost folosit pe post de adăpătoare pentru găini, aruncat pe coteț și pus într-un par de la gard, în felul acesta rămânând fără calotă.
Drumul coifului de la Coțofenești până la Muzeul Național de Istorie este și el cu mai multe variante. Una ar fi că Alexandru Simion, tatăl lui Traian, îi duce obiectul lui Ion Marinescu Moreanu, comerciant din Ploiești, în care avea încredere, deoarece fuseseră camarazi pe frontul Primului Război Mondial. Fără a fi specialist, acesta apreciază valoarea coifului și îi oferă lui Simion suma de 30.000 de lei (conform chitanței originale legalizate cu timbru fiscal în ianuarie 1929).
Alții susțin că obiectul strălucitor ar fi fost dus de Alexandru Simion la Ploieşti după ce fusese remarcat de preotul satului, care și-a dat seama că e un obiect istoric valoros.
După momentul în care ajunge în posesia lui Ion Marinescu Moreanu lucrurile sunt mai clare, pentru că s-au păstrat o serie de documente. Aşadar, ştim că noul proprietar, Ion Marinescu Moreanu, merge cu coiful la Ministerul Artelor și îl lasă în custodia lui Ion Marin Sadoveanu, un înalt funcționar, care avea să-l descrie foarte plastic în articolul „Domnul Ion Marinescu Moreanu”, publicat în „Rampa” din 28 aprilie 1929: „Închipuiți-vă un trunchi de con din tablă fină de aur, presărat cu melci în spirale, ușor reliefați pe toată suprafața sa. Plăcile din același metal, care îl continuă pentru acoperirea urechilor și a cefei, împodobite cu minunate reliefe, închipuind călăreți pe himere, cu pumnale în mâinile ridicate. Iar frontonul cizelat cu un motiv minunat de ochi stilizați".
Primul cercetător al coifului a fost Ion Andrieșescu, profesor universitar și director al Muzeului Național de Antichități din București, care de altfel a și negociat donația (în numele Ministerului Cultelor și Artelor) cu Ion Marinescu Moreanu. La data de 25 aprilie 1929, profesorul Andrieșescu împreună cu Ion Marinescu Moreanu dau o declarație (semnată de ei și contrasemnată de un martor) în care consemnează condițiile donației. Dincolo de partea financiară, documentul vorbește despre fabricarea unei casete pentru expunerea și deplina siguranță a păstrării obiectului donat, precum și despre cererea lui Ion Marinescu Moreanu ca pe această casetă să se scrie numele său și al celui care a găsit obiectul. Niciuna dintre aceste doleanțe nu s-a materializat!
Profesorul Ion Andrieșescu a efectuat cercetări arheologice pe locul presupus al descoperirii, dar acestea au scos la iveală doar câteva mici fragmente de aur, fără a se identifica un anumit context arheologic – tumul sau așezare.
Coiful de aur a fost adus inițial la Muzeul Național de Antichități din București și păstrat până în 1970, apoi a fost expus la Muzeul Național de Istorie a României, în Sala tezaurului.
Într-un jaf ca-n filme, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025, coiful de la Coţofeneşti a fost furat din Muzeul Drents din Assen, Olanda, unde era prezentat în cadrul expoziţiei-eveniment „Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului”.
Istoria uneia dintre cele mai importante descoperiri de la nord de Dunăre rămâne în mare parte una romanțată, cu numeroase ipoteze și contraziceri. S-au făcut cercetări, s-au efectuat analize asupra compoziției materialul, s-au scris lucrări de specialitate, dar discuțiile despre originea sa continuă! În acest sens, se conturează mai multe direcții, care pornesc de la amestecul elementelor decorative specifice artei orientale, iraniene, cu motive locale tracice, dar și grecești, și teme iconografice scitice.
Specialiștii ne promit că urmează să revină asupra temei în curând!
***
Credit foto: Shutterstock - LCV (principala fotogrofie)
Surse:
https://biblioteca-digitala.ro/?pub=2335-comorile-dacilor-catalog-de-expozitie
